Sub zodia Leului

de Viorel ŞERBAN

Floare ce crești pe-un țărm neștiut.
Palmele noastre înmuguresc,
Când se ating,
Ca frunza copacilor, sărutate de primăvară.
Odată,
Pe când ție de-abia-ți răsăreau aripile,
Știam și eu să zbor.

Copaci uitați în memorie

de Viorel ŞERBAN

Vântu-și rănește aripile-n copaci uitați în memorie.
E vară din nou.
Ți-am strigat numele în zadar
Și-am înțeles că nimic nu va mai fi.
Peste tot, în jurul meu,
Atârnă tăceri

Istoria sărutului

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Sărutul este azi un gest, aparent, banal. Aşa ne manifestăm sentimentele faţă de persoanele dragi, dând dovadă de respect, prietenie şi chiar le dăm bineţe, cu formula „Sărut mâna”. În trecut, sărutul avea un simbol al unirii şi al adeziunii reciproce. Când a apărut acest obicei, nu ştim, dar putem trage unele concluzii analizând izvoarele istorice. Din start trebuie făcută o diferenţiere clară între tipurile şi semnificaţiile sărutului. Putem vorbi de sărutul părintesc, matern, ca formă de salut şi interacţiune socială, sărutul erotic şi sărutul care marchează relaţiile de putere. În acest caz se face referire la sărutul dat autorităţilor înalte, fie că este vorba despre clerici, nobili sau puterea regală. Cele mai vechi menţiuni cu privire la sărut:

Oameni şi locuri de neuitat

Viorel Șerban

de Viorel ŞERBAN,
Geoagiu-Băi

Când am păşit prima oară pe străzile Clujului, am rămas puţin timp acolo. Speram să recâştig ceea ce pierdusem într-o clipă, dar pierderea s-a dovedit ireparabilă. Am ajuns, aşadar, într-un oraş moldav, Târgu Frumos, unde, călăuzit de doi dascăli, pe care îi port şi azi cu drag în suflet, profesorii: Nicolae Pipă şi Gheorghe Stan, am deprins metoda căpitanului de artilerie francez, de citire şi scriere nocturnă, codificată apoi genial de Louis Braille. Şi m-am întors la Cluj, această incomparabilă vatră de istorie europeană şi de memorie românească.

Blaga se stinsese de un an şi mai bine, dar paşii săi mai răsunau pe străzi, în frunzele copacilor şi-n sufletele oamenilor, glasul său mai răscolea mirabile seminţe. Scriitorul Ion Agârbiceanu, venerabilul preot greco-catolic, aflat la o vârstă înaintată, îşi trăia ultimul an de viaţă pe acest pământ.

Salvarea umbrei

de Viorel ŞERBAN

Sunt ca un copac pe pământul nimănui,
Visând umbra din care a plecat
Şi privind bătrâneţea care se-ntoarce în pământ.
Înţelesul mereu îmi scapă printre degete,
Pasăre neştiută a destinului.

Doamne, Iisuse Hristoase,
Jertfă unică şi irepetabilă
Pentru noi ai fost,
Sus pe Golgota Ierusalimului!
Din suspinul icnit al vieţii,
Pe buzele tale visat,
A mai rămas doar umbra subţire a unui Paradis.
Aşa se vindecă suferinţa,
Fruct târziu care se coace căzând.

Dincolo de faţa albastră a cuvintelor

de Viorel ŞERBAN

Explorator pe continentul necunoscut al trupului tău,
Ce-adăposteşte atâtea nebănuite comori,
Trăiesc ca-ntr-o transă fiece clipă.

Prea multe sentimente nemărturisite,
Se scurg între noi.
De câte ori vom mai fi siliţi
Să privim umbra depărtării cum ne învăluie?!…

Dincolo de cuvinte

de Viorel ŞERBAN

Cât de mult iubesc respiraţia ta aproape,
Deşi tot mai adâncă-i depărtarea
Ce se aşterne între noi.
Punţi tot mai firave întindem peste prăpăstii.

Cât de aproape am fost
Şi n-am găsit cărarea ce duce la noi!…
Trupul tău se desena mirific şi fierbinte,
Dincolo de atingerea mâinii mele.