Un secol de la nașterea Liviei Bacâru

de Maria GÂRBE

Suntem în anul centenarului nașterii Liviei Bacâru, dar și a istoricului literar, publicistului, profesorului Nae Antonescu (n. 18 decembrie 1921 – d. 18 iunie 2008). Născuți în același an, 1921, doar la o lună distanță, bibliologul Livia Bacâru și Nae Antonescu, «părintele revuisticii românești contemporane», și-au desfășurat activitatea în aceeași perioadă și s-au apreciat reciproc, scrie dr. Marta Cordea despre ei pe coperta IV a volumului Livia Bacâru, o viață dedicată cărții, autor: Maria Gârbe, apărut cu prilejul acestui centenar. Volumul cuprinde: repere biografice, un interviu cu Irina Hebe, sora Liviei, realizat în anul 2011, prefața/argument a Mariei Gârbe, indice cronologic, bibliografia operei (volume de autor, volume în colaborare, volume traduse, studii, articole, semnalări editoriale, recenzii, interviuri), referințe critice, corespondență, file de album.

Livia Bacâru
(10 noiembrie 1921 – 11 august 1999)

Livia Bacâru s-a născut la Valea Vinului, județul Satu Mare, în familia Andercău. După absolvirea Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti s-a stabilit în capitală, încheindu-și viața pământeană la 78 de ani, în Cimitirul Bellu.

A fost bibliolog, traducătoare, poetă.

A trăit o viață printre cărți.

Indicele bibliografic al revistei „Pro Unione”

de Maria GÂRBE

Cum am pornit alcătuirea acestui volum?

În primăvara anului 2016 am avut nevoie de bibliografia lucrărilor și articolelor pe care le-am publicat. Am dat startul căutărilor. În revista „Pro Unione” aveam semnalate paginile de care aveam nevoie, dar descrierile bibliografice trebuiau introduse în calculator. Am deschis fiecare număr al revistei și mi-am extras datele.

Domnul Gavrilă Groșan (n. 13.11.1923 – d. 2018), economist, veteran de război, colaborator și director economic al revistei „Pro Unione”, a avut nevoie de bibliografia articolelor publicate de el în revista mai sus pomenită. Pentru a-l ajuta, am deschis din nou fiecare număr și i-am alcătuit bibliografia care a apărut în 2018 în volumul de Memorii.

Preotul Viorel Thira (n. 1936 – d. 2018) mi-a adresat rugămintea să-i alcătuiesc bibliografia lucrărilor publicate în revista „Pro Unione”. Are 37 de articole apărute în tot atâtea numere. Am deschis pentru a treia oară fiecare număr al revistei.

Următoarea bibliografie alcătuită a fost pentru muzeografii Traian Ursu (n. 1940 – d. 2010) și Viorica Ursu (n. 1944 – d. 2016). Am deschis din nou, pentru a câta oară?, toate numerele revistei „Pro Unione” apărute în cei douăzeci de ani.

Ce-mi mai rămânea de făcut ?

Am pornit, în mai 2017, alcătuirea volumului Revista „Pro Unione”: Indici bibliografici (1998-2018).

Aurel Pop, prietenul Cuvântului scris

de Maria GÂRBE

Aurel Pop
(1949-2020)

L-am cunoscut pe Aurel Pop în anul 1972. Nicio urmă de orgoliu pe fața lui, privirea blândă, vocea caldă – este impresia ce mi-a lăsat-o la prima întâlnire. Dar n-am păstrat o legătură nici chiar telefonică, în afara întâlnirilor ocazionale de la Biblioteca Județeană din Satu Mare. După 1995 (anul mutării mele la Baia Mare), i-am urmărit activitatea de la distanța celor șaptezeci de kilometri dintre Baia Mare și Satu Mare sau cu ocazia întâlnirilor prilejuite de lansări de cărți ori alte evenimente cultural-literare. Pentru că, în acești ultimi ani, Aurel Pop a depus o „muncă fără hodină”, după cum scria muzeograful Viorica Ursu în revista „Mărturii Culturale” din 2016.

Mi-ar fi plăcut ca, prin rândurile de față, să realizez o „poză” mare a lui Aurel Pop și să nu mă pierd în detalii, cum scrie undeva Teodor Baconschi. Aurel este al treilea fiu al familiei Teodor și Valeria Pop, familie de origine nobilă atestată cu diplomă nobiliară și blazon.

Care au fost preocupările lui Aurel Pop în aceşti ani? Iată un răspuns dat de el însuși

Cu veteranii de război, la Mănăstirea Habra – Groși

de Viorica URSU

Cel care nu și-a găsit încă locul de drept între sfinții martiri ai credinței și ai neamului românesc – dar pe care îl are, de fapt –, Mihai Viteazul, este cinstit la Mănăstirea „Învierea Domnului” Habra din comuna Groși, cu deosebire la sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil. Pentru că vechiul locaș de închinare fusese distrus, asemenea atâtor altora, acum mai bine de 400 de ani, tocmai pentru vina de a-l fi sprijinit pe domnitorul român unificator de țară și de neam.

Reclădită de curând, Mănăstirea „Învierea Domnului” Habra și-a ales ocrotitori pe Sfinții Mai-Mari Voievozi, iar praznicul lor este, prin grija maicilor acestei Mănăstiri, și prilejul pomenirii lui Mihai Viteazul, împreună cu eroii românilor din toate vremurile, de aici și de pretutindeni.

De ani buni, slujba Sfintei Liturghii din această zi de sărbătoare este urmată de parastasul care are loc la monumentul voievodului român, din incinta Mănăstirii, pomenirea de care vorbim devenind aici tradiție.

TIMPURILE MĂNĂSTIRII „ÎNVIEREA DOMNULUI” HABRA

Dealul Habrul văzut dinspre Săcălăşeni, locul vestitei mănăstiri

de Viorica URSU

Este vorba despre mănăstirea care se înalţă sub ochii noştri în hotarul comunei Groşi, spre Ocoliş, în locul numit dintotdeauna Habru. Locul acesta cu nume arhaic derivat poate din verbul latinesc habeo, habere, sugerează parcă ideea de avere. Desigur, a vechii mănăstiri, care cu sute de ani în urmă a fost deosebit de înzestrată de ctitorii săi (cu câmpii, livezi, vii, heleşteie, păduri). Aceasta ar putea fi o explicaţie a numelui acestui loc şi a mănăstirii, neexcluzând însă alta mai plauzibilă.

Demult, în timp, Habru făcea parte din domeniul cetăţii Chioarului. Proprietarii acestuia, Drăgoşeştii, voievozi ai Maramureşului, bogaţi şi puternici, au fost în măsură să zidească biserici şi mănăstiri, apărând mult timp prin ele elementul românesc. Domeniul acesta a devenit district militar, iar satele, aproape în întregime româneşti şi oamenii, de asemenea, erau supuşii cetăţii, având obligaţii militare de apărare şi întreţinere a ei, dar şi libertăţi şi titluri de nobleţe pentru fapte de arme deosebite. Districtul Chioarului cu mulţime de oameni liberi şi nobili români este Ţara Chioarului, un ţinut de o mie de kilometri pătraţi în jurul vechii cetăţii, cu o identitate istorică şi etnografică uşor de desluşit şi pentru că aici oamenii îşi spun până astăzi chioreni.

NICOLAE BARBUL din Mocira (1879-1943), inginer şi diplomat. Delegat la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 şi membru al Marelui Sfat Naţional Român

de Viorica URSU*

Nicolae Barbul

Unul dintre puţinii ingineri agronomi pe care îi avea Transilvania în anul 1918, Nicolae Barbul, s-a născut la 6 aprilie 1879 la Pomi, judeţul Satu Mare, comună mare, situată pe malul Someşului, peste râu de oraşul Seini, cunoscută şi prin mulţimea de intelectuali de frunte pe care i-a dat.

A fost fiul memorandistului Gavril Barbul (1848-1921), colaborator apropiat şi cumnat al părintelui dr. Vasile Lucaciu, tribunul şi „Leul de la Şişeşti”. Mama lui Nicolae Barbul era Maria născută Lucaciu, sora aceluiaşi fruntaş al luptei pentru afirmarea drepturilor politice ale românilor ardeleni, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până la împlinirea statului naţional unitar român.

Tatăl, Gavril Barbul (1848-1921), a fost judecător la Debreţin după

Maria şi Gavril Barbul

anul 1870, când, în legătură cu procesul personajului devenit legendar Rózsa Sándor (1813-1879), i se oferă salariul pe toţi anii până la pensionare şi posibilitatea de a renunţa la cariera judecătorească. Revenit acasă şi, după un popas la Pomi, leagănul acestei vechi familii (unde se naşte al doilea fiu al său, Nicolae), Gavril Barbul, completându-şi disponibilităţile financiare cu un împrumut de la banca „Astra”, cumpără în anul 1880 moşia de 1.000 ha din satul Mocira cu o casă veche şi impunătoare şi cu parcul din centrul satului[1].

Stabilită aşadar la Mocira, la 7 km de Baia Mare, familia Barbul va participa efectiv şi va sprijini material şi moral toate acţiunile importante privind lupta pentru afirmarea politică şi naţională a românilor din Transilvania, luptă prin care s-a pregătit şi împlinit Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Casa lor a adăpostit, nu odată, la Mocira, întâlniri ale fruntaşilor Partidului Naţional Român din Transilvania.

Revista „Citadela” cu autori maramureşeni

de Ştefan JURCĂ

Aflată la al optulea an de apariţie, publicaţia Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare a ajuns la numerele 84-92 din acest an. Semnalăm această apariţie pentru că în acest număr voluminos sunt prezenţi şi autori maramureşeni.

Viorica Ursu semnează articolul „Răscolind printre amintiri: Carei, 25 octombrie”, Maria Bilţiu scrie despre poetul Ion Şiugariu la 100 de ani de la naştere iar Angela-Monica Jucan semnează articolul aniversar „Născut marţi, toamna”, dedicat lui Aurel Pop. Tînărul Marian Hotca publică o pagină de poezie, autor pe care nu de mult unii l-au putut citi în paginile revistei de la Tîrgu Mureş „Vatra veche” a lui Nicolae Băciuţ. Cel mai tînăr din familia poeţilor Dragoş – Gelu Dragoş junior (foto) publică cinci poeme: „Portet”, „Dezrădăcinat”, „Pactul cu diavolul”, „Cântec pentru Francesca” şi „Filosofînd cu îngerii disperării”.