de Maria GÂRBE
Fiecărui secol, biblioteca sa – așa scriam anul trecut, pe vremea asta, un articol publicat în e-Bibliotheca septentrionalis, dar și în cotidianul „Graiul Maramureșului”. Pentru că, dacă-i primăvară, la 23 aprilie este Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, decretată de UNESCO din 1995, sărbătoare preluată și de țara noastră, iar din anul 2005 în România s-a instituit, tot pentru această dată, și Ziua bibliotecarului.
Parcurgem vremuri adaptabile între biblioteca tradițională și biblioteca virtuală. Bibliotecile publice și-au câștigat în ultimii ani un binemeritat LOC DE ONOARE în cetate, scrie dr. Teodor Ardelean în prefața albumului acestei instituții[1]. Iată cum încercam să prezint, pe scurt, în 2019 activitatea Biblioteci Județene „Petre Dulfu” Baia Mare: are Secția pentru copii (cu Sala „Mircea Pop”, Ludoteca, suprafață destinată expozițiilor), Împrumut pentru adulți, Sala de lectură carte, Sala de lectură periodice, Centrul de Cercetare și Documentare Baia Mare al Academiei Române, Secția Britannica şi American Corner, Colecții speciale, Salonul artelor, Cabinetul de medalistică, Secția multiculturală, Sala multimedia, Bibliografic, Brevetotecă, Filiale de cartier în Baia Mare, Filiale peste granițe. Mai adăugăm activitatea editorială, programele culturale, Împrumutul interbibliotecar, editarea revistelor „Familia română”, revistă trimestrială de cultură și credință românească, „Bibliotheca septentrionalis”, publicaţie semestrială cu un supliment pentru cititorii elevi: „Fascinația lecturii”. Citește restul acestei intrări »