Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi. Anul XIX (2019), nr. 396 (16 – 30 Aprilie)

14/05/2019

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Cu prilejul sărbătorilor pascale vă adresez Dvs. cele mai sincere felicitări, dorindu-vă aceeași bucurie pe care au avut-o femeile mironosițe, când L-au văzut pe Domnul Înviat și pacea pe care El a dat-o Sfinților Apostoli, venind în mijlocul lor.

Aflându-ne în aceste momente de sfântă prăznuire a Învierii din morți a Mântuitorului, să alegem viața, ci nu moartea. Să alungăm din noi întunericul păcatelor, înviind la o viață pătrunsă de duhul sfințeniei, bunătății, credincioșiei și al dragostei față de semenii noștri.

Fie ca lumina Învierii Domnului să Vă lumineze sufletele, iar biruința Mântuitorului asupra morții să Vă încurajeze în nevoința duhovnicească și în mărturisirea lui Hristos Cel Înviat. Fie ca această zi din an să ne aducă fiecăruia dintre noi puterea  jertfei în credință, înțelegere și mărturisire, dragoste frățească și mai ales fie ca această zi  să ne deschidă fiecăruia dintre noi ușa cea mică a căii spre mântuire.

Hristos a înviat!

*

Ziua Învierii. Sărbătoarea Învierii Domului Iisus Hristos să aducă în sufletele Dvs. pace, linişte, bucurie, credinţă şi speranţă. În casa Dvs. să fie bucurie, înţelegere şi belşug, iar cei dragi de aproape şi de departe să se întâlnească la masa regăsirii şi a fericirii. Să ne ajute Dumnezeu ca ani mulţi de aici înainte să putem sărbători Sfintele Paşti în biserica şi în casa noastră în aceeaşi atmosferă de bucurie şi de împliniri!  Citește restul acestei intrări »


ZIUA ÎNVIERII!

18/04/2014

Iisus Hristos

de Oana şi Stelian GOMBOŞ

Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm.
Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc; să iertăm toate pentru Înviere.
Şi aşa să strigăm:
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând,
Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!
(Din Cântările Învierii)

Fie ca Lumina Învierii Domnului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos să reverse în sufletele
domniilor voastre bucurie şi pace dătătoare de aleasă nădejde a dobândirii vieţii celei veşnice!
Să aveţi parte de sănătate trupească, linişte sufletească şi multe împliniri duhovniceşti!

HRISTOS A ÎNVIAT! Citește restul acestei intrări »