Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XIII (2014), nr. 288 (16-31 octombrie)

Biserica Manastirii de Sub Piatra_foto_Adrian Pop

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei!

Păcate şi păcătoşi! De câtva timp, în multe publicaţii interne şi internaţionale se face mare caz cu privire la două atitudini pe care le-a avut papa Francisc al II-lea recent. La ultimul conciliu, papa ar fi susţinut că şi homosexualii au părţi bune, care ar trebui valorificate; la o conferinţă din mediul academic, papa a afirmat că s-ar putea ca bing-bangul primordial să fie adevărat, oricum, Dumnezeu este cel care ştie mai bine acest lucru.

Nu ştiu ce-au scris publicaţiile bisericeşti catolice despre aceste afirmaţii. Analizându-le însă mai atent, am ajuns la concluzia că papa a ştiut ce vorbeşte. Caracterizat în termeni lumeşti, am putea spune că papa s-a dovedit încă o dată a fi un mare diplomat; caracterizat în termeni bisericeşti, am putea spune că papa s-a dovedit a fi un bun păstor, un arhiereu cu mult tact pastoral.

În primul caz incriminat, comentatorii s-au grăbit să-l pună la zid. Papa nu a acceptat homosexualitatea; n-a făcut din unul dintre cele mai mari păcate o virtute. Dimpotrivă. Papa n-a acceptat păcatul, ci a întins o mână păcătoşilor, celor ce practică acel păcat. Nu făcea altceva decât să împlinească cuvântul Mântuitorului: Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui! Mântuitorul Însuşi nu a venit în lume pentru cei care nu au nevoie de mântuire, ci tocmai pentru păcătoşi, şi S-a jertfit pentru mântuirea lor. Aşadar, papa şi-a făcut doar datoria în acest caz.

În al doilea rând, papa s-a dovedit iarăşi a fi diplomat şi cu mult tact pastoral. Un segment important de intelectuali occidentali stau departe de Biserică, fiindcă aceasta nu le împărtăşeşte convingerile. Papa a întins o punte de legătură şi cu acest segment. Cu siguranţă însă că nu este de acord întru totul cu teoriile care sunt la modă, inclusiv cea cu bing-bangul primordial. Când vrei să-l împaci pe copil, te prefaci că-i dai dreptate, şi-l câştigi. Aşa a făcut şi papa.

foto_Alexandru Ioan RomanCât priveşte bing-bangul, trebuie să zăbovim puţin asupra acestei probleme. Conform teoriei respective, înainte de a exista lumea, pământul, soarele, luna şi stelele, într-un cuvânt, cosmosul, a existat un bloc uriaş de materie. La un moment dat, acest bloc a explodat. Miezul blocului, materie arzândă, a rămas pe post de soare. Bucăţile desprinse din bloc s-au depărtat cât s-au depărtat, apoi au început să se învârtească în jurul soarelui. Şi uite aşa a apărut cosmosul şi apoi lumea, fără ca Dumnezeu să aibă vreun rol. Orice om de bună credinţă poate observa cât de naivă este această teorie. Oricine îşi poate imagina o explozie. În cazul unei explozii, bucăţile desprinse tind să se depărteze cât mai mult de locul exploziei. Nici vorbă să se învârtească în jurul locului exploziei. Mai mult, indiferent cât de puternică ar fi fost explozia, bucăţile desprinse capătă o viteză descrescătoare, iar la un moment dat se opresc. În cazul cosmosului, observăm că planetele se învârtesc în jurul Soarelui pe o traiectorie fixă, fără variaţii, cu o viteză constantă, de milioane de ani. Mai mult, în univers Soarele, planetele sale, meteoriţii şi celelalte corpuri cereşti ce-l înconjoară formează o galaxie. În univers sunt nenumărate galaxii şi fiecare are miezul ei, adică „soarele” ei, planetele şi celelalte corpuri cereşti. A-L elimina pe Dumnezeu din ecuaţie este o inepţie. Numai o fiinţă inteligentă ar fi putut să creeze universul, să-i imprime legi fizice după care să se conducă. Numai orbul şi surdul nu poate observa ordinea şi armonia care există în cosmos. Este opera lui Dumnezeu, fiindcă materia nu are inteligenţă în sine, materia singură nu-şi dă legi după care să se conducă apoi. Papa ştia bine aceste lucruri, dar, din dorinţa de a nu lăsa „păcătoşii” în rătăcire, a zis că „s-ar putea”, „oricum, Dumnezeu ştie mai bine ce s-a întâmplat atunci!” Corect!

