Steaua Zimbrului

15/03/2022

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Se pare că cea mai solidă legătură dintre omul de cultură Valeriu Anania (!viitorul prim-mitropolit al Clujului!) și Maramureș rămâne piesa de teatru „Steaua Zimbrului”. Ne stau drept argumente mărturisirile de „geneză” ale cărturarului. Iată câteva repere.

În volumul „Memorii”, apărut în 2008 la Editura Polirom (pag. 322), Valeriu Anania precizează că, la 10 decembrie 1960, pe când era închis în Penitenciarul Aiud, îi mijește pentru prima dată ideea. Obiceiul între deținuți era ca în fiecare seară, după stingere, unul dintre deținuți să țină o „vorbire”. „Mi-a venit și mie rândul să povestesc, am spus ce am știut, până când într-o bună seară am anunțat ceva nou, Steaua Zimbrului, piesă de teatru încă nescrisă, dar construită – vreme de aproape trei ani – act cu act și scenă cu scenă, până la amănunt. Aveam de gând să încep a lucra efectiv în ianuarie și voiam ca mai întâi, Citește restul acestei intrări »


Oameni care suferă pentru ţară

02/03/2021

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Pentru oamenii care suferă există felurite remedii. Naturale sau prefabricate, tratamente medicale sau balneo ş.a.m.d. Pentru oamenii care suferă pentru ţară nu există nicio reţetă de tratare.

Ei se consumă fără să se stingă, ei luminează fără să consume; la ei şi umbra lucrurilor este aducătoare de griji nocturne.

A suferi pentru ţară înseamnă, de fapt, a suferi pentru ceilalţi. E ceva împotriva regulii generale, care induce şi introduce egoismul peste tot. A suferi pentru ţară înseamnă minimul de solidaritate şi doza de altruism, fără de care neamul nu mai e neam, ci o populaţie oarecare, în ordinea statistică a lucrurilor.

Dar oamenii care suferă pentru ţară sunt din ce în ce mai puţini. Când vezi oameni vii, adevăraţi, reali care suferă pentru ţară e ca şi cum ţi s-ar îndrepta coloana vertebrală, gârbovită de stresul existenţei. Căci cei mai mulţi dintre astfel de oameni sunt deja icoane. Citeşti despre faptele Reginei Maria, Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XVIII (2018), nr. 372 (16-30 aprilie)

15/06/2018

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași! Hristos a înviat!

Biserica și Marea Unire (I).
Marea Adunare_Alba Iulia_1 Dec. 1918Biserica Ortodoxă Română este cea mai veche instituţie organizată, cu continuitate neîntreruptă, a poporului român. Doar instituţia familiei o depăşeşte ca longevitate. De aproape două mii de ani pe pământul românesc s-a adus slavă lui Dumnezeu prin nenumăratele slujbe ce s-au oficiat; de aproape două mii de ani speranţele românilor s-au îndreptat către Dumnezeu; de aproape două mii de ani românii s-au adunat la vremuri de restrişte în jurul Bisericii, precum puii în jurul cloştii. De aproape două mii de ani în altare şi la strane a răsunat aceeaşi limbă românească pe tot teritoriul pe care au locuit români, unde s-a vorbit limbă românească. Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi, Anul XIII (2014), nr. 275 (1-15 aprilie)

29/04/2014

foto_Adrian Pop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BARDA

Dragii mei enoriaşi!

Boala satului.Urmăream zilele acestea la televizor un reportaj din zonele în care inundaţiile au făcut ravagii. Zeci de sate din diferite judeţe au fost afectate, sute de case au fost distruse, mii de hectare de culturi au fost acoperite de apă şi de mâl; oameni şi animale au fost înghiţite de ape! Parcă este un blestem pe ţara noastră, ca an de an, când într-o regiune, când în alta, nenorocirile să nu mai contenească. De fiecare dată statul se străduieşte să dea o mână de ajutor sinistraţilor, se fac apeluri disperate către ceilalţi locuitori ai ţării, se strâng ajutoare, se trimit, se reconstruiesc casele, localităţile, pentru ca în anul următor iar şi iar să auzim de noi cazuri şi necazuri. Unii pun totul pe seama mâniei lui Dumnezeu, care se dezlănţuieşte asupra noastră pe bună dreptate; alţii socotesc drept cauze despăduririle masive şi iraţionale, lipsa digurilor, neglijarea drenării văilor etc.

Nu este de competenţa noastră să analizăm cauzele care generează inundaţiile din aproape fiecare an şi nici felul cum gestionează autorităţile asemenea situaţii. M-aş opri asupra unui aspect mai puţin analizat în presa actuală. Observam în reportajul amintit un fapt revoltător: indiferenţa oamenilor locului, oamenilor aflaţi sub nenorocire. Veniseră într-un sat oarecare de pe Valea Dunării pompieri, jandarmi, soldaţi şi alte categorii de oameni de bine, ba chiar şi localnici din alte sate, să facă diguri improvizate din saci cu nisip, din piatră şi alte materiale. Munciseră ca nişte robi toată noaptea, toată ziua, cu mese mai mult simbolice. Erau nişte oameni epuizaţi, dărâmaţi. Numai dorinţa profundă de a da o mână de ajutor şi a nu lăsa apele să distrugă atâtea bunuri le dădea putere şi imbold să meargă mai departe. La câteva sute de metri de şantierul cu pricina era o cârciumă, la care numeroşi localnici, unii capabili să stoarcă apă din piatră, chefuiau de zor, fără să se sinchisească, fără să le fie ruşine. Reporterul avea curajul să meargă la ei şi să-i întrebe de ce nu dau şi ei o mână de ajutor, fiindcă se apropie momentul când vor apărea puhoaiele, aşa cum se anunţase. Cu seninătate şi neruşinare, cei în cauză răspundeau că lucrul respectiv ar trebui să-l facă cei ce primesc ajutoare sociale, nu ei, ditai „boieri”! Asemenea cazuri revoltătoare au mai fost semnalate şi în anii trecuţi, o dată chiar de premierul de atunci al ţării. Citește restul acestei intrări »