O viaţă trăită în adoraţia geniului eminescian

03/08/2021

Ultima fotografie cu Veronica Micle (22 aprilie 1850 – 3 august 1889)

3 august 1889. O agonie de douăzeci de ore pune capăt unei vieţi de 39 de ani. O viaţă care fusese, cum însăşi poeta o definea, „o complicare ciudată de întâmplări, de fericiri care nu m-au fericit”. Chemat urgent de la Iaşi, doctorul Taussig explică decesul printr-o fulgerătoare congestie cerebrală. Sticluţa cu arsenic, fusese golită repede, după miezul nopţii de 2 spre 3 august, cu „lăcomie hotărâtă”. O sinucidere premeditată. În ultima scrisoare, datată 1 august, Veronica Micle o ruga pe Smaranda Gârbea, una din apropiatele sale, să-i procure, prin fratele ei, medic la spitalul din Bălţăteşti, încă o doză de picături de arsenic, necesare pentru tratamentul anemiei de care suferea fiica ei cea mică, Virginia. (…)

Veronica Micle se retrăsese la Văratec la două săptămâni după moartea lui Eminescu. Văratecul era locul odihnei estivale Citește restul acestei intrări »


Dorul Unirii

31/03/2018
cocarda tricolorÎmpăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit și-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt
Cum veniră se făcură toţi o apă ş-un pământ
(Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

de pr. dr. Theodor DAMIAN

Curajul istoric al naţiunii române n-a constat numai în permanenta opoziţie pe câmpul de luptă duşmanului nesăţios, ci şi în afirmarea cu încăpăţânare sacrificială a valorilor sale perene şi situarea acestora la nivel de lege, adică trăirea lor în viaţa de zi cu zi, aşa cum a fost cazul credinţei creştine ca valoare supremă.

Când una după alta, fără cruţare au venit pustiirile, românii au înţeles că au de apărat aceleaşi lucruri: pământul, credinţa, limba, obiceiurile, deci fiinţa naţională.

Aşa s-au recunoscut unii pe alţii: văzând fiecare ce apără. Și aşa a încolţit ideea de unitate. Citește restul acestei intrări »


Veronica Micle

15/06/2015
Lacul lui Eminescu_Ion Georgescu-Muscel

Lacul lui Eminescu (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Îmi face bine de tine să aud,

Fată frumoasă din Năsăud;

Te simt ca pe-o rudenie de-aproape

Încorsetată-n haina suferinţei…

Prin dreptul tău a trebuit să treacă,

Cum trece spre victorie o oaste,

Autostrada poeziei noastre…

Căci Geniul nostru nu putea să-ncapă

Decât în lumea cea sublimă şi săracă.

Profilul tău de coafură, chipul tău

Cumpănă dreaptă face staturii de Luceafăr…

Ai înfruntat cutume, şi lume, şi destin –

Îţi mulţumesc că l-ai iubit pe Emin!

Mai ales acum, când, dincolo de fire, Citește restul acestei intrări »