de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA
Dragii mei enoriaşi! Hristos a înviat!
Cuvânt de Paști.
Sfintele Paşti să aducă în sufletul şi în casa dumneavoastră bucurii, împliniri, pace, înţelegere, credinţă şi nădejde. Să aducă puterea de a lupta mai departe cu nevoile, cu greutăţile, cu păcatele de tot felul, cu micimile omeneşti şi cu ispitele diavoleşti! Să vă ajute Dumnezeu să alungaţi cât mai departe de dumneavoastră necredinţa, bădărănia, lipsa de bună-cuviinţă, patimile şi tot răul. Să reînvie în fiecare credinţa nestrămutată în biruinţa Binelui, Adevărului şi Dreptăţii în lume. În această vreme atât de marcată de tot felul de blestemăţii şi de încercări să fiţi dumneavoastră cei iubiţi de Dumnezeu, pentru că faceţi voia Lui!
*
Mulţumesc cordial tuturor enoriaşilor noştri, care au înţeles că vine cea mai mare Sărbătoare a creştinătăţii şi s-au pregătit cu straie de sărbătoare. Mă refer, desigur, în primul rând la straiele sufletului. Când spun aceasta, mă gândesc la cei peste 250 enoriaşi cu vârste cuprinse între câteva luni şi 100 de ani, care, în cele trei zile programate, au fost spovediţi şi împărtăşiţi la biserică şi acasă. Dintre aceştia, aproape 160 au fost copii. Aveţi copii buni. Să vă trăiască şi Dumnezeu să-i ocrotească şi să-i călăuzească în viaţă. Majoritatea celor ce s-au spovedit au regretat că v-au supărat câteodată, ori că nu v-au ascultat întotdeauna. Este extraordinar lucrul acesta pentru formarea conştiinţei lor de viitori adulţi.
*
Duhul Sărbătorii.
Primăvara şi-a intrat deplin în drepturile ei. Iarna a fost învinsă. Speranţele încep să renască la fiecare. Din păcate, mai există multă neîncredere, teamă, îndoială. Vedem bine că au înflorit pomii, că peste câteva săptămâni trebuie cosită lucerna, că în grădini au răsărit zarzavaturile şi, totuşi, ne temem de îngheţ, ne temem de secetă, ca să nu mai vorbim de potoape, de grindină, de inundaţii şi alte nenorociri. Rămân atâtea locuri nemuncite, fiindcă ne e teamă de eşec, de pagubă. Ne lipsesc posibilităţile economice, e drept, dar ne lipseşte şi speranţa în Dumnezeu. Mulţi dintre noi nu avem convingerea fermă că la cârma lumii este un navigator atotputernic, care ştie totul şi pentru care nimic nu e cu neputinţă. Ne comportăm de cele mai multe ori parcă am fi ai nimănui, copii orfani, fără busolă, fără perspective. La fiecare pas avem prilejul să ne alungăm îndoielile şi în locul lor să ni se instaleze convingerea fermă în puterea şi în grija lui Dumnezeu, dar nu suntem interesaţi de aceasta. Câţi dintre noi mai avem răgazul să privim cerul senin dintr-o noapte de aprilie sau de mai? Mari înţelepţi ai lumii şi-au recăpătat credinţa numai admirând cerul, cu frumuseţea, armonia, cu măreţia lui. Mai bine preferăm să ne uităm la nu ştiu ce tâmpenie de doi bani transmisă de un post de televiziune de cartier, decât să admirăm creaţia lui Dumnezeu! Păcat! Ne-am reîmprospăta forţele, speranţele şi încrederea în Dumnezeu, Cel care le-a făcut pe toate cele din jurul nostru şi pe noi înşine. Am trăi într-o adevărată comuniune cu Dumnezeu. De multe ori am impresia că suntem nişte oameni deconectaţi de la sursa supremă de energie şi de viaţă. Vezi atâta tristeţe, atâtea feţe încruntate, stafidite, gălbejite, fără puterea de a zâmbi de a se bucura!
Nu mai ştim să ne bucurăm de o Sărbătoare! Viaţa a devenit monotonă pentru mulţi. Nimic nu le mai marchează existenţa decât grija de ce vor mânca şi cât vor câştiga. Desigur, şi acestea sunt necesare, dar e păcat să ne lipsim de bucuria sărbătorilor.
Sute de ani Sfintele Paşti au fost prilej de bucurie mare pentru creştini, pentru români. Se pregăteau de Paşti cu mult înainte. Ţineau cu sfinţenie Postul Paresimilor. Ba chiar şi clanţele uşilor le frecau cu cenuşă, ca nu cumva să se spurce de vreo grăsime rămasă de la lăsatul secului. Făceau curăţenie în case, în curţi, în grădini, pe locuri, ca toată făptura să primească Sfintele Paşti în curăţenie şi în ordine. Mai mult, fiecare căuta să se înnoiască cu ceva de Paşti. Pentru aceasta lucrau gospodinele zi şi noapte să ţese dimii. Bărbaţii le duceau la pivă, apoi la croitor şi le făceau sumane şi iţari. Când iţarii erau albi, femeile se întreceau să coase pe ei tot felul de înflorituri. Măiestria cea mai de seamă însă era arătată la ţesutul opregelor, fustâcelor, dar şi a covoarelor, păturilor şi macatelor de tot felul. Mai mult, când oboseau să oardă, să năvădească, să dea prin iţe şi pe spată, să toarcă, să facă motci, gheme şi ţevi, să mânuiască vârtelniţa şi sucala, daracul şi furca, războiul şi suveica, brâglele şi tălpeţii, când se plictiseau să adune culorile florilor câmpului pe ţesături, luau acul şi pânza de in îndelung înălbită la pârâu şi începeau să coase de zori. Din fir subţire de arnici de toate culorile şi nuanţele trebuiau cusute altiţele şi răurii la cămăşi. Uşor-uşor apăreau ciupagele şi poalele ca nişte adevărate minuni ale minţii şi destoiniciei omeneşti. Costumele de fată erau cele mai migăloase şi cele mai frumoase. În noaptea de Paşti trebuiau să meargă la biserică toţi, cu mic cu mare, îmbrăcaţi cu cele ce pregătiseră în timpul iernii. Mai ales fetele şi femeile erau adevăratele vedete ale satului. Nu era vorba de mândrie în tot portul acela românesc adevărat, ci de pricepere şi de hărnicie, de îndemânare şi imaginaţie. Toţi şi toate se pregăteau pe cele mai diferite planuri ca să-L primească pe Hristos, ca să întâmpine Paştile cu bucurie curată. Era un adevărat spectacol, când, la sfârşitul slujbei, părintele chema pe cel mai bătrân aflat în biserică şi ciocnea un ou cu el şi-i ura de bine, dând astfel undă verde bucuriei pascale pentru toţi. Când era cimitirul în curtea bisericii, mergeau atunci, noaptea, cu lumânări în mâini, cântând „Hristos a înviat!”, ca să audă şi morţii şi să se bucure şi ei. Când cimitirul a fost depărtat de biserică, se duceau acolo a doua zi, apoi dădeau de pomană celor duşi dincolo!
După-amiezile zilelor de Paşti erau de neuitat. La locul cunoscut, de obicei în centrul satului ori în curtea şcolii, se aduna toată suflarea satului. Veneau şi lăutarii invitaţi de voinici şi începea hora. Atunci să fi văzut cum îşi etala fiecare costumul îndelung pregătit de Paşti. Cei tineri jucau, cele bătrâne comentau, iar vârstnicii ciocneau ouă „pe luat” sau puneau ţara la cale. Atunci ieşeau „în lume” tinerele de 16-17 ani, care jucau pentru prima dată în horă. Atunci începeau să se pună bazele viitoarelor familii şi nunţilor ce urmau să aibă loc până toamna. Era un prilej de mândrie, de bărbăţie şi de curaj, dar şi de etalare a posibilităţilor economice pentru cei care „luau hora înainte”. Se iscau uneori adevărate conflicte între tinerii satului cu privire la „luatul horei”. Mai erau şi situaţii când conflictele se terminau cu o adevărată păruială între grupuri de tineri. Erau şi acestea adevărate concursuri de putere, destoinicie, bărbăţie. Era o formă de a se face remarcaţi în faţa comunităţii. Cele mai multe dintre hore se jucau în şir, în cerc sau în spirală, doar câteva erau jocuri de doi. Cine-şi mai aminteşte de nenumăratele hore de pe la noi, precum Sârba, Danţul, Ardeleanca, Brâul, Restemul, Bordeiaşul şi altele? Cine îşi mai aminteşte de marii jucători ai diferitelor generaţii, care dădeau adevărate reprezentaţii de măiestrie coregrafică în faţa consătenilor
Remarcăm însă un fapt interesant: horele se jucau în sensul invers sensului acelor de ceasornic. Prin faptul că ele se jucau în cerc, aminteau de vremea când pe aceste locuri se oficia Cultul Soarelui, adică strămoşii noştri se închinau Soarelui, socotindu-l adevăratul Dumnezeu. Horele nu erau numai element de distracţie, ci şi element de cult. Pentru că ele se jucau în sensul opus sensului acelor de ceasornic, dovedeau dorinţa celor ce jucau, adică al celor ce oficiau cultul Soarelui, de a întoarce Timpul către origini, de a face bătrâneţea tinereţe şi tinereţea copilărie. Oamenii puteau spera şi aceasta! Hora se „încinta” tot mai mult, până devenea un vârtej ameţitor al tinereţii, al forţei, al bucuriei de a trăi. Jucătorii se desprindeau de la pământ pentru câteva clipe, parcă ar fi vrut să-şi ia zborul spre alte zări, spre alte locuri… Oameni în toată firea deveneau pentru câteva ceasuri adevăraţi copii prin bucuria pe care o trăiau cu adevărat.
Au fost vremuri când, în ciuda tuturor greutăţilor şi sărăciei, oamenii noştri au ştiut şi au avut puterea să se bucure de măreţia Sărbătorii! Of , of, of! Mai avem noi, cei de azi, acea putere de a ne bucura? Din păcate nu! Trece Sărbătoarea Sfintelor Paşti ca oricare dintre zile. Mulţi nu se mai ostenesc să postească înainte de Paşti. Nu mai vorbim de ţesături şi cusături. Dacă ne înnoim vreunul vestimentaţia, mergem la magazin şi luăm ce ni se pare mai ieftin, fie că e chinezesc, turcesc, franţuzesc sau armenesc. Important e să ne acoperim cu ceva goliciunea. Ce să mai vorbesc de fete! Bluziţa de la grădiniţă e bună şi la 20 de ani. O pereche de nădragi rămaşi de pe la fraţi şi asta-i tot. Important e să rămână burta goală, iar buricul ca un detector de proşti. Unii nici nu se mai obosesc să meargă la biserică în noaptea de Paşti. Le e destul un film două, dacă se poate cât mai pornografice sau poliţiste, pentru ca somnul să-i cuprindă. Masa de Paşti pentru mulţi nu se deosebeşte decât foarte puţin de mesele celelalte de până atunci, fiindcă mâncărurile au fost aceleaşi. Cei mai mulţi uităm să mai mergem la mormintele celor dragi, să aprindem o lumânare, să le punem o floare şi să le şoptim şi lor: „Hristos a înviat!”, ca să le întărim şi lor speranţa că şi ei vor învia!
Ar fi atât de mare nevoie, ca să învăţăm să ne bucurăm de Sărbătoare, de cea mai mare Sărbătoare. Mai avem noi această putere, oare?
*
LA PAȘTI.
Redăm mai jos poezia cu acest titlu a lui George Coșbuc:
„Prin pomi e ciripit și cânt,
Văzduhu-i plin de-un roșu soare,
Și sălciile-n albă floare
E pace-n cer și pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii,
Adus-a zilele-nvierii.
Și cât e de frumos în sat!
Creștinii vin tăcuți din vale
Și doi se întâlnesc în cale
Își zic: Hristos a înviat!
Și râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Și-un vânt de-abia clătitor
Șoptește din văzduh cuvintele:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor
Și pomii frunțile-și coboară,
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.
E liniște. Și din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag și plâng a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-același gând, din cer adus:
În fapta noastră ne e soartea
Și viața ne e tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetișor
Neveste tinere și fete,
Bătrâni cu iarna vieții-n plete;
Și-ncet, în urma tuturor,
Vezi șovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.
Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu știu că și-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paștile! Nu plânge, mamă!
*
Cicoare la cingătoare.
De mai mulţi ani în satul acela nu fusese un preot stabil. În unele perioade, satul fusese parohie de sine stătătoare, în altele fusese arondat la diferite parohii vecine. Preoţii veniseră „sezonier”, nici unul nu şezuse mai mult de 3-4 luni. În general, erau navetişti, cu ochii aţintiţi spre alte zări. Cele câteva zeci de familii ale satului îşi formaseră universul lor spiritual propriu. „Religia” lor era o adunătură de învăţături creştine şi necreştine. Era greu să pătrunzi în intimitatea lor religioasă şi mai ales să le-o modelezi. Tradiţii, obiceiuri vechi, precreştine, alături de superstiţii de tot felul, făceau ca oamenii acelor locuri să aibă un comportament ciudat, aproape incorigibil, ceea ce grăbea plecarea puţinilor preoţi, care se încumetau să se îndrepte spre acel sat.
Într-o primăvară, a fost numit în acel sat un preot tânăr. A venit cu familie, şi-a luat gazdă, s-a instalat şi a început activitatea. Ţinea slujbele regulat. Slujea frumos, predica şi cânta îngereşte. A doua zi de Paşti, oamenii au ieşit la muncă. Hotarul satului părea un furnicar, în care furnicile se străduiau să facă ceva. La biserică n-au venit decât două s-au trei bătrâne. Imediat după slujbă, preotul a plecat la câmp. Se ducea la cei care lucrau şi-i îndemna stăruitor să nu mai continue lucrul, fiindcă este mare sărbătoare. Ca vorbiţi, localnicii râdeau şi spuneau: „Lasă, părinţele, că mai legăm o cicoare la cingătoare şi ne iartă Dumnezeu!”
Până la urmă, mâhnit profund, preotul s-a dat bătut, căci n-a avut ce le face. A treia zi de Sfintele Paşti s-a petrecut acelaşi lucru. La fel a doua zi după Rusalii, la Sfânta Treime. Preotul era foarte dezamăgit, dar spera că prin activitate mai îndelungată va reuşi să-i facă să respecte sărbătorile. Tinereţe, tinereţe! Iată că a treia zi după Rusalii, într-o zi de marţi, a ieşit şi preotul să lucreze pe o bucată de teren ce fusese repartizat de către primărie bisericii. N-a trecut o oră şi a văzut venind către el un grup mare de enoriaşi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. L-au certat şi 1- au ocărât şi puţin a lipsit să nu-l lovească. Ziua aceea era „marţea trăsnetului”, „sărbătoare” mare în satul acela, când nu era voie ca cineva să mişte măcar două paie.
Preotul n-a avut încotro şi a trebuit să se conformeze voinţei poporului. După câteva zile a bătut piatra în satul acela de au rămas câmpurile şi grădinile pustii. Toţi locuitorii, extrem de revoltaţi, s-au dus la preot, l-au luat târâş-grăpiş, cu familie şi bagaje şi 1-au scos afară din sat. Nu le trebuia aşa preot. Din „cauza” lui îi bătuse piatra!
Mare e grădina lui Dumnezeu!
*
Hora celor duşi. În multe sate din Mehedinţi în special şi din Oltenia în general, sunt invitaţi lăutari la înmormântări. Cântă, ce-i drept, cântece de jale până la mormânt, dar, după ce preotul pecetluieşte mormântul, se pornesc pe cântece de horă, de scoală şi morţii din morminte. Aşa se întâmpla, bunăoară, la Gruia. În Banat, se obişnuieşte de se dau, la rugă, adică la nedeie, hore de pomană. Familia îndoliată plăteşte lăutarii să cânte, se prind în horă băieţi şi fete, iar familia respectivă le împarte la toţi lumânări aprinse, cu batiste sau guleraşi, adică fâşii de pânză albă. Se dă atunci de pomană băutură, colăcei şi chiar mâncare.
La Balta, se obişnuieşte ca la Sâmbăta Luminată, adică sâmbătă după Sfintele Paşti, să meargă tot satul la cimitir, cu mic, cu mare. Acolo fac parastase pe mormânt, vine preotul şi le pomeneşte, aşa cum se întâmplă de fapt în toate satele. La Balta, însă, vin şi lăutari. Ei cântă doine de jale la mormânt, sunt plătiţi de familiile celor duşi, iar cântecul este dat de pomană pentru sufletele lor. După ce se termină cu doinitul pe mormânt, se retrag toţi la marginea cimitirului şi acolo încing hora până târziu, către seară.
Seninătatea în faţa morţii, conştiinţa că moartea nu e o nimicire a fiinţei, o dispariţie, ci doar o poartă de trecere dintr-o lume-n altă lume, de pe un tărâm pe alt tărâm, reflectă conştiinţa despre lume şi viaţă. Iată cum doina, care-l însoţeşte pe român şi la bine şi la rău, şi la bucurie şi la necaz, îi este dată de pomană, ca să aibă parte de ea şi pe lumea de dincolo, să-i fie calea mai scurtă şi povara mai uşoară. Sau, poate, când cântă doina, de frumuseţea ei şi morţii se opresc din drum şi o ascultă, după cum spune şi cântecul: „Doină, doină, cântec dulce, / Când te-aud nu m-aş mai duce!” sau „Trece doina fără carte, / Dintr-o parte-n altă parte, / De la leagăn pân’ la moarte /Şi de-acolo mai departe!” Câtă frumuseţe şi ce adânci semnificaţii au aceste acte şi vorbe, pe cât de simple, pe atât de profunde şi cum le lăsăm să se piardă în uitare!
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să publice câteva materiale, astfel: Nil Dorobanțu (1920-1977) și vocația lui profetică, în „Răstimp”, an. XXVII (2024), nr. 1 (ian. – mart.), pp. 20-28; „Scrisoare pastorală” – 514, pe blogul Domnului Ben Todică, directorului postului de radio în limba română din Melborne (Australia), 13 apr. (https://bentodica.blogspot.com); Oferta de carte – martie 2024, pe blogul Domnului Ben Todică, directorului postului de radio în limba română din Melborne (Australia), 13 apr. (https://bentodica.blogspot.com); Timpul lui Dumnezeu, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1226 (25 apr.), p. 12; „Scrisoare pastorală” – 515, pe blogul Domnului Ben Todică, directorului postului de radio în limba română din Melborne (Australia), 28 apr. (https://bentodica.blogspot.com); în „Armonii culturale”, Adjud, 29 apr. 2024, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); Tristețea unui prohod, în „Națiunea”, București, an. XIII, 2 mai 2024, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro); Povara identității românești, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1228 (9 mai), p. 12; Popor bogat, popor sărac, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1229 (16 mai), p. 12; „Scrisoare pastorală”- 516, în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 22 mai 2024, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în „Armonii culturale”, Adjud, 29 mai 2024, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro); Onorariul Profesorului Juvara, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1230 (23 mai), p. 12; Biruind prin Înviere și Înălțare, în „Națiunea”, București, an. XIII, 26 mai 2024, ediție și on-line (https:// ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Plin sau gol, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI (2024), nr. 1231 (30 mai), p. 12.
Parohia noastră a republicat broșura Viața lui Iuda (32 pag.).
*
Zâmbete.
☺„- Iubi, ce îmi cumperi de 8 Martie?” „- Nimic!” „- Poți să-mi spui măcar că sunt frumoasă?” „- Îți spun de 1 Aprilie!”
☺Se spune că minciuna are picioare scurte. Deci, toate astea care aveți sub 1.60, sunteți niște mincinoase! Nu avem ce discuta!
☺Îmi amintesc, copil fiind, cât așteptam să cresc mare, să am un serviciu, responsabilități… Acum mi-e clar…, de mic am fost tâmpit!
☺„- Iubitule, te rog, spune-mi ceva electrizant!” „- Trăsni-te-ar Dumnezeu!”
☺Polițistul: „- Doamnă, aveți idee de ce v-am oprit?” „- Sunt la fel de confuză ca și dumneavoastră!”
*
Ajutoare și donații.
În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnișoara Bordeiașu Rodica-Ecaterina din București a achitat mâncarea, sucul, apa minerală și lumânarea pe care le-am dus la Azilul de la Gura Văii: 800 lei; Doamna Proc. Iuliana Dogaru din Tr. Severin: 300 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg (Germania): 245 lei; Doamna Luca Elisabeta din Timișoara, fiică a satului Bârda: 200 lei; Doamna Vâlsan Maria din Tr. Severin: 100 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei.
Domnul Chibea Dorel, nou locatar al satului Malovăț, a achitat prima sa contribuție de cult: 100 lei. Dumnezeu să le ajute!
*
În ziua de 23 mai vom merge la Azilul de la Șimian și vom duce 50 cearșafuri – husă pentru saltele. De atât au nevoie. Am comandat deja cearșafurile la Magazinul Dedeman din Tr. Severin. O persoană care nu vrea să i se știe numele s-a oferit să suporte costul. Dumnezeu să-i răsplătească!
*
Lucrări la biserică.
– La Malovăț s-a deteriorat gardul la împrejmuirea curții bisericii în partea de sud și vest și necesită reparație urgentă. Pentru aceasta am cumpărat 15 șpalieri de ciment și 30 m plasă de sârmă. Vom găsi omul priceput și vom demara lucrarea.
– La Bârda s-a făcut curățenie generală la biserică. Au participat următorii enoriași: Cola Emilia, Luca Ana, Drăghia Maria, Drăghia Aurel, Stoichină Ecaterina, Șeitan Adela, Luca D. Maria, Mema I. Ileana, Gârbovan Gheorghe, Gârbovan Dorina, Mema A. Ileana, Rolea Ilie, Gheran Aurel, Gheran Iuliana, Rolea Marița, Avram Maria, Luca Mihai, Boroancă Ilie, Stănciulescu Florin și Ivașcu Domnica. Dumnezeu să le răsplătească tuturor efortul!
*
Lucrări în sat. De câteva zile, satul Bârda a devenit un adevărat șantier. Utilaje grele și de tot felul ale firmei Strabag lărgesc drumul, fac șanțuri, pun nisip, fac parapeți, unde este cazul. Urmează să disloce asfaltul deteriorat, să pună strat de nisip de o anumită grosime și să-l lase astfel până la toamnă ca să se bătătorească. Între timp, se va mai construi la Valea Morilor o stație de captare a apei, se va schimba toată rețeaua de aducțiune a apei de la Colibași la Bobaița și de la Bobaița la Bârda. E posibil să se mai construiască o stație de pompare a apei în Bârda, în centrul satului. Când lucrarea cu apa va fi gata, se va reasfalta drumul. Ce-o să fie, ce-o să fie! Domnul Primar Ing. Ion Michescu dovedește că se ține de cuvânt. Să-i ajute Dumnezeu să le și termine!
*
Excursii-pelerinaje.
Excursia programată pentru 16 mai la Mănăstirea Oașa nu am putut s-o realizăm. E drumul închis peste munți. După 15 iunie vom vedea care-i situația.
*
Amărăciuni.
Observăm că-n ultima vreme unii dintre enoriașii noștri caută să „dribleze” organele Bisericii. Mă refer la obținerea unor aprobări pentru oficierea Tainei Sfântului Botez în timpul postului. Nu zic că nu sunt motive pentru aceasta, mai ales când omul le caută cu lumânarea! Fac precizarea că, în conformitate cu Dreptul canonic, Taina Sfântului Botez se poate săvârși în orice zi și la orice oră, chiar și în Vinerea Sfintelor Patimi, dacă este situație de forță majoră. Mai mult, dacă este în pericol viața copilului, acesta poate fi botezat chiar de un creștin oarecare, bărbat sau femeie, turnându-i-se pe cap puțină apă sau chiar țărână și spunându-se formula „Se botează robul lui Dumnezeu (i se spune numele) în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Dacă copilul scapă cu viață, se merge la preot, i se spune ce s-a făcut, iar preotul continuă Slujba Tainei Sfântului Botez de la momentul scoaterii copilului din apă, deci nu se mai repetă afundarea în apă, socotindu-se botez valabil cel „oficiat” în cazul de forță majoră. Aceasta s-a dispus pentru a se preveni decesul copilului fără a fi botezat. Prin urmare, dacă episcopia, mitropolia sau patriarhia dau aprobări pentru oficierea Botezului în zile sau perioade de post, nu fac decât să respecte prevederile canonice, legale. Aici, însă, intervine „șmecheria”. Faci cerere că ai copilul bolnav în stare gravă și nu mai poți aștepta până trece postul. Ți se dă aprobare. Faci botezul în post, fie perioadă, fie zi de post, apoi faci petrecere la restaurant sau acasă de se duce buhul. Inviți cât mai mulți, aduci muzică, comanzi meniuri scumpe, că, de, doar ai botezat copilul! Nu vă amăgiți! Pe Dumnezeu nu-l înșelați! Este un mare păcat!
Așadar, să recapitulăm!
- Dacă este copilul grav bolnav, apelați la preot și-l va boteza în orice zi și la orice oră;
- Faceți petrecerea peste o zi, peste o săptămână, o lună sau când se termină postul. Nu vă va spune nimeni din cei invitați, că nu mai vine la petrecere, fiindcă ați botezat copilul mai înainte, fiind grav bolnav.
- Feriți-vă ca de foc să batjocoriți cele sfinte! Pe oameni îi păcăliți, pe Dumnezeu, nu!
*
Mulțumiri.
Mulțumim cordial enoriașilor parohiei noastre pentru felul cu adevărat creștinesc în care s-au comportat în perioada Sfintelor Paști de anul acesta. Au participat în număr mare la slujba deniilor și foarte mare la slujba Sfintelor Paști. Nu am avut cazuri de indisciplină, de gălăgie etc. Mulți au venit la spovedit și împărtășit. Mulți și-au trimis copiii, ori i-au adus ei înșiși la biserică să-i împărtășească și să-i spovedească. Cei care au vrut să vină la biserică, au venit de la început, evitând foitul prin biserică în timpul slujbelor. Dacă în anii ´80 mă refugiam cu iconostasul între ușile Sfântului Altar din cauza îmbulzelii, ca să pot mirui în noaptea de Paști, anul acesta nu s-a mișcat iconostasul de la locul lui. Vă mulţumesc cordial sutelor de participanţi la slujba de Înviere. A decurs, într-adevăr, în condiţii normale, într-o atmosferă corespunzătoare, specific creştinească. Aţi dovedit şi prin aceasta că sunteţi oameni civilizaţi, că ştiţi să vă respectaţi credinţa, să-L respectaţi pe Dumnezeu, Casa Lui şi cele sfinte. Este un mare păcat să tulburi slujba din noaptea de Paşti. Slavă Domnului, că la noi nu s-a întâmplat aşa ceva anul acesta. Şi asta fără a fi nevoie să fie de faţă poliţia.
Unii erau la biserică fericiți cu adevărat, fiindcă le veniseră copiii de departe; alții erau triști, fiindcă cei dragi ai lor se aflau la mii de kilometri. Să dea Dumnezeu ca-n anii următori să revină toți acasă, să ne fie casa-casă, să ne fie masa-masă și bucuria refacerii familiilor deplină!
*
Botezuri. Înmormântări.
În ziua de 11 Mai am oficiat Taina Sf. Botez pentru Dragomir Vlad-Gabriel, fiul Domnului Dragomir Mihai-Sorin și al Doamnei Dragomir Emilia din Bârda. Să le trăiască! În ziua de 8 mai am oficiat slujba înmormântării pentru Bondoc Anton (66 ani) din Malovăț, iar în ziua de 14 Mai pentru Curea Gheorghe (75 ani) din Bârda. Dumnezeu să-i ierte!
*
Program.
În cursul lunii Iunie avem următorul program de slujbe: 2 Iun. (Bârda); 8 Iun. (Malovăț – Bârda); 9 Iun. (Malovăț); 13 Iun. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 15 Iun. (Malovăț – Bârda); 16 Iun. (Bârda); 23 Iun. (pomeniri dimineața, la Bârda; slujbă la Malovăț); 24 Iun. (Malovăț); 29 Iun. (slujbă șa Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 30 Iun. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.
*
Cu prilejul Sfintelor Paşti – 2024, vă urăm Dumneavoastră, celor dragi ai Dumneavoastră, binefăcătorilor şi abonaţilor parohiei noastre multă sănătate, bucurii şi împliniri duhovniceşti! Fie ca Sfintele Sărbători ale Paştelui să le petreceţi în mijlocul celor dragi ai Dumneavoastră şi nici o urmă de tristeţe să nu vă brăzdeze fruntea! Sfintele Paşti să însemneze pentru fiecare dintre noi o nouă treaptă, pe care s-o urcăm pe scara mântuirii. Învierea lui Hristos să fie pentru fiecare dintre noi o adevărată Înviere, o redeşteptare la viaţa creştinească. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Hristos a înviat!
e-Bibliotheca septentrionalis 