un timp dilatat

de Irina Lucia MIHALCA

alergam spre tine.

un timp dilatat ce ne-mbrăţişa
în secundele sale.

doar lumina din noi conta.

odată privirile întâlnite
instantaneu eu devenea tu.

TANKA

de Gabriela Genţiana GROZA

Un porumbel alb
și frunze scuturate
de vânt din arțar –

lunga trenă a toamnei
lunecând  în depărtări

departe-ai ajuns

de Irina Lucia MIHALCA

cu mâinile atingi fiecare sunet.

în tăcere inima ta naufragiază. 
lumea se termină aici:
binecuvântare albă.
cristal strălucitor.

calea spre mine

de Irina Lucia MIHALCA

cu fiecare umbră suspendată
cu fiecare ritm desprins
în taina nopţii
conectaţi cu cerul
descoperi calea spre mine.

O picătură de viață

de Vera TEREBEȘI

O picătură de viață din ale noastre grădini
se prelinge în pământuri, în inimi,
dorind să dea suflare a tot ce stă mocnit
și așteaptă să fie descoperit.
O picătură de speranță din norii visurilor
se lasă condusă de aripile vânturilor ademenitoare,
vine să ude soluri aride
de ale lor doruri de liniște, încrezătoare.
O picătură de lumină al cerului înstelat
așteaptă să fie culeasă.
O picătură de sinceritate,
o picătură de adevăr al gândului neșters
se sufocă în mii de picături
de incertitudini, îndoieli, închipuiri.

TANKA

de Gabriela Genţiana GROZA

Toamnă târzie –
pe pajiștea alpină
vacă la păscut

în decorul pastoral
blânde raze de soare

FRUNZA DIN CALEA MEA

de Lăcrămioara ELEFTERIU, BABADAG

Era frig și era toamnă,
Ne-am întâlnit într-o gară.
Aveai un geamantan maron,
Mi-ai spus când ai trecut: pardon!

Era destul de-aglomerat…
În ochii mei tu te-ai uitat.
Peronul doi îl căutai,
Am auzit când întrebai!

CINĂ LA CÂMP

de Gabriela Genţiana GROZA

Se înfășoară ziua în straie dantelate,
Țesute-n faptul serii pe plaiuri semănate
Cu bobul plin de seva pământului mănos,
Crescut pe pieptul gliei sub soare luminos.
Ușor i se prelinge broboană de sudoare
Pe fruntea obosită de trudă și dogoare.
E clipa de zăbavă, momentul e de cină,
Chemați sunt și strămoșii alăturea să vină.
Și face semnul crucii deasupra pâinii coapte,
Bătrâna înțeleaptă rostind o rugă-n șoapte.

Un sabot în drumul visului

de Irina Lucia MIHALCA

La marginea unei poieni,
care coboară-ntr-o pantă  lină,
mişună căprioarele cu puii.
Doi tei imenşi străjuie întinderea
– un sentiment puternic de contopire cu teii persistă -,
prin formele senzuale ale dealurilor,
parfumul florilor de tei urcă, imaterial, prin ceaţă.

O ciocârlie cântul spre soare-şi înalţă,
orbită de-apropierea lui prea tare,
îşi continuă drumul spre soare chiar dacă
nu va mai vedea nimic, căzând rănită.

Niciodată un singur răspuns

de Irina Lucia MIHALCA

 Frumuseţea este în noi,
 chiar dacă nu vedem asta.
 Oamenii vând doar iluzii,
 noi şi noi iluzii, îndatorându-se, 
 nu realizează esenţa vieţii, 
 acel „pur şi simplu”, dar încă
 mai putem avea momente de uimire! 

 Esenţa este separarea de materie.
 Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –
 Aminteşte-ţi, mereu aminteşte-ţi!
 Niciodată nu este un singur răspuns,
 niciodată nu vei găsi singur răspunsul!