Un veteran al revistei Asociației Nevăzătorilor din România – domnul EUGEN CIGHIR

17/12/2016

de Ion PODOSU

ion-podosu_coperta_mozaicÎn contextul aniversării a şase decenii de la apariţia primului număr al revistei naţionale pentru nevăzători, propunerea de realizare a unui medalion (aniversar), care îl are în centrul atenţiei pe domnul Eugen Cighir, vine să întregească galeria celor ce au susţinut existenţa publicaţiei de-a lungul atâtor ani, fie ca cititori, fie ca nişte colaboratori de seamă. I-am atribuit calitatea de cititor şi colaborator veteran domnului Eugen Cighir pentru că, după câte ştiu, alături de domnul profesor Nicolae Ionescu, dumnealui a fost alături de revista „Viaţă nouă” şi, ulterior, „Litera noastră”, număr de număr, mai ales în calitatea de cititor neobosit, ceea ce nu este puţin lucru, gândindu-ne că cei 60 de ani de apariţie a revistei reprezintă aproape o viaţă de om.

Dl. E. Cighir s-a născut la 10.06.1929 (deci, anul acesta împlineşte o vârstă respectabilă!) în localitatea Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, Citește restul acestei intrări »