Viorica Găinariu Tazlău, la ceas aniversar

12/09/2022

de Gelu DRAGOȘ

Viorica Găinariu Tazlău
n. 12 septembrie 1951

Cunoscuta epigramistă băimăreană Viorica Găinariu Tazlău ne oferă, cu ocazia împlinirii a șaptezeci și unu de anotimpuri calde și luminoase, ca inima ei mare, și a 20 de ani petrecuți în mijlocul clubului „Spinul”, (a cărei membră fondator este), cartea de referință „Dinspre Maramureș înspre lume”, editura „Eurotip” Baia Mare, sponsor al volumului, nimeni alta decât fiica dumneaei Scânteioara-Magdalena: „M-ai sprijinit în timp mereu / S-apară scrierile mele; / Acum, când merg spre apogeu, / Îmi faci ușor, drumul spre stele!”.

Volumul, în cele aproape 200 de pagini, are mai multe secțiuni: „20 de ani la clubul SPINUL” (răvașe colegiale, pamflete, fabule, poezii, Citește restul acestei intrări »


Popas publicistic

03/01/2016

de Antoaneta TURDA

Izvoare codrene_Pop de BasestiSfârșitul anului 2015 mi-a adus în atenție două publicații demne de luat în seamă. Este vorba despre revista „Izvoare codrene” nr.11-12/2015 și volumul VI-VII din antologia Clubul epigramistic „Spinul” din Baia Mare, ambele fiindu-mi dăruite la ultima ședință a cenaclului Asociației Scriitorilor Baia Mare din 12 decembrie.

Prima dintre ele mi-a fost oferită de dl. Gelu Dragoș, membru al cenaclului băimărean, în paginile sale reunindu-se și alți colegi: fondatorul și directorul general Vasile Dan Marchiș, Ion Bogdan, Ioan Călăuz, Ioan Dragoș, Ștefan Jurcă, Ioan Meteș Morar-Chelințanu, Ioan Romeo Roșiianu, precum și alte nume de marcă ale intelectualității acestui colț de țară: Ioan Ardusădan, Emil Domuța, Nicolae Iuga, Mircea Paușeniuc, Roxana Lavinia Pop, Ioan Vasiu. Așa cum bine remarcă Ioan Dragoș în editorial, revista se citește cu plăcere, în primul rând pentru varietatea subiectelor și în al doilea rând pentru acribia științifică și literară dovedide în elaborarea textelor. Găsim în cele 71 de pagini informații interesante despre Garda națională din Ardeal, formată la Băsești, despre Casa memorială George Pop de Băsești și Mănăstirea Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea mai sus amintită, precum și două prezentări amănunțite: cea a Bisericii Greco-Catolice cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Cehu Silvaniei și a Bisericii de lemn din Buzești. La fel de interesante sunt paginile despre Toamna someșeană (având ca centru localitatea Ulmeni), despre cartea Târgul fetelor semnată de Emil Domuța și recenzia semnată de Gelu Dragoș la volumul lui Vasile Dan Marchiș Zodii de rezervă. Emoționante sunt evocările despre regretatul Mihai Olos, dar și eseurile propuse spre meditație de Ioan Romeo Roșiianu, Nicolae Iuga și Ioan Meteș Morar-Chelințanu. Nu lipsite de interes sunt relatările despre Cenaclul „Petre Dulfu” din Satulung, despre călușarii din Băsești, dar și evocarea profesorului Traian Rus și prezentarea lui Mircea Paușeniuc, cel care, în 1987, a înființat Biblioteca comunală din Fărcașa. Citește restul acestei intrări »