Umbrela cu cap de maimuță

29/12/2017

de Alexandru JURCAN

afis_Crima din strada Lourcine_Baia MareSpiritul contestatar nu suportă apetența pentru piesele lui Eugène Labiche, doar că regizorii își răsfață publicul cu umorul negru, suculent, al farselor dramaturgului francez (1815-1888), cel care a scris 176 de piese, în postura moralistului lucid, cu propensiune spre caricatural. Autor prolific, abordând o tehnică desăvârșită, Labiche a satirizat mica burghezie din epocă. Precursor al suprarealismului și al teatrului absurd, autorul s-a înconjurat de colaboratori anonimi pentru conceperea textelor (dintre aceștia, nici unul n-a pretins vreodată partaj la… paternitatea operelor).

Piesa Crima din strada Lourcine – cea mai iubită de spectatori – a fost jucată prima oară în 1857. E o comedie neagră, cu răsturnări de situație, cu o fragilă frontieră între realitate și aparență. Cei doi foști colegi (Lenglumé și Mistingue) se trezesc mahmuri, după ce s-au regăsit peste ani la un chef monstruos. Citește restul acestei intrări »


Caravana teatrală la Zalău

01/09/2017

afis-doctor-fara-voie-1

de Alexandru JURCAN

Un proiect ambițios a devenit Cultura în șură, inițiat de regizorul Victor Olăhuț, dramaturgul Flavius Lucăcel și actrița Florentina Năstase. Anii trecuți am văzut piesele Fisura de Flavius Lucăcel și Experimentul de I. Băieșu. E nemaipomenit să stai într-o șură luminată și animată de prezența actului teatral, să vezi sătenii în curtea cu găini și câini, aplaudând și râzând în hohote. Teatrul vine la ei acasă, însă responsabilitatea e imensă. E necesar să convingi că teatrul e o magie, trebuie alese texte de excepție, ca să nu mai vorbim de regie și interpretare. Victor Olăhuț a câștigat pariul de fiecare dată. Citește restul acestei intrări »