Telegraful Român

de Mária BERÉNYI

În 3 ianuarie 1853 apare gazeta „Telegraful Român”, fondată la Sibiu de Andrei Șaguna, cea mai longevivă publicație din România, cu apariție neîntreruptă până astăzi.

Aşa cum evidenţiază şi motoul publicaţiei, din 1853 se află „în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor”. „Telegraful român” apare neîntrerupt din 3 ianuarie 1853, la Sibiu, fiind ctitoria de suflet a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

Evidenţiind această particularitate de dăinuire pe o perioadă de mai bine de un secol şi jumătate a Telegrafului Român, un erudit istoric remarcă faptul că „puţine lucruri au rămas atât de statornice în ţara noastră, cum este cazul acestei publicaţii periodice”. Fie doar şi pentru atât, Telegraful Român merită respect şi cinstire. Dar se apreciază că nu doar în Transilvania, ci şi în toată ţara şi chiar în sud-estul Europei, „Telegraful Român” se plasează în fruntea listei celor mai longevive organe de presă, cu apariţie neîntreruptă.

În data de 31 octombrie 1852, episcopul Andrei Şaguna cerea

Invitație la lectură

„Jurnal Israelian” – este un jurnal săptămânal de actualități, artă, cultură, critică, umor… și dorește să devină stindardul presei comunității imigranților români din Israel. Este un ziar de calitate, obiectiv, informat, divers, având colaboratori de prestigiu. Ziarul promovează respectul dintre oameni, prietenia, relațiile pozitive, cultura arta și iudaismul. (Editura SAGA 2020) 

E nevoie de… presă românească!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Ne-am revendicat mereu în istorie de la statutul de „sedentari”. Probabil că am şi fost „cel mai sedentar popor al Europei”. O bună bucată de vreme. Căci înainte-vreme, de aici din Bazinul Carpaţilor se pare că au pornit populaţiile spre celelalte zări. Aici erau zăcămintele de sare, iar civilizaţiile nu se puteau edifica decât acolo unde se găsea acest important produs pentru viaţă, azi atât de hulit. Cel puţin aşa susţin cei mai importanţi istorici europeni.

În ultimii ani românii au devenit cel mai migrator popor al noii Europe. Circa 20% dintre concetăţeni au luat destinul în braţe şi azi îi găsim în Italia, Spania, Marea Britanie, Portugalia, Franţa ş.a.m.d. Numărul celor care au plecat dincolo de fruntariile ţării nici nu se ştie cu precizie deoarece unii ies din ţară cu buletinul şi acolo unde ajung se descurcă în fel şi chip fără să se înregistreze oficial. Oricum, se ştie că există aglomeraţii europene cu mare pondere românească: Castellon de la Plana, Coslada, Arganda del Rey, Milano, Roma ş.a.

Cu un astfel de fenomen nu se poate lupta. Nici nu ştiu dacă este cazul. Probabil că „lecţia de serviciu” ar trebui să fie cea a comunităţii româneşti din Montreal.