Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi anul XIII (2014), nr. 273 (1-15 martie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriaşi!

Icoana imbracata4_Casiel_foto_Delia FloreaRugă la vreme de primejdie. Astăzi, când tunurile bat tot mai aproape de hotarele ţării noastre, când se încalcă legi şi hotare, când se rup bucăţi din ţări şi din popoare, când dreptul internaţional devine poveste de adormit copiii, când ţările mici sunt ameninţate de tăvălugul coloşilor, nouă, creştinilor, ne rămâne disponibilă o armă puternică: rugăciunea. S-o folosim cu speranţă şi credinţă, că Dumnezeu îşi va întoarce faţa spre lumea aceasta atât de frământată, atât de învrăjbită şi de bulversată şi va face să domnească pacea, respectul faţă de dreptul fiecăruia, faţă de hotare, faţă de libertatea şi demnitatea oamenilor şi popoarelor. Am alcătuit o astfel de rugăciune, pe lângă cele oficiale, în spiritul vremurilor de restrişte, de război şi de prigoană dintotdeauna, ca o datorie faţă de neamul românesc de pretutindeni, o datorie faţă de toţi cei ce grăiesc şi gândesc româneşte. Iat-o:

„Doamne…, Doamne, prea mult am mâniat bunătatea Ta şi mânie îngrozitoare am pornit asupra noastră. Biciul urgiei Tale este foc mistuitor şi năvală de hoarde păgâne asupra noastră. S-a îngrozit sufletul de atâta sânge nevinovat, s-au spăimântat robii Tăi de cruzimile şi fărădelegile barbarilor. Ne părăsim casele, bisericile, holdele, viile şi livezile, cimitirele şi fântânile şi luăm drumul pribegiei. Adăpost ne sunt codrul, munţii, văile, stufărişurile şi crăpăturile pământului. Caută, Doamne, degrab spre plângerea şi tânguirea poporului Tău, spre pustiirea moştenirii Tale, ce vine acum de la cei de alt neam. Auzi, Doamne, ţipătul copiilor, bocetul femeilor, mugetul dobitoacelor şi vezi speranţa tuturor spre Tine îndreptată. Nădejdea noastră spre Tine o punem, Dumnezeul puterilor şi al dreptăţii. Grăbeşte, ca un milostiv şi ne ajută, până nu suntem robiţi. Vrăjmaşii au pângărit Biserica Ta cea sfântă. Zvârlit-au trupurile robilor Tăi mâncare păsărilor cerului; trupurile cuvioşilor Tăi fiarelor pământului. Se varsă sângele lor ca apa şi nu are cine să-i îngroape pre dânşii. Venit-au neamurile, Dumnezeule, venit-au neamurile din puste fără hotare să ne-aducă dumnezei străini. Opreşte, Doamne, carele de luptă şi năvălirea barbarilor. Opreşte, Doamne, mânia Ta pornită asupra noastră. Pune stavilă urgiei şi cătuşe furtunii dezlănţuite. Treacă de la noi paharul acesta! Ne-am dus Crucea până în vârful Golgotei, nu ne părăsi tocmai acum, când avem mai multă nevoie de Tine. Nu lăsa barbarii cei fărădelege să ne răstignească Neamul. Tu, Cel ce ai dăruit biruinţă lui Moise asupra lui Amalic, lui Samson asupra celor de alt neam şi lui David asupra lui Goliat; Tu, Cel ce Te-ai îndurat spre robii Tăi de alt neam: Mircea Basarab, Ştefan Voievod, Constantin Voievod, Horea, Tudor, Iancu, Nicolae cu tot neamul lor, îndură-Te spre noi, până nu pierim. Conteneşte urgia vrăjmaşilor; dă tărie oştirii noastre şi iubitorilor de Hristos să-i pună pe fugă de întoarcere, zdrobeşte puterea lor prin braţul oştirii noastre!

