Inacceptul vinii

de Cornel MĂRGINEAN

Ce este vina? Este o relaţie între un om şi o ne-conformitate, nu este o relaţie între un om şi un alt om. De aceea vina poate fi o vindecare, cum poate fi şi o ne-vindecare. Un om nu îşi alocă o vină decât după ce mintea sa a epuizat toate posibilităţile de dezvinovăţire.

Vina are două sensuri:
– cea de la subiect, adică vina morală, psihologică, o vină care se datorează egoismului firesc, cel originar,
– cea spre subiect este vina managerială sau de organizare, vină ce are legătură cu mediul social, adică împărţirea cu ceilalţi.

A fi vinovat poate fi o poziţie de asumare pentru omul ce se simte răspunzător. De regulă, un om din Occident nu îşi alocă vinovăţia pentru sistemul său, căutând vinovaţi cu orice preţ, ca parte necesară a vindecării. Un om din Orient este tentat să se privească vinovat în primul rând pe sine, înţelegând faptul că orice parte a sistemului lui poate fi determinată spre evitarea greşelii.

Vina poate fi demontată prin comunicare. Corecţia este o cale pe care se poate merge doar singur şi din proprie iniţiativă. Relativitatea unei ne-conformităţi este însuşită personal doar şi în singurătate.

Venirea involuntară în lume stă, justificat oarecum, la baza inacceptului vinii. Dar prezenţa voluntară într-un sistem solicită obiectiv un accept al vinii.

Prezenţa în lume este o vinovăţie globală, relativă la asaltul entropic al timpului. De aceea nu poate fi nici un caz social în care vina să se privească cu apartenenţă sinceră.