„Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
(n. 15 ianuarie 1850, Botoşani – d. 15 iunie 1889, Bucureşti)

Lui Eminescu

Vârful ‘nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge…
Lâng’ acest colos de piatră vezi tu cât de mică sânt.
Astfel tu ’n a cărui minte universul se răsfrânge,
Al tău geniu peste veacuri rămâne-va pe pământ.

Şi doreşti a mea iubire… Prin iubire pân’ la tine
Să ajung şi a mea soartă azi de soarta ta s-o leg,
Cum să fac! Când eu micimea îmi cunosc atât de bine,
Când măreaţa ta fiinţă poate nici n-o înţeleg.

O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian

Ultima fotografie cu Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 3 august 1889)

3 august 1889. O agonie de douăzeci de ore pune capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, „o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussig explică decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic, fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă”. O sinucidere premeditată. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia. (…)

Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale

Dorul Unirii

Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt
Cum veniră se făcură toţi o apă ş-un pământ
(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

de pr. dr. Theodor DAMIAN

Curajul istoric al naţiunii române n-a constat numai în permanenta opoziţie pe câmpul de luptă duşmanului nesăţios, ci şi în afirmarea cu încăpăţânare sacrificială a valorilor sale perene şi situarea acestora la nivel de lege, adică trăirea lor în viaţa de zi cu zi, aşa cum a fost cazul credinţei creştine ca valoare supremă.

Când una după alta, fără cruţare au venit pustiirile, românii au înţeles că au de apărat aceleaşi lucruri: pământul, credinţa, limba, obiceiurile, deci fiinţa naţională.

Aşa s-au recunoscut unii pe alţii: văzând fiecare ce apără. Și aşa a încolţit ideea de unitate.

Veronica Micle

Lacul lui Eminescu (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Îmi face bine de tine să aud,

Fată frumoasă din Năsăud;

Te simt ca pe-o rudenie de-aproape

Încorsetată-n haina suferinţei…

Prin dreptul tău a trebuit să treacă,

Cum trece spre victorie o oaste,

Autostrada poeziei noastre…

Căci Geniul nostru nu putea să-ncapă

Decât în lumea cea sublimă şi săracă.

Profilul tău de coafură, chipul tău

Cumpănă dreaptă face staturii de Luceafăr…

Ai înfruntat cutume, şi lume, şi destin –

Îţi mulţumesc că l-ai iubit pe Emin!

Mai ales acum, când, dincolo de fire,