Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 327 (1-15 iunie). Fragmente

26/06/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

foto_Delia FloreaDragii mei enoriași! Hristos S-a-nălțat!

Cancerul Europei. Circulă pe internet textul unui protocol (memorandum), care ar fi fost încheiat în 2014 între Uniunea Europeană și guvernul Greciei, în vremea când această țară se zbătea între viață și moarte, datorită datoriilor uriașe pe care le avea. Documentul cuprinde condițiile ce ar fi fost impuse țării respective, pentru ca să i se acorde ajutoarele bănești necesare ieșirii din criză. Clauzele respective ar trebui puse în practică din toamna anului 2016, până în 2020. Ele priveau însă și alte state europene, fiind ca un fel de „buchet” de obiective, pe care uniunea și-ar fi propus să le realizeze. Am citit și ne-am cutremurat. Să dea Dumnezeu ca documentul respectiv să nu fie oficial, să fie o diversiune sau orice altceva, dar să nu fie pus niciodată în practică nici în Grecia, nici în alt stat al Europei.
[…]
A comenta aceste prevederi ar necesita cărți întregi. O concluzie se impune: dacă acest memorandum (protocol) între Uniunea Europeană și guvernul Greciei este adevărat și el urmează să fie pus în aplicare începând din această toamnă, este un semn clar al începutului sfârșitului. Ne-am pus multe speranțe în Uniunea Europeană când am aderat la ea, dar ușor-ușor ne dăm seama că nu este ceea ce am căutat. Amestecul brutal în politica, economia, în viața statelor componente, tendința de a le transforma în colonii, tendința de a face din cetățenii statelor componente niște marionete, niște cifre statistice, Citește restul acestei intrări »


Traiectoriile şarpelui

16/04/2013

de Maria Diana POPESCU,
Agero www.agero-stuttgart.de

Maria Diana PopescuNu cred în profeţii moderni, nici în cititul stelelor, dar de data aceasta astrologii chinezi, jucîndu-se cu prognozele şi alăturîdu-le ca pe nişte cuburi, au cam nimerit înfăţişarea lui 2013. „Anul şarpelui” a adus turbulenţe veninoase, cu război la orizont, probleme în Cipru, în zona euro şi în statele haşurate pe planşetă. Coreea de Nord şi de Sud stau ca doi şerpi, unul contra altuia. Neliniştit şi tînăr, viteazul Sam e-n toate. În cele ce sînt şi-n cele ce mîine vor plînge în batistă prin somaţie. Practicarea excesivă a stăpînirii prin forţă, devenind cel mai banal şi la îndemînă mijloc de război, poate scoate într-o clipită şi în mod catastrofal rachetele din teacă. Multe lucruri se petrec anapoda. Finanţele lumii au o traiectorie asemănătoare reptilei – agresivă şi rapidă. Uniunea riscă să meargă în cîrje, euro cu capul spart, iar apariţia cazacilor la Comrat ar putea fi un avertisment dat Chişinăului. Dacă nu stă ascultător, cu mîinile la spate, conflictul îngheţat poate fi reaprins oricînd. Să fie Batalionul cazac al Bugeacului un instrument de şantaj al Rusiei împotriva Chişinăului, o forţă care poate dezechilibra situaţia din Republica Moldova? Putin poate nega foarte simplu că nu are amestec. Numai că prezenţa lor răspîndeşte teamă în teritoriu, luînd în calcul situaţia Moldovei anilor ’90, cînd au luptat de partea ruşilor transnistreni şi a găgăuzilor, împotriva românilor moldoveni. Potrivit astrologilor, precedenţii ani ai Şarpelui au adus atacul japonez de la Pearl Harbour (1941), demonstraţiile zdrobite în sînge din piaţa Tienanmen(1989) şi atentatele din 11 septembrie (2001). Citește restul acestei intrări »


Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Oradea, la cincisprezece ani de existenţă – câteva gânduri şi impresii la ceas aniversar

29/12/2011

de drd. Stelian GOMBOŞ,
consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul  Guvernului României (preşedinte al Filialei ASCOR Oradea între anii 1996-2003)

StelianGombosPe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte!

Pe neobservate, au trecut zece ani de când a început să fiinţeze (şi) la Oradea, în rândul tineretului universitar şi nu numai, această dinamică, harnică, duhovnicească şi echilibrată asociaţie care, iată, şi-a însuşit dimensiunea slujirii prin implicarea tinerilor, a laicatului universitar şi a preoţilor de aici în apostolatul social, misionar, cultural şi spiritual. A fost întemeiată chiar în ziua şi praznicul închinat Sf. Ap. Andrei – care a şi devenit Ocrotitorul spiritual al filialei, începând cu această zi a constituirii, ce a fost în data de 30 noiembrie 1996, şi se inspiră din lucrarea bisericească şi din mesajul acestui Apostol al Românilor. Ea este o filială-ctitor al „Serilor Filocalice” în societatea orădeană şi este o mărturie vie a misiunii andreiene în Universitatea din Oradea. Citește restul acestei intrări »


UN RĂSPUNS ÎMPOTRIVA CATEHISMULUI EUROPEAN

01/10/2011

de Mugur VASILIU


Sub aparenţa unei alianţe în scopuri economice, a pătruns la noi în ţară o nouă religie despre care foarte puţini îşi dau seama: religia europei unite şi abundente. Desigur este o pseudoreligie sau tehnic vorbind, este vorba despre o reprezentare formală a unui tip de ocultism cabalic renascentist. Au fost create din plastic şi carton toate elementele care să ne dea impresia unei forme de existenţă, a unui fel diferit de a fi, a unui om nou cu nenumărate calităţi: omul european. De la identitatea noastră, personală şi a statului român – care, ambele, au devenit europene – până în cele mai profunde sau în cele mai superficiale poziţii.

abc7c98b4ddfae4816b74e0d2fd932d2_Generic Citește restul acestei intrări »