Fii cu noi, ca să înţeleagă neamurile străine, că nu este alt Dumnezeu mai mare decât Tine. Degrab sfărâmă puterea şi îndrăznirea duşmanilor celor ce s-au pornit împotriva noastră şi frica, spaima, cutremurul şi şovăirea să cuprindă inimile lor. Oştirii noastre dă-i vitejie deplină şi întăreşte braţul ei asupra nepoftiţilor vrăjmaşi. Precum se stinge fumul, aşa să se stingă vrăjmaşii noştri şi precum se spulberă praful în faţa vântului, aşa să piară taberele vrăjmaşilor din faţa oştirii noastre. Trimite, Doamne, îngerii răi în corturile vrăjmaşilor noştri, ca să-i învrăjbească pre dânşii, spre surparea puterii lor, ca să ne putem curăţi pământul de liftele străine. Fă, Doamne, calea vrăjmaşilor întuneric şi alunecare şi îngerul Tău să-i gonească prin braţul oştirii noastre şi să-i alunge pre dânşii în locuri pustii şi neumblate, unde este locaşul lui satan şi al slujitorilor lui. Păzeşte, Doamne, nevătămaţi şi nebiruiţi de tot răul, cruzimea şi strâmtorarea vrăjmaşilor pe credincioşii Tăi robi.

Veseleşte cu puterea Ta pe binecredinciosul Tău popor, dăruindu-i lui biruinţă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău, armă de pace, nebiruită biruinţă. Cel ce ai potolit valurile mării şi stihiile întunericului, potoleşte urgia cea pornită asupra noastră şi adu-ne pace. Ştim, Doamne, că după Cruce vine Învierea. Învredniceşte-ne să ajungem Ziua Învierii cu bucurie, cu pace, cu libertate, stăpâni în casele noastre, în hotarele noastre. Amin.

*

Manastirea Casiel_foto_Delia Florea

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

RĂSPUNSUL POPORULUI. Iată acum şi pocăinţa poporului, luminat de povăţuitorii săi, reîntorşi cu toţii din aspra învăţătură a robiei, care a fost în stare să schimbe, de la Dumnezeu, mersul lucrurilor (Neemia, IX): „În ziua de douăzeci şi patru a acestei luni s-au adunat toţi fiii lui Israil, îmbrăcaţi în sac şi cu capetele presărate cu cenuşă, ca să postească. Şi osebindu-se cei ce erau din neamul lui Israil de toţi cei de alt neam, au venit de şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. Şi, după ce s-au aşezat la locurile lor, li s-a citit din Cartea legii Domnului Dumnezeului lor un pătrar de zi, iar alt pătrar de zi şi-au mărturisit păcatele lor şi s-au închinat Domnului Dumnezeului lor. Atunci un cărturar înţelepţit de cele păţite şi bun cunoscător al legii care atârnă peste fărădelege, face lui Dumnezeu această minunată mărturisire a păcatelor părinteşti, înaintea poporului. Doamne Dumnezeule, Tu le-ai arătat odihna Ta cea sfântă. Tu le-ai dat din înălţimea cerului pâine când au flămânzit şi le-ai scos apă din piatră când au însetat. Dar părinţii noştri s-au îndărătnicit şi şi-au învârtoşat cerbicia lor; n-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus şi au uitat minunile ce ai făcut pentru ei. Învârtoşatu-şi-au cerbicia lor şi în răzvrătirea lor şi-au ales o căpetenie, ca să se întoarcă în robia lor; dar Tu fiind Dumnezeu, care iubeşti a ierta, zăbavnic la mânie şi bogat în milă şi în îndurări, nu i-ai părăsit, chiar când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: „Iată dumnezeul tău, care te-a scos din Egipt şi s-au pornit cu hulire mare împotriva Ta. În nemărginita Ta milostivire nu i-ai părăsit în pustiu şi stâlpul de nor n-a contenit a-i călăuzi peste zi în calea lor, nici stâlpul de foc de a le lumina noaptea drumul ce aveau de făcut. Trimisu-le-ai Duhul Tău cel bun, ca să-i înţelepţească, n-ai lipsit gura lor de mana Ta, şi setea le-ai stâmpărat-o cu apă. Vreme de patruzeci de ani i-ai hrănit în pustie şi nimic nu le-a lipsit, hainele lor nu s-au învechit, nici încălţămintele lor nu s-au rupt. Datu-le-ai lor regate şi popoare… Şi s-au făcut ei stăpâni peste cetăţi tari şi peste pământul roditor, peste case pline de toate bunătăţile, peste fântâni săpate în piatră, vii, măslinişuri şi pomi roditori din belşug; şi au mâncat şi s-au săturat şi s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări prin bunătatea Ta. Dar ei s-au ridicat şi s-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat legea Ta la spate; pe proorocii Tăi, care-i îndemnau să se întoarcă la Tine i-au omorât, şi Ţi-au adus hulire mare. Atunci Tu i-ai dat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine şi Tu i-ai auzit din înălţimea cerurilor, şi în mila Ta cea mare le-ai trimis izbăvitor ca să-i izbăvească din mâinile vrăjmaşilor lor. Iar dacă s-au odihnit, iarăşi au început să facă rele înaintea Ta. Atunci Tu i-ai dat din nou în mâna vrăjmaşilor lor, ca să-i stăpânească. Şi ei din nou au strigat către Tine, şi Tu i-ai auzit din înălţimea cerurilor şi, în mila Ta cea mare, i-ai izbăvit de multe ori […].

„CEASUL PRIMEJDIEI. Mulţime de oameni însă nici grijă n-au de cuvintele chemării acesteia, oricât le-ar vedea cu ochii şi ar trece prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări, care ustură pielea vieţii, oamenii totuşi nu se întorc spre Dumnezeu, viaţa începe să fie în primejdie: încep necazurile morţii, surlele chemării a patra. Viaţa o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne mişcăm şi suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, susţinătorul şi rostul sau destinul vieţii noastre. Dacă mergem aşa, potrivit acestora, avem viaţa asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm aşa, ci încâlcim viaţa noastră în toate fărădelegile şi spurcăciunile, care îndrăcesc şi sufletul şi trupul şi o ducem aşa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viaţa noastră. Totuşi nu se desface îndată după greşeala noastră, ci rabdă o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, în tot chipul chemându-l.

Iar moartea o avem de la ucigaşul. Deci, când oamenii se leagă cu totul de voile dracilor, le este în primejdie viaţa şi primejduiesc şi pe alţii. Iar de se leagă ca robii cu inima de lumea aceasta şi de voile trupului cele împotriva firii, mintea li se strâmbă, încât nu mai deosebeşte adevărul de rătăcire; atunci Dumnezeu se-ntunecă din mintea, din inima şi din voinţa lor şi ajung că nu vor să mai ştie de Dumnezeu şi aşa vine osânda la moarte, aşa vine prăpădul în vremea fiecărui rând de oameni. Întâi e moartea sufletească a ateismului, a necredinţei, pe urmă se arată şi moartea din afară a trupului, după vrednicie şi spre înţelepţirea multora.

La început oamenii trăiau mai mult. „Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit.” Cu trecerea de vreme, înmulţindu-se oamenii pe pământ, s-a înmulţit şi stricăciunea desfrânării. Şi a zis Dumnezeu: „Nu va mai rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup; deci zilele lor (pe pământ) să mai fie 120 ani!” Iar după trecere de vreme şi înmulţirea fărădelegii între oameni, David zicea. „Toate zilele vieţii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai în putere 80 de ani; iar ce este mai mult decât aceştia, nu-i decât osteneală şi durere.”

Aşa era în vremuri de demult; astăzi mulţimea bolilor şi desimea războaielor mult a mai scurtat viaţa oamenilor. Acestea însă împlinesc, din îngăduinţa lui Dumnezeu, pedeapsa cea asupra păcatelor. Noi nu mai suntem sub împărăţia legii vechi, ci în împărăţia harului câştigat nouă de Mântuitorul „Hristos ca să ne mântuim; dar dacă nepriceputul de om se ţine împotriva lui Hristos, de dragul fărădelegilor, cade din har sub lege şi aşa atârnă asupra lui pedeapsa cu moarte năprasnică, ce se împlineşte prin războaie şi nenorociri, întocmai cum scrie la lege.

*

Crucea mea, a ta, a lui…Duminica a treia din Postul Sfintelor Paşti este dedicată Sfintei Cruci. Nu vom vorbi aici despre semnificaţia Sfintei Cruci ca altar de jertfă, ca armă de luptă a creştinilor împotriva diavolului şi a răului, ca semn distinctiv al creştinilor.

Ne vom opri la „crucea” la care face referire cuvântul Mântuitorului: „Cel ce nu-şi va lua crucea sa şi nu-Mi va urma Mie, acela nu va fi vrednic de Mine!” În acest caz „,crucea” are cel puţin două semnificaţii:

– talent, vocaţie, chemare, înclinaţie. Am putea spune că e vorba de „talantul” sau „talanţii” de care se face vorbire într-o pildă a Mântuitorului. Fiecare avem câte ceva de genul acesta când venim pe lume. Nimănui Dumnezeu nu-i dă drumul în lume cu trăistuţa goală. Unul are darul de a cânta, altul de a picta, altul de a învăţa, altul de a judeca, altul de a cultiva pământul, altul de a creşte animalele. De noi depinde, însă, dacă depistăm acest dar, dacă-l ajutăm să crească şi să rodească şi felul cum îi valorificăm roadele. Ai talentul de a cânta. Depinde dacă te îngrijeşti şi studiezi muzica, depinde ce fel de muzică abordezi apoi. Una este să-i cânţi lui Dumnezeu şi să ajuţi pe ascultătorii tăi să se mântuiască şi alta este să-i îndemni prin cântecul tău la tot felul de patimi. Prin cea dintâi îţi iei „crucea” şi-L urmezi pe Hristos, prin cea de-a doua te depărtezi de El şi ai suficiente şanse de a ajunge în fundul iadului.

– greutăţile, suferinţele şi necazurile. Fiecare avem de acestea destule. Dacă nu avem noi înşine, au cei dragi nouă şi tot suferinţă ne este. La unii crucea aceasta ne este mai grea, la alţii mai uşoară. Dacă înţelegem că suferinţa, greutăţile şi necazurile sunt daruri ale lui Dumnezeu şi că toate sunt cu ştiinţa şi cu voia lui Dumnezeu, asemenea lui Iov, putem folosi acestea spre mântuirea noastră. Atâta vreme cât înţelegem că nici un fir de păr din capul nostru nu se clinteşte fără ştiinţa şi voia lui Dumnezeu „,crucea” ne este mai uşoară. În astfel de cazuri, trebuie să ştim că avem prilejul să ne apropiem cel mai mult de Dumnezeu. Niciodată nu ne este rugăciunea mai fierbinte ca în vreme de suferinţă şi necazuri. În astfel de cazuri, Îl urmăm pe Hristos prin crucea aceasta a vieţii noastre. Dimpotrivă! Dacă vom protesta, ne vom blestema viaţa şi vom înjura pe Dumnezeu şi cele sfinte „,crucea” vieţii noastre ne va duce în fundul iadului. Am cunoscut femei, care şi-au îngrijit soţii aflaţi bolnavi la pat şi paisprezece ani cu o răbdare de sfânt, fără să se plângă, fără să-şi blesteme viaţa. La fel părinţi, care şi-au îngrijit copiii imobilizaţi de boli grele, fraţi care s-au ajutat la greu, ca nişte adevăraţi creştini. Crucea aceasta îi înălţa până la Dumnezeu.

Fantana la Manastirea Casiel_foto_Delia FloreaCiteam pe internet de un caz foarte interesant. În Japonia a avut loc un cutremur. O casă dărâmată la cutremur a rămas nedemolată trei ani. Când s-au apucat oamenii s-o demoleze ca să elibereze locul, între două bârne au găsit o şopârlă strivită. Era vie, dar nu putea să se mişte. Se minunau oamenii. Când se uitau aşa, iată că altă şopârlă a venit cu gura plină de moluşte şi i le-a adus celei dintre bârne. Aceasta a mâncat, aşa cum făcuse de trei ani. Nu se ştie dacă cele două şopârle erau soţ şi soţie, părinte şi fiu, mamă şi fiică, fraţi sau, pur şi simplu, prieteni. Important este că una din ele n-o lăsase pe cealaltă să moară de foame. Se întrebau acolo, pe internet, dacă se mai găsesc astăzi soţii, care să-şi îngrijească astfel soţii, sau soţi, care să-şi îngrijească soţiile, fraţi care să se îngrijească astfel. Eu i-aş chema pe domnii aceia care se întrebau astfel în parohia noastră, ca să vadă că există asemenea oameni. Asta în cazul când este vorba de boli şi infirmităţi trupeşti. Ce să mai vorbesc însă de boli ale sufletului?! Cunosc soţii, care au suportat o viaţă pe soţii lor stăpâniţi de patimi precum beţia, desfrâul, mânia şi altele. Uneori, mai uşor este să îngrijeşti pe cineva bolnav la pat, decât să suporţi ani de zile scandaluri peste scandaluri, să stai fugită pe sub garduri în nopţile geroase ale iernii, bătută, tăiată cu cuţitul, fără să reclami, fără să protestezi! Şi astea toate numai din respect faţă de Taina Sfintei Cununii, care i-a legat pentru toată viaţa! Iată, că o astfel de „cruce” ne sfinţeşte şi ne înalţă până la Dumnezeu.

*

File de jurnal – 11 febr. 1981.Mi-a povestit tăticu o întâmplare groaznică. A lucrat la Şimian, unde a descărcat un vagon de îngrăşăminte şi a încărcat-o apoi în remorci împreună cu alţi muncitori de la Ferma Bârda. Erau acolo şi oameni veniţi de la alte ferme. Printre cei veniţi de la Ferma Balota se afla şi un tânăr de 19 ani. Şi-a făcut timp, s-a dus la „Alimentara”, de unde şi-a cumpărat bomboane. Reîntorcându-se, a găsit că cel mai potrivit loc de a-şi mânca bomboanele este pe acoperişul unui vagon. Vagonul ales se afla pe o linie electrificată. În momentul în care a urcat pe acoperiş, a fost atras de cablu şi desfigurat în întregime. Cei de la tabloul e comandă al gării, sesizînd descărcarea electrică, au deconectat imediat linia. Trupul aproape neînsufleţit s-a desprins de pe sârmă, a căzut pe acoperişul vagonului şi apoi s-a prăvălit între linii. Au încercat să-i facă respiraţie artificială. La un moment dat se pare chiar că a vorbit. L-au dus la spital. Azi am aflat că a murit […]. Instructajele de protecţia muncii nu se fac, ci doar se semnează fişele pentru a fi scutiţi şefii de consecinţe neplăcute!

*

Lecţia de Drept. Domnul Costică Enăşescu era avocat vestit în satele din munţii Mehedinţiului. Plecase de timpuriu din Balta, satul său natal, ajunsese om al legii şi se stabilise la Petroşani. Acolo îşi făcuse un renume, avea vad de clienţi, avea venituri substanţiale. Trimisese bani de acolo cumnatei sale din Balta, Ioana Maga, şi aceasta îi construise o vilă cum nu se prea văzuse în împrejurimi. Când a ieşit la pensie, s-a retras la Balta şi acolo şi-a petrecut ultimii ani. Domnul avocat, cum îi spunea toată lumea, avea programul lui, obiceiurile şi tabieturile lui, deosebite de ale localnicilor. Nimeni nu-l critica pentru asta, ci toţi socoteau că un om cu carte şi cu prestigiu ca dânsul are dreptul la orice. Nici chiar pentru lenea de care dădea dovadă zi de zi nu-l acuza nimeni şi nici nu râdeau de el, aşa cum ar fi făcut-o dacă altul ar fi fost în cauză. Într-o zi, domnul avocat plecase să-şi facă plimbarea zilnică de şase kilometri. Totul obişnuit, numai că în drumul său a apărut ghinionul. La poarta Părintelui Stelică Zoican se jucau câteva fetiţe, printre care şi ale preotului, Marilena şi Irina. Erau mici, de cinci-şase ani, dar îl cunoşteau pe domnul avocat şi ştiau că le este unchi. Când a ajuns în apropierea grupului, Irina l-a observat şi i-a strigat: „Moşule, plecaşi să te plimbi?” Întrebarea i-a căzut rău avocatului. „Îţi arăt eu ţie să-mi mai zici mie «moşule»!” Nu suporta să i se spună „moşule”. Toată viaţa fusese „domnul avocat”. Acum, dintr-odată să fie numit „moşule”, era prea de tot. Domnul avocat a făcut pe supăratul, a ridicat bastonul deasupra capului şi a pornit-o grăbit spre grupul de fete. Toate s-au retras şi au aşteptat să vadă evoluţia lucrurilor, numai Irina a pornit-o grăbită, sărind de pe un picior pe altul şi strigând bucuroasă: „Moşule, moşule, moşule!” Avocatul a continuat s-o urmărească, deşi îşi dădea seama că nu o poate ajunge. Fata a intrat pe poartă şi a pus cârligul. Bătrânul a introdus degetul pe crăpătura porţii şi a scos cârligul din locaşul lui şi poarta s-a deschis imediat. Fata i-a strigat: „Moşule, nu intra în curte, că dau drumul la câine!” „Ţi-arăt eu ţie!” a mai zis avocatul cu vitejie. Fata a alergat la câine. Cotei, un câine ciobănesc mare şi puternic, răpea în lanţ. Fata a pus mâinile pe gâtul câinelui şi i-a tras lanţul pe cap. Când s-a văzut liber, câinele n-a mai aşteptat o clipă. S-a repezit ca săgeata spre domnul avocat. Acesta, dându-şi seama de pericol, a făcut repede stânga-mprejur şi a vrut să iasă pe poartă. N-a mai apucat. Câinele l-a prins de pulpa piciorului şi a tras cu putere. I-au rămas în gură o fleică de carne şi o bucată mare de stofă ruptă din pantaloni. Omul a ţipat de durere, de mânie şi cu mare greutate s-a îndepărtat de locul cu ghinionul, bombănind furios. Câinele s-a retras în curte, după ce „inamicul” s-a depărtat. Când a venit de la oraş, către seară, Părintele Stelică a aflat toată povestea de la fete, cu lux de amănunte. Şi-a dat seama că situaţia e gravă. A plecat imediat spre casa avocatului. Îi era unchi. L-a găsit în casă, culcat pe pat, cu piciorul bandajat. „Unchiule, auzii că fetele mele te necăjiră şi câinele te muşcă! Eu suport toată cheltuiala. Dacă vrei, te duc la spital. Oricum, eu îţi cumpăr stofa care ţi-o place dumneata şi mergem la croitor să-ţi facă pantaloni!” Părintele a mai continuat cu câteva fraze de genul acesta. Avocatul Costică Enăşescu l-a ascultat tăcut, apoi, cu un aer sobru, i-a zis cu voce gravă: „Mă, nepoate! Lasă tu spitalul, lasă croitorul. Nu ai tu nici o vină, nu au fetele nici o vină. Eu sunt singurul vinovat. Irinuca ta mi-a dat azi cea mai bună lecţie de Drept, pe care am primit-o vreodată! Nici un profesor nu mi-a arătat în facultate atât de clar ce înseamnă legitima apărare. Îmi pare rău că nu fură de faţă şi studenţi de la Drept. Aveau ce învăţa. Fii atent aici, fapta ei întruneşte toate condiţiile pentru a fi încadrată în categoria legitimă apărare. Îmi zise „moşule”. Nu zise ceva rău. Atât ca rudenie, cât şi ca vârstă, „moşule” mi se potrivea. Nu era o jignire, nu era o insultă. Eu am făcut pe supăratul, dar fără motiv. Eu am ridicat bastonul, ameninţându-o. Raportul de forţe era inegal. Ea nu era înarmată. Putea să ia piatra şi să-mi dea cu ea în cap, dar n-a făcut-o. A fugit în curtea casei sale să se apere. Unde era să se ascundă? M-a avertizat să nu intru, fiindcă dă drumul la câine. N-a avut, deci, intenţia să-mi facă rău. Dimpotrivă. Eu nu am luat în seamă avertismentul şi am intrat înarmat în curtea casei tale. Fata a eliberat câinele din lanţ, ca să se apere. A fost în legitimă apărare. Nu pot să înţeleg cum am făcut eu prostia asta. Eu, care toată viaţa am pledat la bară, fie ca apărător, fie ca acuzator, pe tema legitimei apărări şi am băgat oameni în puşcărie pentru asta, să nu-mi dau seama că încalc legea în halul ăsta? Îmi merit consecinţele. Bă, nepoate, să ajuţi fata asta să înveţe carte, că va ajunge departe. Îi merge mintea! Iar dacă va mai întâlni vreodată vreun prost ca mine, va şti să se descotorosească de el. Şi să mai ştii, mă, nepoate, că vrusei şi eu să mai fiu copil astăzi, măcar pentru câteva minute. Vrusei să mă cobor la mintea copiilor şi să mă joc cu ei, ca ei. Toate sunt cu vremea lor, nepoate! Eu nu mai sunt de joacă! Şi câinele înţelese asta, fiindcă pe un copil nu s-ar fi repezit!”

Şi domnul avocat a rămas singur şi trist, repetând lecţia despre legitima apărare, pe care i-o predase de dimineaţă nepoata Irinuca.

*

In memoriam: Prof. Florian Vlădica. S-a stins de curând un mare Om, un cărturar de elită, un cald prieten. A văzut lumina zile cu trei sferturi de veac în urmă în Podenii Mehedinţiului. Cu muncă, cu stăruinţă şi cu competenţă, a străbătut straturile sociale unul câte unul. A ajuns dascăl de limba română în învăţământul gimnazial şi apoi în cel liceal. A predat ca lector de limba română la o universitate în Suedia mai mulţi ani. A împlinit funcţii administrative în învăţământul mehedinţean. Peste tot s-a distins ca un om muncitor, competent şi incoruptibil. A scris nenumărate articole în presa din judeţ, din ţară şi din străinătate. A scris cărţi. În tot şi în toate se putea vedea cu uşurinţă dorul şi dragostea de locurile natale, de limba şi istoria românească. A adunat folclor şi documente din satele de munte ale Mehedinţiului. De câte ori avea prilejul, povestea că la Muzeul de Istorie al României se află un document descoperit de dânsul, care constituie cea mai veche atestare documentară a oraşului Bucureşti, fiind emis de un voievod pribeag aflat în drum spre Banat sau Transilvania.

Era un împătimit călător. Împreună cu soţia, călătorea în ţară şi în străinătate. Ajutaţi de fiul lor din Canada, ori de fiica din Franţa, au vizitat majoritatea ţărilor europene şi aproape toate marile obiective turistice de pe continentul nord-american. În vara anului trecut ajunseseră şi în Dubai…

Ştia să se apropie şi să-l asculte pe fiecare. Prezenţa şi discuţia cu dânsul îţi dădea încredere că nu-i totul pierdut. Dădea sfaturi chibzuite sau, dacă nu avea soluţii, măcar te încuraja şi te mângâia. Nu scăpai până nu se convingea că ţi-ai recăpătat curajul de a merge mai departe. Avea multe planuri de viitor. Îşi iubea familia şi mai ales nepoţeii. Cultiva prieteniile trainice, ţinea legătura cu colegii de şcoală, cu numeroşi cunoscuţi, foşti elevi şi nenumăraţii prieteni.

Mehedinţiul, cultura română, familia, prietenii şi cunoscuţii au pierdut un mare Om!

Dumnezeu să te ierte, Domnul Profesor!

*

Odovania. Un enoriaş m-a întrebat ce este aceea „odovanie”. A văzut scris în calendar. Considerând că nedumerirea dumnealui este şi a altora, socotim potrivit să facem cuvenitele explicaţii. Cuvântul „odovanie” este din limba slavonă şi înseamnă „sfârşit”. Se ştie că în bisericile româneşti câteva sute de ani s-au folosit cărţi scrise în limba slavonă. Tot în limba slavonă se făceau şi slujbele. Limba slavonă este mama limbilor rusă, sârbă şi bulgară. Începând de la Coresi din secolul XVI, apar primele cărţi bisericeşti în limba română. Au mai rămas până azi unele cuvinte din limba slavonă în limba română. Aşa este şi „odovania”. O sărbătoare mare, importantă, are o perioadă premergătoare, numită „înainte-prăznuire” şi o perioadă mai lungă sau mai scurtă după ziua propriu-zisă a sărbătorii respective. Aceasta se numeşte „odovanie”. Să luăm Buna Vestire. Sărbătoarea e pe 25 Martie. Înainte-prăznuirea este pe 24 Martie, iar odovania pe 26 Martie. În alte cazuri, perioadele acestea sunt mult mai mari. Avem şi situaţia, cum este la Paşti, când avem şi o „înjumătăţire” a Praznicului. Aceste rânduieli nu privesc pe credinciosul de rând, ci pe preoţi şi cântăreţi. De la „înainte-prăznuirea” unei sărbători încep să se rostească anumite rugăciuni şi cântări legate de sărbătoarea care se apropie; la sărbătoare este momentul de vârf al acestor rugăciuni şi cântări; acestea continuă să fie prezente în slujbe până la „odovania” praznicului respectiv.

*

Folclor din Mehedinţi (XXXVI). Continuăm să redăm în cele ce urmează câteva cântece culese la 20 iunie 1974 de la Petre N. Şelea (născut în 1913), din satul Şipot-Ponoare:

Foaie verde flori mărunte
Foaie verde flori mărunte,
Dă-mi, Doamne, zile mai multe,
Să mă sui vara la munte,
La berbeci şi oi cornute,
S-aud oile zbierând,
Baciul din fluier cântând,
Băciţa-n frunză pocnind,
Muguru-n tufoi plesnind;
Neica pleacă şi iubeşte,
Cine-i om atunci trăieşte.

Foaie verde maghiran
Foaie verde maghiran,
La vară mă fac cioban,
Că ţin seara la celar,
La celar şi la găleată,
La băciţe câteodată!

Foaie verde trei alune
Foaie verde trei alune,
Plecai să mă plimb prin lume,
Ca pasărea prin pădure.
Pasărea mai stă pe-o creangă,
Eu mă duc unde am treabă!
Pasărea mai stă din zbor,
Eu mă duc unde mi-e dor,
La mândra cu pieptul gol,
Ori o iubesc, ori să mor!

Foaie verde trei arini
Foaie verde trei arini,
Am auzit din bătrâni,
Că-i amară pâinea-n strini.
Am auzit, n-am crezut,
M-a dus vremea şi-am văzut.
Rău e, Doamne, prin străini,
Ca desculţ prin mărăcini!
De-ai călca din piatră-n piatră,
Din străin nu îţi faci tată;
De-ai călca din urmă-n urmă,
Din străin nu îţi faci mumă!

*

Publicaţii: În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale,astfel: Măria Ta, Ţăran Român (I), în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2014, 15 febr., ediţie şi on-line (http: //observatorul.com); În căutarea strămoşilor, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 3 mart., ediţie on-line (http: //www.ziarulnatiunea.ro); Ouăle popii, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 11 mart., ediţie on-line (http: //www.ziarulnatiunea.ro); Măria Ta, Ţăran Român (II), în „Observatorul”, Toronto (Canada), 2014, 13 mart., ediţie şi on-line (http: //observatorul.com); Măria Ta, Ţăran Român (V), în „Datina”, Dr. Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6115 (19 mart,.), p. 6; „Scrisoare pastorală” – 272, în „Armonii culturale”, Adjud, 2014, 17 mart., ediţie şi on-line (http: //www.armoniiculturale.ro); Megaescrocherii rurale, în „Omniscop”, Craiova, 2014, 20 mart., ediţie on-line (http: //www.omniscop.ro);în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 19 mart., ediţie on-line (http: //www.ziarulnatiunea.ro); Folclor din Mehedinţi: cântece culese în 1974 de la Bărbuţ Elena din Bârâiac, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 15 mart., ediţie on-line (http: //www.ziarulnatiunea.ro); Războiul Părintelui Ganea, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 16 mart., ediţie on-line (http: //www.ziarulnatiunea.ro);

*

Olimpiada de Religie. În ziua de 1 martie a avut loc la Turnu Severin faza judeţeană a Olimpiadei de Religie. De la Şcoala din Malovăţ, clasele V-VIII, am participat cu cinci eleve. În urma concursului, am avut următoarele rezultate: Borcilă Alexandra, clasa a V-a, din Malovăţ, a obţinut Premiul III, cu media 8,20; Doichian Valeria, clasa a VII-a, din Bârda, a obţinut Menţiune,cu media 7,50; Dâcă Elena-Nicoleta, clasa a VII-a, din Slatina, a obţinut Menţiune, cu media 7,00; Motorga Diana-Andreea, clasa a VIII-a, din Bobaiţa, a obţinut Menţiune, cu media 8,00. Aşadar, am participat cu cinci candidaţi şi am obţinut un premiu şi trei menţiuni. Precizăm, că şcoala de la Malovăţ este singura din mediul rural care obţine un premiu sau o menţiune la faza judeţeană a acestei olimpiade. Slavă Domnului! În şedinţa din 9 martie, am hotărât, împreună cu Consiliul Parohial, să recompensăm aceste rezultate astfel: fetei cu premiu să-i oferim 300 lei, iar fetelor cu menţiuni câte 200 lei. În total e vorba de 900 lei.

*

Anunţuri. Profesori de liceu oferă meditaţii la următoarele limbi: engleză (începători), franceză şi germană (orice nivel). Cei interesaţi pot lua legătură cu preotul.

Facem înscrieri pentru făclii de Paşti. Sunt făclii cu 15 lei/buc. şi cu 25 lei/buc.

Avem de vânzare icoane foarte frumoase cu Maica Domnului şi Sf. Nicolae la preţul de 70 lei/buc. şi 110 lei/buc.

*

Program. În cursul lunii aprilie avem următorul program de slujbe: 5 apr. (Malovăţ-Bârda); 6 apr. (Bârda); 12 apr. (Malovăţ – Bârda); 13 apr. (Malovăţ); 14 apr. (denie la Bârda); 15 apr. (denie la Malovăţ); 16 apr. (spovedit şi grijit la biserică şi în sat la Bârda dimineaţa; denie la Malovăţ); 17 apr. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăţ la ora 12; denie la Bârda); 18 apr. (spovedit şi grijit dimineaţa la Malovăţ; denie la Bârda, la ora 18; denie la Malovăţ, la ora 21); 19 apr. (spovedit şi grijit copiii în Malovăţ dimineaţa; pomeniri la Malovăţ, la ora 20; Slujba Învierii la Bârda, începând de la ora 23); 20 apr. (Slujba Învierii la Malovăţ, începând de la ora 3); 21 apr. (Malovăţ, cu slobozirea paresimilor la vii); 22 apr. (Bârda, cu slobozirea paresimilor la vii); 23 apr. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 26 apr. (Malovăţ-Bârda, cu slobozirea paresimilor la morţi); 27 apr. (Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: