Catrenele nopții

de Viorel ŞERBAN

Lumina intră-n labirintul
Nopții printre-nalți castani,
Risipindu-și viu argintul
Adunat de mii de ani.

II

Pe geamul dinspre răsărit,
Lumina-i curge în odaie,
Lăsând pe codru adormit
O boare vie de văpaie.

III

Sonetul stelelor ce cad
Se pierde-n depărtare
Ca mii de valuri într-un vad
Al căror vuiet moare.

Reclame

Privind cerul

de Viorel ŞERBAN

Amestec de aur și sânge
E cerul sub vraja vălului nocturn,
Când misteriosul astru-și lansează
Din spațiu miile de raze,
Scăldând pământul în lumină albă.

Himerică chemare

de Viorel ŞERBAN

Fluvii de lavă prin mine
Se scurg când gândul te caută;
Focul comorilor ascunse,
Vâlvă a băilor spre care
Pasu-mi se-ndreaptă zadarnic.

Plutesc ca-ntr-un vis pe-abisuri;
Te caut în noapte,
Dar zorii
Îmi spun că-i morganic zenitul,
Ce-apare real în furtună,
Irealul aduce.

Rugăciune [Doamne, de n-ar cânta cocoșul!]

de Viorel ŞERBAN

Doamne, de n-ar cânta cocoșul!
De-aș trece dincolo de păcat,
Teama lui Petru să n-o cunosc.

În pragu-nserării

de Viorel ŞERBAN

Din timpul pierdut pe căi fără rost,
Regretul îmi scrie,
Pe aripi de gând,
Cronici bolnave
În pragu-nserării.

În poarta sufletului
Mă-mpiedic de pragul dezolării.
Ploaia gândului
Se scurge din streașina-amintirii.

În zori [Ziua se dilată]

de Viorel ŞERBAN

Ziua se dilată,
Luând în brațe universul.
Piramide de gânduri
Se înalță mugind,
Spre cerul arzând al imaginației.

Canalele minții
Cu malurile populate de mii de vise,
Se zbat ca marea-n furtună.
Muguri albaștri se sparg pe valea memoriei,
Flori de lumină s-arunce în trupul hăituit de ispite.

Singur în noapte

de Viorel ŞERBAN

Din paharul plin cu suflet de timp,
Beau în tăcere
Puzderie de clipe.
Jungla amintirii plouă în piept
Neliniștea ei blândă.