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca, mai cităm:

Biserica_Plopis_foto_Adrian PopREFACEREA FIRII OMENEŞTI ÎN IISUS HRISTOS. Dar, ca să fie stăvilită pustiirea: „Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să sfărâme lucrările diavolului”. Spre o deplină lămurire a refacerii omului şi a rostului neasemănat de mare al întrupării Mântuitorului, pentru câştigarea acestui război pierdut de firea omenească în Rai, dăm câteva pagini de cea mai aleasă frumuseţe şi adâncime, din Sf. Maxim Mărturisitorul. „Fiul cel Unul Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-Se om deplin spre a scoate firea oamenilor din această strâmtoare, a luat din prima alcătuire a lui Adam nepăcătoşenia şi nestricăciunea; iar din naşterea introdusă după aceea în fire, din pricina păcatului, a luat numai trăsătura pătimitoare, însă fără de păcat. Puterile rele îşi aveau, cum am spus, din pricina păcatului, lucrările lor ascunse în trăsătura pătimitoare, primită de la Adam, ca într-o lege necesară firii. Văzând ele în Mântuitorul trăsătura pătimitoare a firii celei din Adam, datorită trupului pe care-l avea şi închipuindu-şi că şi Domnul a primit legea firii din necesitate, ca orice om obişnuit, iar nu mişcat de aplecarea voii Sale, şi-au aruncat şi asupra Lui momeala, nădăjduind că-L vor convinge şi pe El, ca prin patima cea după fire (prin afectul natural) să-şi nălucească patima cea împotriva firii (afectul contra naturii) şi să săvârşească ceva pe placul lor. Domnul, îngăduindu-le prima încercare a ispitirilor, prin plăcere, le-a făcut să se prindă în propriile lor viclenii şi prin aceasta le-a anulat, alungându-le din fire, întrucât a rămas neajuns şi neatins de ele. Astfel a câştigat biruinţa – desigur, nu pentru El, ci pentru noi, pentru care S-a făcut om –, punând în folosul nostru tot câştigul. Căci nu avea pentru Sine lipsă de încercare Cel ce era Dumnezeu şi Stăpân şi slobod prin fire de toată patima, ci a primit încercarea pentru ca, atrăgând la Sine puterea cea rea din ispitele noastre, să o biruiască prin momeala morţii, pe aceea care se aştepta să-L biruie pe El, ca pe Adam la început.

Astfel, de la prima încercare a înfruntat Căpeteniile şi Stăpâniile, care au venit să-L momească, alungându-le departe de fire şi tămăduind latura de plăcere a trăsăturii pătimitoare. Prin aceasta a desfiinţat în El însuşi zapisul lui Adam, care se învoise de bună voie cu patimile plăcerii, şi care, avându-şi voia povârnită spre plăcere, vestea, chiar tăcând, stăpânirea vicleanului asupra lui, prin faptele ce le săvârşea, neputându-se elibera din lanţul plăcerii, de frica morţii.

După ce, aşadar, prin biruinţa asupra primei ispite prin plăcere, a zădărnicit planul Puterilor, Căpeteniilor şi Stăpâniilor celor rele, Domnul le-a îngăduit să-şi pună în lucru şi al doilea atac, adică să vină şi încercarea ce le mai rămăsese, cu ispita prin durere. În felul acesta a voit ca, deşertându-Şi acelea deplin în El, însuşi veninul stricăcios al răutăţii lor, să-l ardă ca printr-un foc, nimicindu-l cu totul din fire. Căci omul fugea de durere, din pricina laşităţii, ca unul ce era tiranizat pururea fără să vrea de frica morţii, de aceea stăruia în robia plăcerii, numai şi numai pentru a trăi.

După ce Domnul a anulat, aşadar, Căpeteniile şi Stăpâniile prin prima experienţă a ispitelor în pustiu, tămăduind latura de plăcere a trăsăturii pătimitoare a întregii firi, le-a desfiinţat din nou în vremea morţii, eliminând de asemenea latura de durere din trăsătura pătimitoare a firii. Astfel, a luat asupra Sa, ca un vinovat, fapta noastră, din iubirea de oameni; mai bine zis, ne-a scris în socoteala noastră, ca un bun, mărimea biruinţelor Sale. Căci, asemenea nouă, luând fără de păcat trăsătura pătimitoare a firii, prin care obişnuieşte să lucreze ale sale toată Puterea rea şi stricăcioasă, le-a zădărnicit în timpul morţii pe acelea, întrucât au venit şi asupra Lui, pentru iscodire. Şi astfel a biruit asupra lor şi le-a ţintuit pe Cruce, în vremea ieşirii sufletului, ca pe unele ce n-au aflat nimic propriu firii lor în trăsătura pătimitoare a Lui, pe când ele se aşteptau să dea de ceva omenesc, datorită părţii pătimitoare pe care o avea prin fire, din pricina trupului. Deci, pe drept cuvânt a slobozit, prin trupul Său cel sfânt luat din noi, ca printr-o începătură, toată firea oamenilor de răutatea amestecată în ea prin trăsătura pătimitoare, supunând prin însăşi trăsătura pătimitoare a firii puterea vicleană care se afla tocmai în ea (adică în trăsătura pătimitoare) împărăţind asupra firii.

Prinşi în cercul vicios dintre păcat şi plata lui, întruparea şi moartea Domnului Hristos au adus oamenilor o altă naştere şi au schimbat sensul morţii, făcând-o moartea păcatului din fire şi cale a învierii.

*

Împărţirea oamenilor. După părerea Sfinţilor Părinţi, oamenii se împart în trei categorii:

  1. cei care sunt robiţi patimilor;
    2. cei care se abţin de la patimi;
    3. cei dezrădăcinaţi de patimi.

Pentru primii păcatul devine stăpân tiranic, care-i desparte de Dumnezeu şi-i duce direct în iad.

Cei din categoria a doua se împotrivesc patimilor, le pare rău că sunt pătimaşi, dar nu taie patimile.

Cei din categoria a treia, în schimb, se luptă conştient şi perseverent pentru dezrădăcinarea patimilor, prin lucrarea continuă a virtuţilor.

Prin curăţie Îl vedem pe Dumnezeu, iar aceasta se dobândeşte prin pocăinţă şi mărturisirea cu sinceritate a tuturor păcatelor noastre.

*

File de jurnal – 2 apr. 1981. Azi am lucrat la Biblioteca Academiei Române. L-am întâlnit pe Domnul prof. Constantin Rădulescu-Zoner, cercetător la IM001299Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Mi-a dat cartea sa de vizită, rugându-mă să-i trimit extrasele după studiul său din volumul Mehedinţi. Istorie şi cultură (vol. II). N-a putut participa la simpozionul de la Severin, fiindcă a fost plecat la Paris. Speră să vină la toamnă. Doreşte extrasele pentru a le trimite la biblioteci.

L-am întâlnit pe Domnul Păunescu, muzeograf la fostul judeţ Ilfov. Mi-a vorbit de necazurile lor cu transferările la Giurgiu, datorită înfiinţării noului judeţ. Statul nu le dă nici un ban pentru această transferare, totul trebuie făcut cu forţe proprii. Proiectatul volum Ilfov – file de istorie „a rămas mort”. Nu se ştie dacă va mai apărea vreodată. Trebuie să-i schimbe acum şi titlul, deci trebuie alt şir de aprobări. În afară de aceasta, n-au bani. Doamna Viorica Mihai s-a stabilit la Giurgiu. A primit şi locuinţă acolo.

Am donat Bibliotecii Academiei Române încă trei extrase (Cronografele, Transilvania şi I. Alecsandri). Am găsit la „fişierul de serviciu” al bibliotecii, înregistrate cu fişe, alte două extrase ale mele (Letopiseţul şi Runele de la Murfatlar). O funcţionară de acolo s-a văitat că nu au personal suficient ca să poată prelucra totul. Sperau de mulţi ani să primească o maşină de multiplicat, dar până acum nu e nici o promisiune de nicăieri. Tipografia le execută anual 2-3.000 de fişe, în timp ce ei au nevoie de peste 20.000.

Am fost pe Calea Dorobanţi, să caut o presă manuală pentru faguri. Mă rugase tăticu. N-am găsit. Nu se mai livrează la populaţie aşa ceva!

Am fost la Muzeul Literaturii Române, ca să mă interesez de manuscrise de-ale lui Eufrosin Poteca. Am nimerit tocmai la deschiderea unei expoziţii „Octavian Goga”. Au vorbit Alexandru Oprea, directorul muzeului, şi Ioan Alexandru, poetul. Ioan Alexandru a fost uimitor. Un vulcan de energie, de voinţă, de sentimente, de patriotism. A vorbit de pe poziţia unui preot. Cică înaintaşii lui Goga au făcut 600 de ani de „preoţie” în Ardeal. Prin preoţi şi prin Biserică nu s-au păstrat numai limba, religia, identitatea noastră naţională, ci şi flacăra nestinsă a unui crez moral. Ardelenii au privit întotdeauna cu seriozitate viaţa. Muierile lor n-au fost curve, nu i-au părăsit pe soţii lor. În Răşinari, în Sălişte şi în Mărginime a fost adevărată matcă de românism. Aici au crescut mari preoţi şi ierarhi şi tot aici s-au îngropat. Aici a fost adevăratul Sibiu românesc, care, de-a lungul veacurilor, a fost într-o încrâncenată luptă cu Sibiul oficial. În vatra acestor sate s-a păstrat, ca-n tot Ardealul de fapt, ideea românismului şi a unităţii. Când a venit Goga, terenul matrice îi era pregătit. Poezia lui a fost zguduitoare. A electrizat Ardealul. O cântau şi o cântă şi azi toată suflarea transilvană. Ioan Alexandru a auzit poezia lui Goga de la părinţii săi întâia dată. Goga a pregătit prin poezia sa momentul Unirii. Când a venit Iorga în Răşinari, Sălişte şi în Mărginime, a spus că atunci a descoperit adevăratul Ardeal. Aceasta l-a înflăcărat, aceasta l-a făcut să lupte cu toată forţa pentru unitatea naţională. Prin poezia lui Goga, românii au fost pregătiţi pentru Unirea din 1918 şi tocmai prin aceasta se explică şi faptul că Unirea a prins atât de repede şi de solid. Goga a avut păcate personale, aşa cum avem toţi cei care ne străduim să facem prea mult bine semenilor noştri, dar el rămâne printre cei mai mari poeţi români, dacă nu chiar cel mai mare!

Cam aşa a vorbit vreo jumătate de oră Ioan Alexandru. Îl ascultai cu lacrimi în ochi. Alţii plângeau de-a binelea. A vorbit liber, deşi „pregătise şi un cuvânt scris”.

S-a dat apoi o bandă prost păstrată, pe care era înregistrat Goga însuşi, recitând poezia Oltul.

Seara am vorbit la telefon cu Domnul Trocan. N-a reuşit să dea de urma lui Bădiţă Petrescu.

*

Folclor din Mehedinţi (LVIII). Vom reda mai jos alte cântece, pe care le-am cules la 23 Mart. 1981 de la Glavan Lucreţia din Malovăţ, născută la 31 mai 1897, neştiutoare de carte:

 Foaie verde, maghiran
Foaie verde, maghiran,
Când eram tânăr vâjlan,
Suiam dealul, nu ştiam,
Dar de la un rând de vreme,
Sui dealul cu hodinele,
Îl dobor cu minciunele!
Nu ştiu, dealul s-a lungit,
Ori eu am îmbătrânit,
Nu mai sunt bun de iubit!
Să mor şi nu sunt căit,
C-am iubit ce mi-a plăcut!
Ce-am iubit în viaţa mea,
Să mor şi nu pot uita!
Doi ochi negri ca mura,
I-am iubit, i-am sărutat,
De la mine au plecat
Şi pe mine m-au lăsat!

Frunză verde de dudău
Frunză verde de dudău,
Mulţumesc lui Dumnezeu
Şi de bine şi de rău,
C-am ajuns la scopul meu,
La care mă gândeam eu!
Am făcut băieţi şi fete,
Ca să nu mai mor de sete;
La vreme de neputere,
Mi-aduc câte-un braţ de lemne
Şi câte-o ulce de apă,
Mai mă pomeneşte! Tată,
Că eu mult am alergat,
Avere v-am adunat!
Zi şi noapte tot muncesc,
Ca să pot să le-mplinesc,
Pe voi să vă procopsesc!
Muncesc cu nevasta mea,
Ca să vă ţin averea!
Şi mi-am luat buşteni în piept,
Averea să v-o-nmulţesc,
Pe voi să vă procopsesc;
Am bătut negurile,
Să vă ţin averile!
Frunză verde de-un priboi,
Voi, voi, copiii mei,
Va veni vremea de-apoi,
Să vedeţi, copii, de noi,
Cum am văzut noi de voi:
V-am născut şi v-am crescut,
Cum Dumnezeu ne-a ştiut
Şi la altul n-am cerut
Şi-apoi v-am căsătorit!
V-am dat pâine de-aţi mâncat,
La şcoală aţi învăţat!
Şi-o veni vremea ca mâine,
Să vedeţi, copii, de mine!

Şapte văi şi-o vale-adâncă
Şapte văi şi-o vale-adâncă,
Aici lupii mă mănâncă!
– Stai, lupe, nu mă mânca,
Pân-o răsări luna,
Să vină şi mândra mea,
Atunci, lupe, m-oi mânca
Şi pe mine, şi pe ea!
Pe ogaşe, carne grasă,
Şi prin pădini, căpăţâni!
Şi prin livezi,
Maţe verzi,
Oile nu le mai vezi!

*

In memoriam – Nicolae Avrămuţ. Nu ştiu dacă a scris cineva vreodată un rând despre Nicolae Avrămuţ din Vidra lui Avram Iancu. Chipul lui mi-a rămas în memorie din copilărie şi nu-l voi putea uita niciodată. Era un moţ obişnuit din Munţii Apuseni. Prin el am cunoscut prima dată un crâmpei din Transilvania şi din istoria ei. Umbla prin ţară cu spete pentru războaiele de ţesut. El le confecţiona, el le vindea. Pleca săptămâni în şir de acasă. Trecea, de obicei, munţii în Oltenia şi umbla prin sate, strigând tare, să-l audă gospodinele: „Hai la spete, mă, neică, mă!”

Blaj_foto_Adrian PopMama mea era femeie harnică. Puţin timp dintr-un an lipsea războiul de ţesut din casa noastră. Mereu avea câte ceva de ţesut. Tocmai de aceea avea nevoie şi de spete. Nicolae Avrămuţ se învăţase să tragă la noi, când trecea prin Bârda. Îi cumpăram întotdeauna marfă, dar îl opream la masă şi rămânea peste noapte la noi. Aveam ţuică de prună. Nu era ca pălinca din Ardeal, dar nu ne era nici nouă ruşine cu ea. Avrămuţ mânca ce mânca, apoi se aşeza la discuţii lungi cu tăticu, până târziu în noapte. Povestea frumos. Gusta din când în când ţuică, dar nu l-am văzut beat niciodată. Vorbea despre istoria Transilvaniei, despre moşii şi strămoşii lui, dar mai ales despre Avram Iancu. Îmi pare nespus de rău că nu mi-am notat atunci toate legendele şi povestirile lui, că nu am ştiut să-l iscodesc mai mult, fiindcă era ca o ladă de zestre, în care se păstrau adevărate comori de aduceri aminte. Vorbea de viaţa lui şi a consătenilor săi, de greutăţile şi necazurile de acolo, de multe-multe nemulţumiri care se acumulau în sufletul oamenilor de la un an la altul. Îi povestea şi tăticu ce este pe la noi, dar niciodată nu reuşea să vorbească atât de frumos ca Nicolae Avrămuţ.

Din când în când, Nicolae Avrămuţ întrerupea discuţia, se oprea din povestit, îşi scotea de la chimir fluierul şi începea să doinească. Cântecul lui era ca un râu de munte: năvalnic, ameţitor, limpede. Pentru prima dată în viaţa mea am auzit de la Nicolae Avrămuţ doina Munţii noştri aur poartă, / Noi cerşim din poartă-n poartă! Am mai auzit-o şi de atunci încoace în diferite variante, cântată de artişti de meserie, dar niciodată variantele acelea nu au fost ca a lui Avrămuţ. Îţi răscolea sufletul şi storcea lacrimi şi dintr-o inimă de piatră. Era concentrată în acele versuri toată istoria zbuciumatei Transilvanii, toată viaţa lui Avrămuţ şi a lungului şir de moşi şi de strămoşi ai săi.

_foto_Adrian Pop_Peste ani, am ajuns în Vidra. Am văzut satul, împrejurimile, casa memorială a lui Avram Iancu. Datorită povestirilor lui Nicolae Avrămuţ, vedeam şi dincolo de lucruri, de case, de peisaje, de munţi. Vedeam şi simţeam duhul oamenilor şi locurilor, duhul istoriei de acolo.

Am avut profesori buni şi foarte buni de istorie în şcolile prin care am trecut. Fiecare s-a străduit să ne înveţe câte ceva din povestea celor ce-au fost pe aceste locuri. Nici unul dintre ei însă nu mi-a predat istoria aşa cum mi-a predat-o Nicolae Avrămuţ. El a fost singurul care a scris-o cu însuşi sufletul lui!

Dumnezeu să te ierte, Nicolae Avrămuţ!

*

Torogoata. Era toamna. Ziua de Vinerea Mare, praznicul lui Constantin, fratele lui Stelică Zoican. Dimineaţa, Ioniţă Zoican l-a sculat pe Stelică şi l-a trimis cu caprele şi oile la poiană. Urma să meargă cu vărul său, Ghiţă. La prânz trebuiau să ia vitele şi să le ducă acasă, apoi să vină şi ei la praznic. De acord. Ghiţă a venit cu o torogoată. I-o împrumutase pentru câteva zile un unchi al său. Mare bucurie! În timp ce vitele păşteau liniştite pe poiană, cei doi exersau pe rând la instrument. Ştiau să cânte la fluier, dar torogoata era altceva. Trebuia mult mai multă forţă în plămâni, degetele aveau de mânuit clapete. Şi, totuşi, instrumentul putea fi stăpânit.

Tot exersând cei doi la torogoată, nici n-au observat până s-au apropiat de ei cu vitele Lena şi Nuţa de la Cernavârf. Erau două codane de vreo şaptesprezece ani, frumoase foc, de care se dusese vestea că sunt tare pupăcioase şi se lasă uşor „jumulite” de băieţi. Stelică şi Ghiţă erau mai mici cu un an sau doi decât cele două, dar asta n-ar fi fost un impediment. Terminaseră şi ei generala, iar Stelică numai ce reuşise la seminar şi urma să plece. Totuşi, cum să laşi torogoata pentru nişte fete! Pur şi simplu nici nu le-au băgat în seamă. Au încercat ele să-i atragă la joacă, la hârjoană, dar degeaba. Torogoata şi mai multe nu. Dacă au văzut aşa, cele două fete, îmbufnate, şi-au luat vitele şi-au plecat.

