de Gabriela Genţiana GROZA
M-au purtat pașii pe serpentinele vieții cu iuțeala clipelor, întocmai precum se întâmplă oricărui seamăn de-al meu. Am profesat cu dăruire la catedra de Biologie, domeniu care mi s-a potrivit mai mult decât puteam spera în anii adolescenței. Aveam să mă bucur de o perioadă fertilă în activitatea mea ca dăscăliță la actualul Colegiul Național „George Coșbuc”, instituție care împlinește anul acesta 100 de ani de la înființare. A fost primul liceu de fete din Transilvania, înființat la 1 septembrie 1919 sub numele Liceul „Regina Maria”. Îmi amintesc de aniversarea a 75 de ani a liceului în anul 1994, când eram diriginta unei clase. Eram alături de colegii mei învățători și profesori la un eveniment cu totul deosebit. Începusem să public poezie și mă contopisem, fără să vreau, cu visele elevilor mei dragi, în poemul intitulat:
ADOLESCENȚĂ
Sunt anii când în piept fiori
De caldă primăvară vin
Și se adună dor cu dor
Iar mâine pieptu-ți fi-va plin.
Căci grabnic dorurile chemi
De frunză, de iubit, de carte
Și se adaugă în vremi
Iar firul deapănă departe…
Spre înapoi un gând fugar
Îl vei chema din când în când,
Să retrăiești un clip măcar
Din timpul când sperai visând.
Vei savura un vis splendid
Plutind pe-un fulg plin de lumini,
Misteriosul gând candid,
Din anii adolescentini.
(din volumul pe Punte…peste punți, București, 1994)
Și iată că după mulți ani de când m-am pensionat, am primit invitația colegelor mele învățătoare Simona și Luminița, să mă întâlnesc cu elevii a două clase a treia, care ar dori să cunoască o fostă profesoară a Colegiului în una din zilele săptămânii din „Școala Altfel”. În sala festivă a Colegiului, unde am intrat cu mare drag, am cântat împreună cu copiii versuri de iubire a pământului natal, pe melodia marelui nostru muzician George Enescu. Am dat glas deopotrivă Imnului Europei. Ne-am contopit laolaltă ritmurile inimilor într-o serbare pornită din iubire pentru vers, pentru cântec, pentru frumusețea trăirii clipelor de școală altfel, fără teme, fără note. Copii frumoși, copii educați, unii dintre ei cu talent la compunere în proză, așa cum ne-a dovedit Lavinia, eleva care ne-a citit un fragment din povestirea ei, făcându-ne curioși, așteptând să aflăm curând ce se va fi întâmplat mai departe, după ce eroina ei a ajuns la un hotel din Paris. Mi-au făcut o frumoasă surpriză Maia și Tea, eleve care au recitat cu talent două dintre poeziile mele despre căței și pisicuțe. Copiilor li s-au citit, anterior acestei întâlniri, povestiri pe care le-am publicat pentru ei, astfel că dialogul dintre noi a decurs spontan, fără inhibiții. La finalul întâlnirii, copiii m-au înconjurat apropiindu-se de mine cu căldura sufletului lor, zicându-mi: „Vă putem îmbrățișa?”.Desigur gestul lor a creat o punte admirabilă între ei, copiii de azi și mine, născută cu mult mai devreme, cea care le-a mângâiat creștetul cu versul și povestirile despre gâze și flori. Căci ce e copilăria decât o dulce îmbrățișare divină înscrisă în gene din clipa în care am ieșit la lumină și am pornit pe calea unică a fiecăruia dintre noi?
e-Bibliotheca septentrionalis 