Erată la o gafă

01/04/2015

de Angela-Monica JUCAN

Octavian GogaCând Regina Elisabeta a împlinit 70 de ani, Octavian Goga a găsit de cuviinţă să-i dedice o poezie – E sărbătoarea bătrâneţii – şi a publicat-o în „Luceafărul”, XII, 24, 16 dec. v. 1913, pe prima pagină. Din câte ştim, Goga i-a şi citit reginei poezia, la recepţie.

Ar fi util de ştiut, pentru orice bărbat, ce impresie poate să facă unei femei (în sinea ei) care a trecut de 29 de ani (fie ea şi ajunsă la 100 de ani) un titlu ca acesta, cu atât mai mult cu cât, după ce începe primul vers (ca întărire…) cu aceleaşi cuvinte, inspiratul poet nu mai termină cu povestea firelor cărunte, cu aluzii la zăpada vremii care i-a nins reginei fruntea, mai evocă şi părul ei bălai de „odată”, spre a sublinia şi mai tare actualul argint […] din plete şi mai pomeneşte şi pragul bătrâneţii. Apare, astfel, ca un gest chiar drăguţ faptul că, la cei 32 de ani ai lui, poetul îi cere permisiunea, în numele tuturor ardelenilor, să fie numită de ei (numai) mamă. Putea fi mai rău.

După 1913, Goga a scos volumul de versuri Cântece fără ţară din 1916 şi volumele selective şi antologice Poezii alese, editat în 1915 şi Poezii, din 1924, în care n-a inclus această poezie. Ea a fost însă cuprinsă în volumul Din larg, editat de Veturia Goga la un an după moartea poetului. Se vede că Veturiei nu i-a plăcut cum e intitulată poezia, căci versurile apar acum sub titlul (care va rămâne definitiv) Regina Elisabeta la 70 de ani. Într-adevăr, sună ceva mai bine. Dar nu asupra lipsei de delicateţe a lui Goga, în omagiul său, vrem să atragem în mod special atenţia. Citește restul acestei intrări »