foto_Adrian Pop

Când soarele dăduse spre amiază, Stelică şi Ghiţă şi-au adus aminte că le e foame. Învăţaseră să cânte câteva hore la torogoată, dar asta nu le ţinea de foame. Oile se odihneau la umbră, caprele nicăieri. Stelică avea trei, Ghiţă două. Au început să le caute. Degeaba. Parcă le înghiţise pământul. Până la urmă, au luat oile acasă şi s-au dus la praznic. Părinţii erau acolo. I-au întrebat pe copii de vite. Aceştia, roşii ca sfecla, au îngăimat un răspuns. Părinţii au înţeles că ceva nu e în ordine. Până la urmă, au mărturisit adevărul: caprele erau pierdute. Lucrurile erau clare: lupii mâncaseră caprele. S-a ales praful de masă. Au plecat toţi, care-ncotro, să caute caprele. Au colindat câmpul, dealurile, pădurea…, nimic! Soarele dăduse spre seară şi toţi ai lui Ioniţă Zoican căutau în disperare caprele. Erau mai mult siguri că le mâncaseră lupii, dar voiau măcar să găsească locul unde fuseseră sfâşiate, măcar o urmă, o bucată din ele, ceva.

Iată că la un moment dat, pe culmea dealului şi-au făcut apariţia cu vitele Nuţa şi Lena, codanele care le dăduseră târcoale flăcăilor de dimineaţă. Veneau acum din nou, convinse că ficiorii se săturaseră să tot pupe torogoata. Între oile şi caprele lor erau şi caprele lui Stelică şi ale lui Ghiţă. Să mori de ciudă, nu alta! Va să zică, le-o făcuseră! Ce puteau să mai zică!

Fetele au motivat că au venit caprele celor doi după ele, dar au fost convinse că ei au ştiut că sunt la ele şi că le aduc de amiază. Bieţii părinţi şi celelalte rude care căutaseră peste tot au răsuflat uşuraţi şi au plecat spre casă, obosiţi, dar bucuroşi că au… găsit caprele. Flăcăii erau destul de mari să înţeleagă lecţia, şi până seara n-au mai pus nici mâna, nici buzele pe torogoată! Au avut ce face şi n-au regretat!

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă, am primit câteva ajutoare şi donaţii astfel: Doamna Lucreţia Omir din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ: 400 de lei; Doamna Trocan Maria din Lugoj, fiică a satului Bârda: 200 de lei; Domnul Mema Dumitru din Balş (OT), fiu al satului Bârda: 150 de lei; Doamna Popescu Aneta din Bucureşti, fiică a satului Malovăţ, Domnul ing. Ilie Crişan din Cluj-Napoca (CJ), Doamna Antonescu Mădălina din Bucureşti: câte 100 de lei; Doamna Dinu Valeria din Turnu Severin, fiică a satului Malovăţ, Doamna Ceontea Domnica din Turnu Severin, fiică a satului Bârda, Doamna Crăciunescu Valeria şi Domnişoara Nisioi Mihaela, amândouă din Câmpulung-Moldovenesc (SV), Domnul Rolea Gheorghe din Craiova, fiu al satului Bârda: câte 50 de lei.

Domnul Surugiu Ion (Brutarul) a achitat pentru contribuţia de cult 200 de lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii octombrie, am donat pâine participanţilor la biserică astfel: 5 oct. (Bârda): 90 de pâini; 12 oct. (Malovăţ): 200 de pâini; 14 oct. (Malovăţ): 80 de pâini; 19 oct. (Bârda): 80 de pâini. Aşadar, în luna octombrie s-au donat 450 de pâini.

*

Plăţi. În cursul lunii octombrie am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 250 de lei poştei pentru timbre; 70 de lei băncii pentru comisioane; 226 de lei poştei pentru colete; 3.550 de lei protoieriei pentru lumânări; 55 de lei pentru plicuri; 132 de lei toner pentru imprimantă; 50 de lei curentul electric şi alte plăţi mai mici.

La 31 octombrie, deficitul parohiei era de 21.859,78 lei.

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale, astfel: Oferta de carte – octombrie 2014, în „Jurnal românesc”, 2014, 18 oct., ediţie şi on-line (http: //www. jurnalromanesc.ro); „Scrisoare pastorală – 287”, în „Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 21 oct., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Înălţarea şi prăbuşirea unui neam, în „Naţiunea”, Bucureşti, 2014, 21 oct., ediţie şi on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); în „Omniscop”, Craiova, 2014, 28 oct., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Măria Ta, Ţăran Român (II), în „Memoria Oltului”, Caracal, anul III (2014), nr. 10 (oct.), pp. 1-2, ediţie şi on-line (www. memoriaoltului.ro); Împuşcături în noaptea de Paşti, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6257 (17 oct.), p. 4; Între Mithra şi Hristos, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6266 (30 oct.), p. 4; Vacile stăpânirii, în „Datina”, Turnu Severin, an. XXIV (2014), nr. 6267 (31 oct.), p. 5; Oferta de carte – Noiembrie 2014, în „Cititor de proză”, 2014, 4 nov., ediţie on-line (cititordeproza@googlemail.com)

*

Zâmbete.

Proverb românesc: Din coadă de câine atlas de mătase nu faci, oricât ai pieptăna-o!

Unii merg la biserică în speranţa că Dumnezeu verifică prezenţa.

► Înainte de a negocia cu lupul, pune-i botniţa.

► Hruşciov şi Kennedy stau pe malul mării şi fac plajă. Hruşciov citea „Capitalul” lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat Hruşciov începe să râdă. Kennedy vrea să ştie de ce râde şi Hruşciov îi arată ce scrie în carte: „Socialismul e groparul capitalismului”. După puţin timp începe să râdă Kennedy. Întrebat de Hruşciov de ce râde, acesta îi arată scris în Biblie: „Cine sapă groapa altuia cade el însuşi în ea”.

„Iubito, m-am săturat să tot fiu «vioara a doua» pe lângă tine!” – „Bucură-te că mai faci parte din orchestră…!”

Elena Ceauşescu îi spune într-o zi marelui cârmaci: „Maiestate?” Ceauşescu, încurcat, îi zice: „Ei, lasă, Leano, nici chiar aşa…!” Savanta îi răspunde: „Am vrut să întreb dacă «mai e state», pe care nu le-am vizitat!”

Dacă te simţi bine, nu te îngrijora! Trece!

*

Excursii-Pelerinaje. În ziua de 20 oct. am efectuat o excursie-pelerinaj la Mânăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, cu 52 de enoriaşi din Malovăţ, Bârda, Colibaşi, Turnu Severin, Plugova (CS) şi Constanţa. Sperăm că Părintele Arsenie Boca va duce rugăciunile noastre la Dumnezeu şi va pune şi el o vorbă bună pentru împlinirea lor.

*

Înmormântări. În ziua de 21 oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Popescu Constantin (56 ani) din Malovăţ. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii noiembrie avem următorul program de slujbe: 1 nov. (Malovăţ-Bârda); 2 nov. (Malovăţ); 8 nov. (pomeniri dimineaţa, la ora 8, la Bârda; slujbă la Malovăţ); 9 nov. (Bârda); 15 nov. (Malovăţ-Bârda); 16 nov. (Malovăţ); 19 nov. (spovediri şi împărtăşiri în Bârda, la biserică şi în sat); 20 nov. (spovediri şi împărtăşiri în Malovăţ, la biserică şi în sat); 21 nov. (Bârda, slujbă; pomeniri la ora 12 în Malovăţ); 22 nov. (Malovăţ-Bârda); 23 nov. (Bârda); 29 nov. (Malovăţ-Bârda); 30 nov. (pomeniri dimineaţa, la ora 8, în Bârda; slujbă la Malovăţ).

În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace şi bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: