O fericire în formă de înger

Irina Lucia Mihalca

de Irina Lucia MIHALCA

Oprit la poarta grădinii mele,
lumina şi umbra serii au aruncat vag paleta,
furtuna de culoare
ne-a trecut lin, printre degete.
Dincolo de oglinzile din spatele oglinzii,
ziua închisă a respirat adânc,
eliberând speranţele răsucite şi stropii de bucurie.

 – Un sens dai vieţii,
aşezi în inima celuilalt armonia,
în orice stare s-ar afla. Trăiesc,
cu uimire,  fiecare întâlnire cu tine,
mă faci să râd, să plâng, să trăiesc,
tot mai viu înţeleg panorama vieţii
şi nu pot să fiu decât recunoscător.
 O fericire în formă de înger!
Vrei să-nchizi un timp
într-un timp, fără să-l priveşti,
săgeţile inimii îţi ţâşnesc prin tunelul adânc,
vuietul este iubirea, iar sursa e viaţa.
În mijlocul grădinii, pomul vieţii va fi aşezat,
undeva-departe mă percepi, singur te zbaţi,
un strigăt fără sfârşit vibrează-n tine.

 Simţi cum mâna mea te va ţine să nu aluneci,
cineva-ţi vorbeşte,
cumva eşti pe urmele mele.
– Dă-mi mâna, dragul meu!
Doamne! Cu mine eşti mereu în orice mişcare
a visurilor mele; acum da, ştiu,
numai în tine
voi regăsi piesele complete,
te iubesc până în mine
şi dincolo de tot,
te-mbrătişez toată şi pe bucăţele,
eşti darul, cuprinzi în tine totul!
– şopteşti, radiind.

 Timpul aleargă şi se-opreşte, concomitent,
uimit, răvăşit, păşeşti în litera poemului meu,
întrebările trec prin inima mea
şi-apoi pătrund în inima ta,
un farmec infinit te poartă spre graţia divină,
fascinat simţi pădurea cum
ne vorbeşte, foşnind,
povestea ei prinde contur  în inimile noastre,
vorbind despre noi. Privindu-ne adânc în ochi,
fără percepţii, fără gânduri, am găsit, în noi, liniştea.

 Mâinile tale, mereu aproape de inima mea,
nu mă vor părăsi niciodată.
Iubirea-i un sacrificiu când nu eşti înţeles,
însă o veşnică încântare când rezonezi.
Aproape fiind acum de obrazul meu,
înseamnă atât de mult să te ţin de mână,
în mine ai regăsit oaza de lumină
– agape, chara, eirene, makrothumia,
chrestos, pistis, prautes, ruah, dunamis -,
schimbarea se face
prin trecerea spre înţelegere,
nu ai cum să te schimbi
dacă  nu laşi ceva în urmă, mergând înainte.

 – Te iubesc veşnic, prea frumoasa mea iubire,
cu tine aş sta vieţi şi nu m-aş sătura,
aş spune clipei:
„rămâi, eşti prea frumoasă!”,
eşti raza mea de cerc, acolo de unde
putem deschide orice univers!
Am ieşit din orice cerc şi te-am îmbrăţişat,
te-am cunoscut în acea atingere a infinitului,
te căutam de-atâtea vieţi!
– îmi spui, plutind în noi.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: