Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

10/11/2021

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți. Citește restul acestei intrări »


Omagiu Liviei Bacâru

10/11/2021

de Ioana DRAGOTĂ 
bibliotecar
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Avea orgoliul lucrului bine făcut şi asta i-a dat dreptul la dăinuire. Avea un extraordinar simţ analitic, fiind capabilă să „citească” un univers într-un detaliu, să reconstituie o epocă, să învie o personalitate. Ioana Lupu

În percepţia socială, munca bibliotecarului este asociată, de cele mai multe ori, cu anonimatul, deşi mari personalităţi ale culturii româneşti şi-au adus din plin contribuţia la dezvoltarea domeniului biblioteconomic, iar din rândul bibliotecarilor s-au ridicat, de-a lungul timpului, cercetători remarcabili.

Livia Bacâru
(10.11.1921 – 11.08.1999)

Un exemplu elocvent, în acest sens, este şi cel al Liviei Bacâru (10 nov. 1921, Valea Vinului, jud. Satu Mare – 11 aug. 1999, Bucureşti). În calitate de bibliograf, apoi paleograf principal la Biblioteca Academiei R.S.R. (1955-1970), redactor principal la Revista bibliotecilor (1970-1974) şi cercetător la Biblioteca Centrală de Stat (1974-1976, anul pensionării), dar şi după pensionare, până în anul 1994, a desfăşurat o bogată şi complexă activitate de cercetare, materializată în peste o sută de studii şi articole consacrate patrimoniului bibliofil naţional, bibliotecilor româneşti, tehnicii biblioteconomice, recenzării lucrărilor de specialitate etc. Citește restul acestei intrări »


Biobibliografia Livia Bacâru (1921-1999)

10/11/2021

de conf. univ. dr. Constantin MĂLINAȘ 

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Am avut ocazia, fericită pentru mine, să o cunosc pe doamna Livia BACÂRU prin 1980, la Sibiu și de mai multe ori după aceea, am fost împreună la sesiuni de comunicări, fiind mereu impresionat de eleganța prestației sale bibliologice, de cea mai ridicată calitate profesională, cu rol de modelare pentru patrimoniștii mai tineri. Acum pot spune că a fost un formator, că a făcut parte din generația, care a construit școala românească de bibliologie aplicată, având ca suport vertebral Legea P.C.N. din anul 1974.

De aceea am primit cu interes biobibliografia Livia Bacâru, redactată de către Doamna Maria GÂRBE, bibliotecar de la Baia Mare, care a adunat cu osteneală pilduitoare referințele bibliografice și biografice și le-a organizat în pagină, cu specială pricepere, dar deopotrivă cu devotament și cu dragoste, cu respectul tot mai rar pentru moștenirea bibliografică, lăsată de doamna Livia BACÂRU, doamna elegantă și erudită, care a fost bibliotecară la B.A.R. (1955-1970), la Biblioteca Centrală de Stat și la Revista bibliotecilor (1970-1776).  Citește restul acestei intrări »


Agenda evenimentelor culturale ale săptămânii 28 octombrie – 3 noiembrie 2019 – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”

25/10/2019

Oaspetele săptămânii:
prof. Alina Talpoș
Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare
președinta
Despărțământului Șomcuta Mare al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA

 

Luni, 28 octombrie

ora 17.00, Salonul Artelor

Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” în colaborare cu Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziției personale de pictură intitulate „Pasiune și culoare”, autor: Cristian Tepey.

Curator: Mihai Tirică, președinte AAP „Alexandru Șainelic”.

Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor, în perioada 28 octombrie – 10 noiembrie 2019, conform programului bibliotecii. Citește restul acestei intrări »