Al XXVI-lea Simpozion anual „Mihai Eminescu” la New York – (169 de ani de la naşterea poetului)

08/01/2019

Simpozion Mihai Eminescu_Simpozion Unirea Principatelor_New York_ian. 2018

COMUNICAT DE PRESĂ

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România Filiala USA, Mitropolia Ortodoxă Română a celor Două Americi, Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, New York, Societatea Română Creştină „Dorul”, New York organizează în 12 și 13 ianuarie 2019 Simpozionul anual „Mihai Eminescu”, ediția a XXVI-a, în două părți, sub titlurile generice „Discursul identitar la Eminescu: Patriotism şi naţionalism ieri şi azi în conştiinţa românească” și „Omagiu lui Eminescu: Cultură şi creaţie”.

Partea întâi

Discursul identitar la Eminescu: Patriotism şi naţionalism ieri şi azi în conştiinţa românească

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, orele 10:00 AM la restaurantul Boon (Queens Blvd. cu 40 street)

Protocolul deschiderii: Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Președintele Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, Organizatorul Simpozionului; Ing. Cristian F. Pascu, Preşedintele Societăţii Române Creştine „Dorul” (înfiinţată 1903), New York; co-organizator, „Constelaţia Eminescu” în actualitate Rugăciune de M. Eminescu.

Comunicări:

Moderatoare: Prof. Mariana Terra

Citește restul acestei intrări »


Invitaţie la lansarea volumului „Macedonenii (Aromanii). Primii europeni” de Dima Lascu (New York)

20/04/2018

coperta_Macedonenii_Dinu Lascu

COMUNICAT DE PRESĂ

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu” şi revista „Lumină lină” din New York (director Theodor Damian şi redactor-şef M. N. Rusu)

Vă invită
Vineri 20 aprilie 2018, ora 7:00 PM
la lansarea volumului

Macedonenii (Aromanii). Primii europeni
de DIMA LASCU (New York)

Vor prezenta volumul Theodor Damian, Valentina Ciaprazi, Mariana Terra şi autorul

[Descarcă – varianta PDF]

Citește restul acestei intrări »


Invitație la cenaclu cu Corneliu D. Zeana – duminică 7 ian. 2018, la Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” New York

06/01/2018

coperta_Zeana

COMUNICAT DE PRESĂ

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”
și revista „Lumina Lină”
din New York
(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

vă invită

duminică 7 ianuarie 2018, după Sf. Slujbă,
la lansarea volumului

Jurnalism: O artă efemeră?

de

CORNELIU D. ZEANA

din București

Vor vorbi
Theodor Damian, M. N. Rusu, Valentina Ciaprazi, Mariana Terra, și autorul
Citește restul acestei intrări »


„În umbra marilor imperii ucigașe” de MUGUR ANDRONIC. Lansare de carte

16/11/2017

coperta_Mugur Andronic

Invitație

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”
și revista Lumina Lină
din New York
(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

Vă invită

Vineri 17 noiembrie 2017,
ora 7:00 PM

la întâlnirea cu scriitorul și istoricul

MUGUR ANDRONIC

din Suceava
Citește restul acestei intrări »


Întâlnire cu poetul DUMITRU CHIOARU, la New York

18/10/2017

afis_Cenaclu Mihai Eminescu New York_Dumitru Chioaru

COMUNICAT DE PRESĂ

Cenaclul „Mihai Eminescu” New York şi revista „Lumină lină”
vă invită la întâlnirea cu poetul

DUMITRU CHIOARU

și revista

Euphorion

 

Moderator:
Theodor Damian
Prezintă:
M. N. Rusu, Mariana Terra, Valentina Ciaprazi, Ștefan Stoenescu

Vineri, 20 octombrie 2017, ora 7.00 pm
Citește restul acestei intrări »


Lansare de carte: „Un alt jurnal New York-ez” de THEODOR DAMIAN. Invitaţie

04/10/2017

coperta_Theodor Damian_Un alt jurnal New York-ez

COMUNICAT DE PRESĂ

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu” şi revista „Lumină Lină” din New York (director Theodor Damian şi redactor-şef M. N. Rusu)

Vă invită

Vineri 6 octombrie 2017, ora 7:00 PM

la lansarea volumului

Un alt jurnal New York-ez

de THEODOR DAMIAN

Vor vorbi M. N. Rusu, Valentina Ciaprazi, Mariana Terra şi autorul Citește restul acestei intrări »


Invitație la lansarea volumului „Ultimul prag” de Elena Mitru

03/08/2017

Elena Mitru

COMUNICAT DE PRESĂ

Cenaclul literar „Mihai Eminescu”
și revista „Lumină Lină”
din New York
(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

Vă invită

vineri 4 august 2017,
ora 7.00 PM

la lansarea volumului

Ultimul prag

de

ELENA MITRU

Vor vorbi Theodor Damian, M. N. Rusu, Mariana Terra, Valentina Ciaprazi, Nicole Smith și autoarea Citește restul acestei intrări »


Invitație la lansarea cărții „Train Ride to Bucharest” de Lucia Cherciu

08/06/2017

Invitație

coperta_Lucia Cherciu

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”
și revista „Lumină Lină”
din New York

(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

Vă invită

vineri 9 iunie 2017,
ora 7.00 PM

la lansarea cărții

Train Ride to Bucharest
de Lucia Cherciu

Vor vorbi Theodor Damian, M. N. Rusu, Valentina Ciaprazi, Mariana Terra, și autoarea

Vă așteptăm cu drag!
Citește restul acestei intrări »


„Strugurii sunt acri” de Elena Mitru. Lansare de carte

15/12/2016

coperta_elena-mitru

Invitație

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”
și revista Lumina Lină
din New York
(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

vă invită

vineri, 16 decembrie 2016,
ora 7:00 PM

la lansarea cărții

Strugurii sunt acri

de Elena Mitru

Vor vorbi Theodor Damian, Valentina Ciaprazi, Nicole Smith și autoarea
Citește restul acestei intrări »


Invitație la cenaclu cu Theodor Damian

08/12/2016

theodor-damian_lazare-vino-afara

Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”
și revista
„Lumină Lină”

din New York
(director Theodor Damian și redactor-șef M. N. Rusu)

vă invită

Vineri, 9 decembrie 2016
ora 7.00 PM

la lansarea cărții

Lazăre, vino afară

de Theodor Damian

Vor vorbi M. N. Rusu, Mariana Terra, Valentina Ciaprazi și autorul
Citește restul acestei intrări »