Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XV (2016), nr. 323 (1-15 aprilie)

27/04/2016

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

pr. Alexandru Stanciulescu-Barda_2Dragii mei enoriaşi!

Politica de cadre. Revoluţionar era, spre exemplu, să spui, în urmă cu două mii de ani, că Dumnezeu este tatăl neamului omenesc, că oamenii sunt fraţi între ei, deşi unii sunt împăraţi, iar alţii sclavi, unii bogaţi, alţii săraci, că femeia are demnitate de om şi este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu etc.
Nu am vorbit, însă, despre „politica de cadre”, pe care ne-o propune Mântuitorul ca model pentru toate timpurile şi toate locurile. Ea este rezumată în câteva versete din Biblie, versete care au fost prezente în Evanghelia din Duminica a V-a din Postul Mare (Marc., X, 32-45). Doi dintre ucenicii Mântuitorului, Iacob şi Ioan, îi cer să le aprobe ca ei să stea de-a dreapta şi de-a stânga Lui pe tronul suprem din împărăţia cerului. Erau ucenicii Lui, aleşi de El, ucenicii cu care împărţise bucuriile şi necazurile, zilele şi nopţile, ucenicii care îşi părăsiseră familiile, casele şi ocupaţiile ca să-L urmeze, ucenicii de încredere, care vor asista şi la Schimbarea la Faţă pe muntele Taborului, ucenicii care aveau să-I ducă mai departe învăţătura, să întemeieze comunităţi creştine, să suporte batjocuri, bătăi, temniţă şi moarte pentru El. Cine ar fi crezut că-i va refuza? Şi totuşi, El o face! Le răspunde clar: „Nu ştiţi ce cereţi!” Aceasta este prima parte a mesajului. S-o descifrăm mai atent: Citește restul acestei intrări »


Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 287 (1-15 octombrie)

21/10/2014

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

foto_Delia Florea_detaliu_1Înălţarea şi prăbuşirea unui neam. În faţa lui Dumnezeu, popoarele nu sunt adunături de lume, ci grupuri mari de oameni legaţi între ei prin legături de sânge, de limbă, de tradiţii, de religie. Nucleul unui popor este familia. Ea se dezvoltă sub formă de triburi din ce în ce mai mari, ajungând apoi să formeze un popor. În faţa lui Dumnezeu, fiecare popor are o menire în lume, o misiune, un obiectiv de realizat. El apare şi dispare în timp, în istorie. Ne amintim cu câtă grijă a fost ajutat poporul evreu să evolueze printre alte popoare, să se menţină în viaţă, să-şi realizeze menirea lui. A pornit de la un om ales de Dumnezeu, de la Avraam. În planul divin, din acest popor avea să se nască Mesia, adică Mântuitorul, Cel ce avea să împace pe Dumnezeu cu oamenii. Naţiunile, uniunile, federaţiile, imperiile sunt invenţii târzii, şi ele înseamnă o sumă de popoare unite între ele de interese comune, de forţă. La judecata universală de la sfârşitul lumii, vor fi judecaţi oamenii din toate timpurile şi din toate locurile, dar şi popoarele.

Din istoria şi experienţa altora, putem învăţa noi înşine ca popor. Evreii au fost ocrotiţi de Dumnezeu atâta vreme cât L-au ascultat, cât I-au împlinit poruncile. A adus nenorociri asupra egiptenilor, până când aceştia i-au slobozit pe evrei; a despicat apele Mării Roşii, ca să-i scape de armata egipteană; le-a dat mâncare şi apă în pustie patruzeci de ani, fiindcă L-au recunoscut ca singur Dumnezeu, creator al cerului şi pământului; le-a supus popoarele din ţinutul Canaanului, ţara „laptelui şi a mierii” şi le-a dat un teritoriu, în care să se dezvolte ca popor între popoare; le-a dat conducători înţelepţi, care să-i cârmuiască printre alte popoare mult mai puternice; i-a scos în repetate rânduri din robii grele, atunci când nimeni nu mai credea că neamul evreiesc va mai putea să supravieţuiască în istorie; a ajutat şi a înălţat pe fiecare individ în parte şi neamul în totalitatea lui, atunci când I-au respectat poruncile, sărbătorile, când I-au dat ascultare. Citește restul acestei intrări »