Bogăţia culturală, farmecul unui spaţiu binecuvântat, Finteuşu Mare, într-o carte de excepţie semnată Angela-Monica Jucan

02/09/2018

de Gelu DRAGOŞ

 

    Angela-Monica Jucan

 

O prietenă şi o colegă bună, Angela-Monica Jucan, originară din Cluj-Napoca, cea care s-a ocupat cu profesionalism şi dăruire de revista şi site-ul „Bibliotheca septentrionalis” părăseşte Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, locul ei de muncă, dar nu oricum, ci lăsându-ne ca zestre, nouă, maramureşenilor, volumul „Înstelatul Finteuş”, editat de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”.

Cartea apărută sub egida bibliotecii în programul cultural „Maramureşul perpetuu”, seria „Aniversări”, coordonator dr. Teodor Ardelean, se referă la Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, un cor înfiinţat odată cu Marea Unire şi care şi-a susţinut primul concert la Şomcuta Mare. Citind cartea scrisă de Angela-Monica Jucan mi-am dat seama ce muncă de Sisif, cât timp a trebuit să aloce pentru a ieşi o carte mai ceva ca o monografie!

Autoarea se opreşte cu migală la fiecare membru al corului, se apleacă asupra locului naşterii, a familiei, a ceea ce cântă fiecare – tenor I, tenor II, bariton, bas – ba, mai mult, şi la direcţiile zodiacale clasice ale fiecăruia, după calendarul arboricol şi după cel asiatic. Citește restul acestei intrări »


Opincă ţintată cu stele

08/07/2014

Din arhiva Corului Barbatesc din Finteusu Mare_foto_Delia Florea

de Angela Monica JUCAN

Prag de Florii 2012. Noapte binecuvântată de Dumnezeu cu cer bleumarin, fără ţipenie de stea. Bună de atins hârtia cu peniţa. Când gândul poate ajunge dincolo de nori, unde stelele sînt la locul lor, şi Luna, şi Soarele, şi Cartea Ursitelor.

* * *

1917. Măcel mondial în toi, început la sfârşit de iulie 1914. Un război „de vară”, ale cărui cele mai dramatice evenimente s-au petrecut în toţi anii prin iunie-septembrie. Bărbaţii din Chioar apţi de armată fuseseră, împreună cu ceilalţi români ardeleni, concentraţi chiar din 1914 pe frontul rusesc din Galiţia, care se stabilizează spre sfârşitul anului, dar se reactivează intens în 1915. „Intens” înseamnă morţi, răniţi, prizonieri, dispăruţi, primejdie de moarte în fiecare moment în liniile de luptă, iar acasă – alarmă, continuă groază, jale, doliu, deznădejde, îngrijorare pentru norocul nenorocit al copiilor, soţilor, fraţilor, nepoţilor, vecinilor, prietenilor duşi pe front, şi încă sub steag neromânesc. În vara lui 1916, mulţi combatanţi din regimentele româneşti transilvănene ajung în prizonierat la ruşi – alte ştiri vagi, unele, sau precise, altele, dar toate sumbre violentează şi aşa precara linişte a secerişului, treierişului, culesului. Însă în august fulgeră şi cu perspectivă pozitivă, fiindcă România intră în război şi pare să intre cu dreptul. Armata înscriind câteva prime izbânzi, reuşeşte să pătrundă în Ardeal, prin sudul lui. Bucuria nu ţine mult căci, după înfrângerea de pe frontul de la Dunăre, de la Turtucaia, şi apoi altă catastrofă, ocuparea Bucureştiului, orizontul se întunecă din nou. Batalioanele române care ajunseseră în Ardeal trec înapoi, dincolo de Carpaţi, armata e nevoită să-şi retragă toate trupele în Moldova, unde însă reuşeşte să se refacă în iarna 1916-1917. Numai că aliaţii o lasă singură în faţa inamicului. Asta nefiind ceva nou sub soarele istoriei româneşti, ostaşii nu se pierd cu firea, mai ales că veniseră alături de ei voluntarii ardeleni (30.000) eliberaţi din lagărele ruseşti de la Darniţa şi Riazan şi, în vara anului 1917, se angajează în epopeea de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz – în lupte grele, dar de parare a intrării trupelor germane în teritoriul nostru neocupat, şi nu de forţare (încă) a trecătorilor spre Ardeal. Inima rămâne, şi de o parte, şi de alta a munţilor, la trecători. Citește restul acestei intrări »