„Familia şi valorile ei nu trebuie să-şi caute salvarea la Stat, fiindcă valorile nu dispar, ele supravieţuiesc modelor, tendinţelor, înclinaţiilor noastre momentane, căci, cu alte cuvinte, Creştinismul care le susţine a fost mereu un fenomen public constant, consecvent şi semnificativ”

20/09/2011

Interviu cu Excelenţa Sa, Domnul MARIUS LAZURCĂ – Ambasadorul României la Chişinău

realizat de drd. Stelian GOMBOŞ

După anul 1990, România a pornit pe un drum al marilor schimbări. Toate schimbările sunt marcate mai ales de semnele reîntemeierii libertăţii. „Integrarea în UE nu le-a cerut românilor să plece în lume şi să-şi părăsească familiile, precum nici revoluţia din anul 1989 nu a determinat criza avorturilor. Căpătarea libertăţilor, mai degrabă, a relevat lipsa de ataşament faţă de valorile vieţii şi ale demnităţii omului.” O mulţime de noi mentalităţi, de asemenea, cum ar fi cele legate de criza familiei sau de perceperea bunăstării vieţii, nu pot fi încă îndreptate. Excelenţa Sa Marius Lazurcă, Ambasadorul României la Chişinău, se arată însă optimist. „Într-o formulă sintetică, aş spune că Biserica este martorul viu şi depozitarul fidel al unor valori, iar forţa acestor valori nu va înceta niciodată să interpeleze conştiinţe, să încălzească inimi şi să umple de bucurie suflete.” Citește restul acestei intrări »