Formarea profesorilor – sub semnul urgenţei

COMUNICAT DE PRESĂ Federaţia Coaliția pentru Educație ; Plus Communication

Coalitia pt. Educatie_logoFederaţia Coaliția pentru Educație derulează în 2016 o interogare complexă asupra posibilelor opţiuni de formare a personalului didactic, alegând ca, strategic, să se concentreze asupra formării iniţiale. Coaliţia rămâne consecventă angajamentului de a promova calitatea resurselor umane din educaţie ca fiind elementul central al oricărei strategii de reformă.

În luna aprilie, audierea publică organizată de către Coaliţia pentru Educaţie în cadrul dezbaterii România educată a stârnit un interes peste aşteptări: 109 depoziții scrise, trimise din ţară şi din străinătate de persoane şi instituţii-cheie. În cadrul primei întâlniri (17.06.2016) a Comisiei de experți a fost evaluat Raportul intermediar, cu intenţia de configurare a unui model ideal de perspectivă, dar şi a unui/unor modele de tranziţie, care să reprezinte o asumare consistentă a responsabilităţii pe care o are învăţământul universitar faţă de formarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar. Raportul final se află încă în lucru şi va fi făcut public în această toamnă.

Ulterior audierii publice, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (FPSE) din cadrul Universităţii din Bucureşti a formulat, în luna mai 2016, o propunere oficială de Recalibrare a sistemului de formare iniţială a profesorilor din învăţământul preuniversitar din România. Faţă de această propunere, în contextul perioadei de design a intervenţiilor finanţabile prin Programul operaţional capital uman (POCU), Coaliţia pentru Educaţie consideră că propunerea FPSE reprezintă trei scenarii alternative, într-o arhitectură complicată, în interiorul căreia se regăsesc programe de formare similare în fapt şi foarte apropiate de ceea ce există în prezent. Deşi propunerea porneşte cu un prim principiu de reconstrucţie a sistemului de formare iniţială a profesorilor – „mai degrabă trasee alternative pentru certificare decât traseu unic”, în realitate se reiterează statu-quoul, preferându-se „mai degrabă o structură unitară a masteratelor, clădită în jurul pregătirii psihopedagogice”, principiu urmărit consecvent în acest proiect.

Toate scenariile propuse par a considera că pregătirea de specialitate este încheiată odată cu finalizarea licenţei, în cadrul programelor de master viitorului profesor urmând să i se ofere doar pregătirea „educaţională” – aşa-numita „specializare pentru educaţie”. În acest mod, pregătirea autentică a profesorului care predă istorie, limba română, matematică se va reduce la o pregătire psihopedagogică, derulată pe acelaşi număr de credite ca şi în prezent. O analiză mai detaliată a acestei propuneri găsiţi pe http://www.coalitiaedu.ro.

Coalitia pt. EducatieDemersul Coaliţiei pentru Educaţie stă sub semnul nevoii ca profesori competenţi să poată ajunge în toate şcolile României. Propunerea FPSE nu răspunde la întrebări fundamentale precum: Care sunt competenţele de care are nevoie un profesor pentru a genera învăţarea unei anumite discipline/unui set de discipline la nivelul elevilor de diferite vârste? Avem nevoie de absolvenţi cu diplomă de profesor care să reuşească să faciliteze învăţarea elevilor lor într-o lume în schimbare! Cum se traduce aceasta în rezultate compatibile, măsurabile şi transparente? Care este profilul, cum îl caracterizăm pe profesorul român care pregăteşte generaţiile viitorului?

Plusul de calitate atât de necesar va veni doar dintr-o viziune comună, asumată ca responsabilitate pentru generaţiile care urmează şi necesită unirea eforturilor, resurselor şi competenţelor specialiştilor din facultăţile de psihologie şi ştiinţele educaţiei, facultăţile de specialitate, actualele departamente pentru pregătirea personalului didactic şi casele corpului didactic. O educaţie de calitate depinde de profesori competenţi, pregătiţi cu responsabilitate şi în consens cu nevoile societăţii româneşti (de azi şi de mâine). Problema este mult prea importantă pentru a fi rezolvată conjunctural şi pe grupuri disparate. Considerăm că şcoala de pedagogie românească, inclusiv FPSE, are responsabilitatea de a contribui la această viziune comună.

Federaţia Coaliţia pentru Educaţie şi-a propus să identifice şi să promoveze un model care să funcţioneze şi să genereze mai multă calitate în sistem şi invită actorii importanţi în domeniu să participe la un dialog deschis, nepartizan, pentru a găsi soluţii care să permită creşterea şi dezvoltarea copiilor şi a valorii adăugate create de aceştia în anii care vor veni.

Detalii privind punctul de vedere al Coaliţiei pentru Educaţie pot fi consultate pe site-ul http://www.coalitiaedu.ro.

Persoana de contact pentru informaţii suplimentare este Octavia Borş,
coordonator audiere publică (octavia.bors@coalitiaedu.ro, 0745866719)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: