TĂRÂMUL DIN SUFLET

16/08/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Tărâmul peste care plouă cu pietre,
Iar vântul, cu a lui putere, rupe crengi,
Strigă din răsputeri și multă durere,
Îngroapă vise, șterge drumurile lungi.

Tărâmul care își frânge iubirea
Și nu își oferă libertatea de a iubi,
Își frânge din temelii fericirea,
Își rupe cuvintele înainte de a vorbi.

Citește restul acestei intrări »


Petale de suflet

20/03/2021

de Irina Vera TEREBEȘI

Ceva îmi lipsește din primăvară,
Deși e frumoasă și îmi place,
Parcă simt că ceva mă supără,
O întreb, dar mă privește blând și tace.
Primăvara mea nu e completă,
Deși-i zâmbesc și o aștept,
Ghiocel, zambilă, violetă,
Și un mărțișor îmi prind în piept.
Cu adierea ei ușoară, drăgăstoasă,
Îmi ia din vlagă, de parcă mă topesc Citește restul acestei intrări »


Mi-e frig…

19/01/2021

de Vera TEREBEȘI

Mi-e frig, îi spusei toamnei… și ea mă învălui cu ale ei frunze gingașe, cu blândețe și îngrijorare, gândindu-se ce mă voi face la iarnă… mi-e frig, dar nu pentru că e rece afară, ci pentru că am sufletul rănit…de dor, de iubire… dezamăgire, neîncredere… Timpul le rezolvă pe toate… mi se spune adesea… eu zic că nu se rezolvă nimic… amintirile rămân, neîncrederea crește, dezgustul rămâne… Ce este iubirea? Un castel clădit pe iluzii… un fir fragil al existenței ei pe care dacă nu o știm îngriji, moare… și ne ucide și pe noi… gânduri purtate pe aripile visurilor spre inexistență sau necunoscut… o adiere trecătoare a sentimentelor, un surâs într-un moment de tristețe, hrană pentru sufletul înfometat, izvor de energie, un stadiu al conștiinței noastre… Citește restul acestei intrări »


Anotimpurilor…

06/01/2021

de Vera TEREBEȘI

Anotimpurilor ale căror sentimente se schimbă la prima viscolire de vânt, la primul fulg de nea… care își părăsesc frunzele fără regrete… le spun că sunt multe anotimpuri frumoase cu adieri venite de sub bolta nemărginită a visurilor noastre care străbat cerul gândurilor neîncetat… cu dragoste, încredere… care au traversat munți, dealuri ca să ne ajungă… ne susțin și zboară cu noi neîncetat deasupra tuturor timpurilor… adieri blânde, curajoase, nerăbdătoare să ne întâlnească… sufluri nesofisticate, dar valoroase… care oferă daruri sufletești… iubire, cadouri de care avem atâta nevoie pentru a supraviețui… care ne fac fericiți, bogați… care ne transformă… în adieri… apoi plecăm și noi pe alte meleaguri să răspândim ce am primit… cu drag și bucurie…

Tu, anotimp trecător al gândurilor, fir de fum ce s-a risipit într-o secundă… Citește restul acestei intrări »


Dragostea

30/12/2020

de Vera TEREBEȘI

Dragostea adevărată nu cunoaște distanță, dragostea străbate ape adânci, munți, dealuri, timp… dragostea e o taină de dincolo de aceste tărâmuri abrupte ale unei vieți trecătoare… fără temeri sau condiționări… nu ține cont de principii… e albă, pură, sinceră… e adevărul spus încet si clar… nu duce la confuzii… dragostea nu rănește, nu umilește… dragostea nu o poți controla… o simți și o oferi, fără să te aștepți să primești ceva în schimb… dragostea nu are hotare… ei nu i te poți împotrivi… dragostea adevărată nu se grăbește, nu se răzgândește… e o liniște profundă care vrei să te cuprindă… dragostea trezește la viață cea mai frumoasă versiune a sufletului…

Tu… prizonier între vis și realitate… Citește restul acestei intrări »


Dacă…

22/12/2020

de Vera TEREBEȘI

Dacă se va sprijini de un colț de cer și te va privi cu drag de printre mii de stele, vei ști unde să o cauți… dacă îți va lumina vise și încălzi adieri cu razele ei, o vei vedea… dacă îți va trimite o aripă de noapte cu care să te învelești, o vei simți… dacă își va revărsa licăririle de lumină peste umărul tău, vei primi alinare… dacă se va așeza pe pervazul ferestrei tale în miez de noapte, te vei odihni… dacă își va odihni razele pe o margine de pernă a tristeții tale, vei suspina… dacă va veni un puf de nor în adierea vântului să îți așezi visele, vei zâmbi… dacă vei auzi muzica pâlpâirilor existenței sale de zgomotul pașilor tăi, vei asculta… dacă vei simți căldura razelor ei, întinse peste adierea răcoroasă a gândurilor, te vei încălzi… dacă… Citește restul acestei intrări »


O picătură de viață

19/11/2020

de Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,
o picătură de adevăr al gândului neșters
se sufocă în mii de picături
de incertitudini, îndoieli, închipuiri.

Citește restul acestei intrări »


Toamna trece, frunzele rămân…  

11/11/2020

de Vera TEREBEȘI

Toamna trece, frunzele rămân… poți fi un anotimp, să vii, să pleci… poți alege să fii doar o frunză și să rămâi… să te transformi… din iubire… Totul e o luptă între vis și rațional… ce ține de principii, demnitate, temeri… de dorințe, intensitatea sentimentelor… Ce suntem noi?… Un semn de carte, parte din ierbar, o imagine păstrată în memorie… oameni mai puternici, mai înțelepți… cu trăiri și simțiri… conștienți că vom fi în amintirea unei frunze presate… Toamna pleacă, frunzele rămân… cu ele gândurile și emoțiile ascunse în negura nopților arse… Nu toate anotimpurile au menirea să rămână în viețile noastre… de unele trebuie doar, cu drag, să ne amintim… Citește restul acestei intrări »


Cad frunzele, și tot cad

01/11/2020

de Vera TEREBEȘI

Cad frunzele, și tot cad… se desprind de copacul vieții lor… pleacă … zboară… în neant, în necunoscut, în eternitate… Tu, frunză de anotimp sumbru… obosită și istovită de al tău anotimp… ai îmbrățișat pământul fără să-ți fie frică… fără să opui rezistență… pentru că tu știi că vei deveni o nouă culoare… te vei transforma într-o lacrimă care udă o fărâmă de pământ și acolo va răsări o floare… te vei ridica din adâncurile neștiinței tale temporare în văzduhuri primitoare, străbătute de raze de speranță și vei zbura cu aripi mai colorate și strălucitoare ca niciodată… un zbor lin deasupra tuturor timpurilor… în parfumul suflurilor iertătoare… de împăcare al simțirilor… de dorul anotimpurilor… cu sentimentul inconfundabil al iubirii supreme… Cad frunzele, și tot cad… (în amintirea celor plecați dintre noi) Citește restul acestei intrări »


Amintiri

15/10/2020

de Vera TEREBEȘI

Am răsfoit frunzele din mormanul de amintiri… le-am admirat… parcă pentru întâia oară de când a pus toamna stăpânire pe ele…, m-am mirat că le-am putut privi cu drag… fără resentimente… am primit adierea vântului rece fără să mă împotrivesc… frunze veștejite de dorul vremurilor care au oferit aripi viselor… atât de fragile… cu urmele simțirilor, convingerilor… ambițiilor, dorințelor, extenuărilor… căderilor…, dar eu știu că dincolo de aceste slăbiciuni se află puterea… și mai am convingerea că îți permiți să fii slabă… tu, frunză căzătoare… pentru că știi că o adiere de vânt, mai puternică decât tine, te va prinde și nu îți va fi teamă să cazi… Citește restul acestei intrări »