de Maria GÂRBE
Profesorul Augustin Micu (n. 18 martie 1937 – d. 2 octombrie 2011) a făcut parte din grupul celor care, în anul 1977, au pus bazele Cenaclului de literatură „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău, iar în anul următor, 1978, au organizat prima ediție a Festivalului național de literatură cu același nume, ce se desfășoară bienal, iar în anul 2018 a avut loc cea de-a XXI ediție. A fost profesor de istorie-geografie, director de cămin cultural, om cu funcții, multe preocupări și inițiative. Iată ce scrie în 2012 Mirela Ghiur, fosta lui elevă, azi institutor la Școala Gimnazială din Cicârlău: „Domnul Augustin Micu mi-a fost profesor în clasele gimnaziale (V-VIII). Îmi aduc cu drag aminte de orele de istorie și geografie, când domnul profesor, cu măiestrie deosebită, aducea în sala de clasă eroi ai altor vremi, doar prin farmecul povestirilor, purtându-ne cu ochii minții pe tărâmuri îndepărtate… doar sunetul clopoțelului ne aducea înapoi cu mintea în sala de clasă. Avea farmecul lui și știa să ne țină aproape, prin activități extrașcolare. Îmi amintesc cum duminica dimineața (cursurile școlare erau de luni până sâmbătă), cu rucsacul în spate, mergeam în excursie la pădure” (din Augustin Micu: volum comemorativ, ediție îngrijită de Maria Gârbe, Baia Mare, Editura Gutinul, 2012). Citește restul acestei intrări »