29/12/2015
COMUNICAT DE PRESĂ – Asociaţia „Viitorul romilor” ; Plus Communication
Asociaţia „Viitorul romilor” a derulat, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, proiectul european „Voluntari pentru viitor”, prin intermediul căruia a integrat cu succes în societate 2.000 de tineri de etnie romă şi 870 de persoane seropozitive şi i-a implicat în mai multe activităţi de voluntariat, într-un centru de voluntariat dotat cu echipamente de ultimă generaţie.
Programul social-educaţional a fost organizat în contextul în care, de aproximativ doi ani, a fost adoptată, în România, o lege conform căreia activitatea de voluntariat este recunoscută ca experienţă profesională. Proiectul s-a derulează în parteneriat cu administraţia locală a comunei Poarta Albă (judeţul Constanţa), a avut o valoare de 31.001 euro şi a fost finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, Runda 2, Componenta 5. Dezvoltarea Capacităţii ONG-urilor, Reţele şi Coaliţii, Subcomponenta 5.3 – Consolidarea bazei de membri şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale şi creşterea participării membrilor/voluntarilor în activităţile ONG-urilor. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură, Diverse | Etichetat: 2.000 de tineri romi şi 870 de persoane seropozitive implicaţi într-un program social-educaţional, Asociaţia „Viitorul romilor”, Comunicat de presă, Costel Neculai, persoane defavorizate, Plus Communication, Poarta Albă (Constanţa), Tănase Tasenţe, voluntariat |
Legătură permanentă
Publicat de angelajucan
02/10/2015

de Ştefan SELEK
Luni, 5 octombrie
orele 10.00-12.00, sala de conferinţe
Sub egida „PROFESIE ŞI PROFESIONALISM – BILIOTECA ÎNTRE MISIUNE ŞI PASIUNE”, la sediul Bibliotecii Judeţeane „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureşene.
Evenimentul, cu o agendă bogată, va avea pe ordinea de zi următoarele puncte:
- CUVÂNT DE DESCHIDERE – Teodor Ardelean, director Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare;
- PERMANENŢA LUI NICOLAE STEINHARDT – Florian Roatiş, cercetător ştiinţific Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare;
- FESTIVAL DE POVESTIRI DIGITALE – Corina Şandor-Martin, bibliotecar Compartimentul Relaţii publice. Studio Video;
- CURSURI ŞI ACTIVITĂŢI RECREATIVE LA SECŢIA PENTRU COPII – Corina Şpan, şef serviciu Secţia pentru copii;
- NICOLAE STEINHARDT: „DĂRUIND VEI DOBÂNDI” (prezentare CD) – Radu Horvath, bibliotecar secţia Multimedia;
- IDEI ŞI RESURSE UTILE PENTRU ACTIVITATEA DE BIBLIOTECĂ – Valentina Rotaru, bibliotecar coordonator American Corner;
- CONCLUZIILE COLOCVIILOR PROFESIONALE ZONALE – Ioan Neamţiu, bibliotecar metodist.
Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Bibliotecă, Civilizaţie/Cultură | Etichetat: Agenda săptămânii 5-9 octombrie 2015 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, AJOFM Cluj, Asociaţia Autism Baia Mare, Asociaţia „Team for Youth”, Asociaţia Inceptus România, Aurel Ştefanachi, Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” Baia Mare, Caravana Naţională „Pune oraşul TĂU pe harta voluntariatului”, colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureşene (2015), conferinţe, Corina Şandor-Martin, Corina Şpan, Editura Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuş, Editura Tipo Moldova din Iaşi, Elisabeta Moldovan, Federaţia VOLUM – Federaţia Organizaţiilor care Sprijină Dezvoltarea Voluntariatului în România, Florian Roatiș, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Ioan Neamtiu, proiectul „Skills for jobs” POSDRU/160/2.1/S/141384, Radu Horvath, S.C. Mara-Libris S.A. Baia Mare, Silviu Hodiş, Simona Banica, Stefan Selek, Teodor Ardelean, Valentina Rotaru, voluntariat, Ziua Internaţională a Educaţiei, Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu” |
Legătură permanentă
Publicat de angelajucan
17/08/2015
de Ştefan SELEK
Luni, 17 august
ora 16.30, sala de conferinţe

„Nevăzătorii descoperă Europa” – prezentări culturale ale ţărilor: Polonia, Ucraina şi Estonia, Belarus, prezentări adaptate nevăzătorilor
luni 17 august, ora 16.30 – Belarus şi Polonia
luni 24 august, ora 16.30 – Estonia şi Ucraina
Prezentările vor fi susţinute de voluntari străini găzduiţi de Team for Youth Association în Baia Mare în cadrul Proiectului „Eye Care/Day Care”, proiect finanţat de Comisia Europeană în cadrul Programului Erasmus Plus –Serviciul European de Voluntariat.
În perioada iunie-iulie, voluntarii au susţinut prezentări culturale ale ţărilor lor natale la Muzeul Judeţean de Artă. Pentru luna august, voluntarii au pregătit o serie de prezentări ale culturii ţărilor din care provin. Metodele folosite vor fi adaptate pentru persoanele cu deficienţe de vedere – de la machete ale unor clădiri, la ilustraţii scoase în relief, de la muzică tradiţională, până la multe informaţii în limba română. Voluntarii au depus eforturi pentru a putea face prezentarea în limba română. Suntem foarte mândri de ei şi suntem convinşi că veţi fi şi voi plăcut surprinşi de rezultat. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Bibliotecă, Civilizaţie/Cultură | Etichetat: Agenda săptămânii 17-21 august 2015 – la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Asociaţia Nevăzătorilor filiala Maramureş, Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” Baia Mare, Comisia Europeană, expoziţie de fotografie, Felician Sateanu, Ilie Tudorel, Louis Guermond, nevăzători, Programul Erasmus Plus – Serviciul European de Voluntariat, Proiectul „Eye Care/Day Care”, Stefan Selek, Team for Youth Association, Teodor Pantea, Uniunea Artiştilor Plastici, Victor Mihalca, voluntariat, Zsolt Szilagyi, Ştefan Tihenea |
Legătură permanentă
Publicat de angelajucan
10/02/2015

de Ştefan SELEK
Joi, 12 februarie
ora 10, sala de conferinţe
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Maramureş vă invită la conferinţa de presă prilejuită de lansarea celei de a XII-a ediţii a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”. În cadrul acestei activităţi se va face evaluarea concursului pe anul 2014 şi se vor prezenta noul regulament şi calendarul pentru anul 2015.
ora 14, sala de conferinţe
În organizarea Ordinului Militar de România – preşedinte col. dr. ing. Adrian Constantin – va avea loc dezbaterea cu tema: „De la democraţia contemplativă la democraţia participativă”.
Moderatorul întâlnirii: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”
Vineri, 13 februarie
ora 12, sala de conferinţe
Va avea loc conferinţa de presă pentru lansarea proiectului naţional Let’s do it Romania în Maramureş.
La lansarea ediţiei din 2015 vor fi invitaţi sponsorii principali ai acţiunii din ediţiile trecute, autorităţile judeţene şi autorităţile locale. Vor lua cuvântul voluntari implicaţi în proiect, de la prima sa lansare, care vor vorbi despre rezultatele obţinute în anii anteriori. Va fi prezentată echipa care va coordona acţiunea de anul acesta.
În acest an curăţenia în judeţul nostru va avea loc la finalul lunii mai, dar până în septembrie se vor organiza mai multe acţiuni sub egida „Let’s do it”. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Bibliotecă, Civilizaţie/Cultură | Etichetat: Adrian Constantin, Agenda săptămânii 9-14 februarie 2015 – Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, „Let’s Do It, Centrul de Prevenire, conferinţă de presă, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Maramureş, Ordinulu Militar de România, România, Stefan Selek, Teodor Ardelean, voluntariat |
Legătură permanentă
Publicat de angelajucan
04/10/2011
de Mihai Constantin RADU
Deoarece este Anul European al Voluntariatului, doresc să împărtăşesc experienţa mea ca voluntar ortodox la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, în calitate de vicepreşedinte vreme de trei ani.
Voluntariatul în ASCOR s-ar putea numi şi apostolat. În acest dialog între tânăr şi Hristos promovat de ONG-ul creştin, hotărâtoare este porunca Mântuitorului Iisus Hristos la înălţarea Sa la ceruri:„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă…” (Matei 28, 19-20). Şi„Fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dânsul” (Luca 11, 28). Această poruncă este cadrul legislativ-religios al propovăduirii, în general, şi deci este determinantă pentru ASCOR. ASCOR funcţionează în baza ei. Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă şi îl pun în practică. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Actualitate | Etichetat: Mihai Constantin Radu, Tinere ţie-ţi spun scoală-te, voluntariat |
Legătură permanentă
Publicat de liviagrigor
04/10/2011
de Nicu Ştef
Besançon, Franţa
Printre formele noastre de evoluţie socială, găsim închinarea drept cea mai uzitată gestică umană. Ea îşi însumează trăirea pe fundalul unor porniri al căror avânt plasează precis sau în hazard un scop final sau prelungit. Şi totuşi acest mecanism este susţinut de o anumită dualitate explicată mai mult de constituţia şi principiile noastre. Câţi dintre noi se închină pentru ei înşişi? Câte capete am putea strânge pentru a întări supremul închinării în sine? Chiar dacă această gloată şi-ar crea valenţe regale, cei ce izbăvesc în afară, dincolo de propriul lor sine, ar continua să îşi etaleze frumuseţea înfăptuirii. Dar această fervoare nu se rezumă în mecanica pe care aceşti antiptolemeici o generează. Ea provine din absenţa unei plăţi, a unui drept de plată sau de câştig individual. Aici găsim splendoarea convergentă a religiilor mari: în omul voluntar, o specie care face din evoluţionism un simplu abuz de idei, o fire omenească ce curge vizibil în preajma unor nenorociri colective. într-adevăr: când amarul muşcă din noi, începem a fi dispuşi la participări în vederea îndreptării acelui fapt şi semn spre care simţămintele noastre privesc. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură | Etichetat: Firea voluntara, Nicu Stef, voluntariat |
Legătură permanentă
Publicat de dyapop
03/10/2011
de Iulian PATCA
Ideea şi sensul cuvântului voluntariat sunt, fără îndoială, de sorginte militară. Pe filieră latină, semantica este asemănătoare: voluntarius, dar şi volontaire, în franceză sau volontario, în italiană. Ceea ce denotă, desigur, vechimea acestui tip de comportament. Voluntariatul însemna (şi înseamnă) îndeplinirea serviciului militar ca voluntar, dar şi durata acestui serviciu. La români, stagiul pe care luptătorii îl petreceau sub arme era de… 25 de ani. Era o profesie sui generis. Cei care supravieţuiau campaniilor ieşeau din armata regulată cu titlul onorant de veterani, bucurându-se abia atunci de anumite privilegii. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Istorie | Etichetat: 2011, Iulian Patca, voluntariat, Voluntarii în uniformă |
Legătură permanentă
Publicat de liviagrigor
29/09/2011
de Bérénice Josette Odile ORAIN

En France le bénévolat, le volontariat et le stage sont trois choses bien distinctes. Le bénévolat est souvent au profit d’une association dans le but d’aider un public ciblé. Le stage consiste à passer du temps dans une entreprise ou à travailler sans percevoir de rémunération afin d’acquérir une expérience dans le milieu professionnel. Le volontariat est moins présent en France et serait une nuance du bénévolat dans une forme plus ponctuel: être volontaire pour une mission spécifique et pour une durée définie. Ainsi je suis volontaire en Roumanie à Baia Mare depuis le 15 fevrier 2011. Je vais passer ici six mois. Ce volontariat est coordonné par un des organismes de l’Union Européenne qui donne la possibilité aux jeunes de moins de 30 ans d’effectuer un Service Volontaire Européen (SVE). En échange d’être logé et nourri dans le pays d’accueil, le volontaire effectue toutes sortes de bénévolat dans une association d’accueil. Je travaille à Team For Youth, une association qui s’occupe d’organiser différentes activités pour les jeunes de la ville.
Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Actualitate | Etichetat: Bérénice Josette Odile orain, etre, voluntariat |
Legătură permanentă
Publicat de borbeiaristita
17/08/2011
de dr. Teodor ARDELEAN
Perioada contemporană a fost şi este marcată de unele schimbări în bine, semn clar că omenirea s-a suprasaturat de formulele belice de rezolvare a conflictelor între popoare, de dictatură şi totalitarism, de egoism şi izolare. Au apărut astfel nu doar realităţi pacifiste şi pacificatoare, ci şi concepte noi modelatoare, unele împrumutate din dicţionarele vremurilor bune anterioare, altele scoase la apretat pentru prima dată: umanism, altruism, democraţie participativă, filantropie, alteritate, diversitate, voluntariat ş.a.
Voluntariatul nu este un element nou, o descoperire recentă, ci o formulă nouă, mult mai bine gândită social şi aplicată pragmatic. De fapt, o politică izvorâtă dintre valorile democratice, aşezată la baza practicilor bune şi benefică din toate punctele de vedere, atât pentru beneficiarii acestei practici, cât şi pentru statul social în ansamblu, dar mai ales pentru calitatea educaţiei participanţilor, a persoanelor implicate activ. Citește restul acestei intrări »
Leave a Comment » |
Civilizaţie/Cultură | Etichetat: dr. Teodor Ardelean, voluntariat, Voluntariatul si schimbarea in bine a lumii |
Legătură permanentă
Publicat de ebibliothecaseptentrionalis