Unul dintre cei mai mari pictori din România, diagnosticat cu cancer de piele. Are nevoie de ajutorul nostru!

19/04/2016
Daniel Relenschi

Daniel Relenschi

COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Salvează o inimă” ; Plus Communication

Pictorul român de 30 de ani, Daniel Relenschi, recunoscut la nivel internaţional pentru unicele sale tablouri 3D şi o personalitate activă în campanii pentru salvarea copiilor grav bolnavi, a primit o veste cruntă din partea medicilor de la Institutul Oncologic din Iaşi: are cancer de piele.

Cu toate că boala este foarte grea şi nu se mai poate deplasa din cauza durerilor mari, Daniel Relenschi este un luptător şi a afirmat că diagnosticul primit nu înseamnă pentru el sfârşitul, ci începutul unei lupte, pe care şi-a propus s-o câştige cu orice preţ. „Nu mă sperii de durere, de mic copil am aflat ce înseamnă să suferi, asta din cauza sănătăţii precare, dar şi din cauza experienţelor de viaţă care au încercat să mă răpună. Iubesc munca mea, iubesc oamenii, iar acest lucru mă face să nu renunţ acum la viaţă pentru nimic în lume. Voi lupta, nu mă voi lăsa bătut niciodată şi, cu ajutorul vostru, voi trece cu bine şi peste acest obstacol. În momentul de faţă, medicii mi-au recomandat radioterapie, care promite să reducă din durerile greu de suportat şi din mărimea tumorilor, iar după aceea voi urma un tratament în afara ţării, la un spital care s-a mai confruntat cu acest tip de cancer”, declară pictorul Daniel Relenschi. Citește restul acestei intrări »