URME – o nouă carte a d-lui. pr. prof. dr. Al. Stănciulescu-Bârda

25/08/2020

RECENZIE

de Ioan MICLĂU 

A evoca opera și personalitatea d-lui. Al. Stănciulescu Bârda este o treabă nu prea ușoară; dar, dacă ai avut fericirea a cunoaște mai îndeaproape opera, preocupările, strădaniile și nădejdile acestui erudit scriitor, în paralel cu misiunea sa apostolică, de asemenea vrednică de apreciat, vei descoperi că ai la îndemână o imensă posibilitate și forță narativă ziditoare, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale.

Eu am avut fericirea aceasta, deși nu ne-am întâlnit niciodată, însă lungul șir al anilor în care am avut bucuria a primii cărți editate la Editura „Cuget Românesc”- Bârda, al cărei editor este domnia sa, să primesc cu regularitate publicația „Scrisoare Pastorală”, volume cu Viețile Sfinților, istorie și literatură etc. Am avut fericirea să mi se publice și câteva cărți de ale mele la această Editură a Parohiei Ortodoxe Române – Malovăț, și să mă bucur de criticile editorului. Este limpede căci eram pe deplin îndreptățit a purta respect unei asemenea personalități de seama a culturii românești. Citeam, și citesc în continuare acele cărți cu teme religioase, simțindu-mă atras, ca pe timp de o vară cu secetă, la acea fântână a cărei izvor izvora apa tămăduitoare și alinare sufletească de emigrant.

Această nouă carte, URME, ajunsă în Australia și dăruită nouă românilor-australieni, îmi apare mie asemenea unui diamant cu fețe strălucitoare, adevărate oglinzi fermecătoare. Eposul popular românesc iese la lumină cu fiecare ocazie, iar autorul cunoaște mai bine ca oricine obiceiul și tradiția locului natal din Malovăț și Mehedinți Citește restul acestei intrări »