Ce vremuri… Ce oameni erau…

25/09/2021

MOTTO: În casa aceasta a locuit un om, / avea în grădină flori și roșii / și dimineața îl trezeau cocoșii, / iar fructele le lua direct din pom! // [] în jur era tot veselie, / dar, anii au fugit ca… hoții. // Acum n-ai ce să mai admiri, / omul a plecat, de mult, spre stele, / lăsând aicea toate cele / și un crâmpei de amintiri, // care… vor dispărea și ele… (Titina Nica Țene, „Zădărnicie”)

de Angela-Monica JUCAN

Locuiam în Cluj, într-un modest cartier de case. Între două colțuri de stradă, cu vecinii din dreapta, stânga, de vizavi, eram în relații foarte apropiate.

Vara-iarna, toată lumea întreținea și curățenia stradală, cât ținea gardul fiecăruia (nici vorbă să o fi făcut Sfatul Popular –„primăria” de-atunci), inclusiv (vara) partea carosabilă (care era de pământ). Când ningea, cine ieșea mai devreme dădea două-trei lopeți de zăpadă și în partea de trotuar a vecinilor din dreapta și din stânga, nu se zgârcea la lucru nici dacă data următoare se nimerea să fie tot el primul. Zăpada de pe carosabil o tasau mașinile care treceau ocazional pe-acolo.

Cam toți aveam porci și găini. Nimeni nu se plângea de miros. Porcii îi tăia măcelarul, dar veneau și bărbații din jur să ajute proprietarii la ținut animalul. Când era la pârlit, apăreau și copiii, să primească ureche și coadă. Din carne și din mezeluri, se făcea pachet pentru vecini, fie că au ajutat, fie că nu, fiindcă fiecare tăia porcul în altă zi și cu alt măcelar (de regulă, amator, nu profesionist), deci rețetele Citește restul acestei intrări »


Zădărnicie

10/11/2015
Footbridge from Maracini_Ion Georgescu-Muscel

„Podeţul de la Mărăcini” (Ion Georgescu-Muscel)

de Ion GEORGESCU-MUSCEL

Ajunge sieşi frunzei de plop
că-şi tremură în aer tristeţea;
monede de timp pentru clipe ce dor –
m-afund în tânguirea lor
şi parcă trăiesc trecutele vieţi
ale neamului meu de oieri şi poeţi…

Când n-ai nimic al tău anume,
ţi-e şi mai drag un prund de râu,
măidanul sterp din margine de lan de grâu,
cărarea ce se-ncumetă să treacă prin grădini,
cu îndurare pentru săraci şi străini –
se naşte-un dialog între nimic şi ceva
când dai de-un pârleaz spre undeva… Citește restul acestei intrări »