15 noiembrie: Moartea lui Peneș Curcanul

Peneș Curcanul (n. Constantin Țurcanu),
(1 martie 1854 – 15 noiembrie 1932)

La data de 15 noiembrie 1932 a încetat din viață Peneș Curcanul, pe numele său adevărat Constantin Țurcanu, eroul din Războiul de Independență, ce a intrat în istoria și conștiința românilor prin poezia cu același nume a lui Vasile Alecsandri.

Constantin Ţurcanu a fost sergent în Regimentul 13 Dorobanți şi a devenind cunoscut după bătăliile de la Grivița și Rahova, participând ulterior ca voluntar atât în cel de-al Doilea Război Balcanic din 1913, cât și în Primul Război Mondial, deși avea o vârstă destul de înaintată.

La sfârșitul Războiului de Independență, Peneș Curcanul, a primit pentru faptele de vitejie ordinul „Steaua României” și medaliile „Trecerea Dunării”, „Apărătorii Independenței” și „Medalia Comemorativă rusă”.

În Primul Război Mondial a luptat pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major, unde a primit ordinul „Steaua României cu spade”, iar la sfârșitul războiului, Peneș Curcanul avea în piept

COPILĂRIA DIN SUFLETUL MEU

de Gabriela Genţiana GROZA

Tablou de neșters –
în leagănul inimii
vis de copil

Sunt unul dintre cei cinci copii ai părinților noștri neprețuiți, tatăl preot, mama învățătoare. Cele patru fete și un băiat ne-am iubit și ne-am ajutat unii pe alții. Așa cum se obișnuia odată, cei mici ascultau de cel mai mai mare dintre noi. Îmi amintesc câteva momente din viața de școlăriță.

Prin clasa a șaptea am jucat în echipa de teatru a Școlii de Fete de pe strada Popa Farcaș din Ploiești. În comedia „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri am fost distribuită în rol de băiat. Am interpretat rolul lui Nicu, un tânăr care urma să se căsătorească de voie, de nevoie cu Marghiolița, fiica unei văduve

21 iulie 1821 – S-a născut Vasile Alecsandri

Opera lui VASILE ALECSANDRI (21 iulie 1821- 22 august 1890) este emblematică pentru sensibilitatea secolului al XIX-lea românesc și european. Senină, tonică, fără mari pretenții metafizice, ea posedă totuși un soi de rafinament vetust, care dacă azi pare tipic mai curând unui străvechi album familial conținând fotografii de familie îngălbenite și ilustrate cu arhitectura unor orașe academice, rămâne vie și stimulativă pentru psihologia epocii crinolinelor și a pălăriilor tari. Originar din ținutul Bacăului, poet, dramaturg, om politic prudent, romantic de salon, mare iubitor de confort casnic și de călătorii prin ținuturi europene și exotice, Alecsandri a fost un precursor al teatrului românesc modern și un autor care a reprezentat cu onoare lirica autohtonă, mai ales în Franța, acolo unde critica literară pariziană

14 martie 1881: Adoptarea legii de constituire a Regatului României

România a fost recunoscută ca stat independent în urma Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878. În anul 1878 domnitorul (principele) Carol I de Hohenzollern a primit titlul de „alteță regală”.

În anul 1881 a fost modificată Constituția din 1866, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege, iar România, regat sau monarhie constituțională (Regatul României).

Ideea constituirii Regatului României aparținuse oamenilor politici de la Bucureşti, încă de când țara noastră îşi cucerise cu enorme sacrificii materiale şi umane, independenţa în Războiul din 1877-1878, însă puterile europene nu se grăbeau să trateze România ca partener egal în complexul relaţiilor internaţionale,

Dorul Unirii

Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt
Cum veniră se făcură toţi o apă ş-un pământ
(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

de pr. dr. Theodor DAMIAN

Curajul istoric al naţiunii române n-a constat numai în permanenta opoziţie pe câmpul de luptă duşmanului nesăţios, ci şi în afirmarea cu încăpăţânare sacrificială a valorilor sale perene şi situarea acestora la nivel de lege, adică trăirea lor în viaţa de zi cu zi, aşa cum a fost cazul credinţei creştine ca valoare supremă.

Când una după alta, fără cruţare au venit pustiirile, românii au înţeles că au de apărat aceleaşi lucruri: pământul, credinţa, limba, obiceiurile, deci fiinţa naţională.

Aşa s-au recunoscut unii pe alţii: văzând fiecare ce apără. Și aşa a încolţit ideea de unitate.