de Gelu DRAGOŞ
Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, în cadrul şedinţei Cenaclului scriitorilor Maramureş, a avut loc lansarea antologiei literare „Paşi împreună” (Editura Gutinul, Baia Mare), antologie alcătuită de Florica Bud, Augustin Cozmuţa şi apărută cu sprijinul iniţiatorului acestui proiect generos, prof. Dan V. Achim.
Augustin Cozmuţa nota în prefaţa cărţii, în octombrie 2015, la Ferneziu, următoarele: „Deşi pare un solitar, creatorul simte o solidaritate de cenaclu, de promoţie ori de generaţie, aceasta din urmă fiind cea mai puternică solidaritate între condeieri, fiind axată pe afinităţi profunde. Nu toţi ajungem să împărtăşim un asemenea sentiment de apartenenţă, la care unii râvnesc, simţind că înaintează cu zbor mai liber pe valurile niciodată liniştite ale creaţiei. Orice tendinţă de izolare se metamorfozează, cu trecerea timpului, într-o revărsare de ape, menite a fertiliza în chip miraculos tărâmul literaturii. Vrând-nevrând, condeierii devin solidari cu visul de-a atinge pământul făgăduinţei”. Citește restul acestei intrări »