O întâlnire istorică între celebri: FRANZ LISZT și VASILE BARBU LĂUTARU

de PAUL Antoniu

Franz Liszt
(1811-1886)

Celebrul Ferenc (Franz) LISZT – pianist, compozitor, dirijor, pedagog, folclorist și critic muzical, s-a născut la data de 22 oct. 1811, în localitatea Raiding (Ungaria). A fost și a rămas în Istoria Muzicii Universale, ca fiind unul dintre cei mai străluciți și virtuoși pianiști, dar și un reprezentant de seamă al romantismului muzical, părintele poemului simfonic, compozitorul celebrelor poeme „Preludiile”, „Tasso”, „Mazeppa” și altele. Marile simfonii, precum „Faust” (după celebra capodoperă omonimă a lui Goethe), „Dante” (după trilogia „Divina Comedie”), ca să le menționez doar pe acestea, cele mai celebre dar și cele mai dificile la interpretare, chiar și pentru marii simfoniști interpreți.

Alte creații, obligatoriu de menționat, ar mai fi misele, oratoriile, concertele pentru pian (nr. 1 și nr. 2, în special), sonate pentru pian, 19 Rapsodii, ciclul „Ani de pelerinaj”, coruri, muzică vocal-simfonică, studii pentru pian etc. Doresc, fericit, să menționez și nenumăratele concerte susținute prin Moldova noastră mai ales, avându-i ca parteneri, pe podium, pe iluștri noștri soliști instrumentiști de toate genurile, iar folclorul nostru moldovenesc fiind în casa de dinainte a sufletului marelui Franz Liszt. Mai ales cu Vasile Barbu Lăutaru a fost… Dar despre această onorantă relație, la vremea potrivită! Dar câte n-ar mai fi de menționat despre câte și mai câte din această relație – colaborare, unică, se poate spune. La finalul acestui foarte succint (spațiu tipografic, de…) moment biografic ar mai fi de amintit faptul că celebrul muzician maghiar, FRANZ LISZT, a făcut primi pași prin pulberea de stele în data de 31 august 1886. De-atunci binecuvântată îi este memoria în sufletele noastre. Amin.

Barbu Lăutaru
(1780-1858)

Modesta (foarte puține datele informative) schiță biografică privitoare la celebrul VASILE BARBU LĂUTARU – rapsod și vestit staroste, doresc s-o deschid cu primele versuri din cântecul de mare faimă, până în zilele noastre.

Motto, deci: „Eu sunt Barbu Lăutaru / Starostele și cobzaru / Ce-am cântat pe la domnii / Și la mândre cununii. / Cobza mea a fost vestită / Veac întreg a fost cinstită / De boierii de pe-aici / Ba chiar și de venetici.” (Din cântecul arhicunoscut „Trei parale”).

S-a născut la Iași, într-o familie de robi țigani și starosti, anul nașterii, 1780, fiindu-i cu semn de întrebare. Timp de 40 de ani a fost starostele lăutarilor moldoveni. Cu cântecele sale a vrăjit pe toată lumea, indiferent de statut sau poziție socială. Până și Mihai Eminescu îi cunoștea și cânta melodiile, pe la întrunirile Junimii. Cobzarul nostru nu le-a rămas indiferent nici ziariștilor de la ziarul „La vie Parisien”, aceștia urmărind foarte de-aproape întâlnirea dintre Liszt și Barbu Lăutaru, așa precum se va vedea în câteva secvențe ce urmează, printre care și secvența cu Barbu Lăutaru interpretând o temă dintr-un Dans maghiar, auzit doar cu câteva clipe mai devreme, în interpretarea compozitorului.

Nu odată cobzarul nostru, dimpreună cu prietenul său maghiar, au fost oaspeții dragi a lui Vasile Alecsandri, la conacul acestuia de la Mircești. Se știe că marele poet și dramaturg i-a dat viață celebrului cobzar într-un spectacol pe scena Teatrului Național din Iași, cu marele actor Matei Millo în rolul titular.

Și anul înveșnicirii lui Barbu Lăutaru e cu semn de-ntrebare: 1860? În schimb și-a presimțit plecarea cu: „Eu mă duc, mă prăpădesc / Cu un cântec bătrânesc.”

< < < O > > >

Despre o întâlnire istorică:

Barbu Vasile Lăutaru, timp de 45 de ani, a fost un celebru cântăreț și cobzar din Moldova, dar și starostele lăutarilor moldoveni, contemporanii considerându-l ca fiind un mare artist, fără egal pe-atunci și pe-acolo. Franz Liszt i-a recunoscut genialitatea. Despre o întâlnire istorică dintre cei doi, în cele ce urmează. Se va vedea faptul că este vorba despre o confruntare artistică emoționantă dintre cei doi mari muzicieni, primul un mare compozitor și virtuos instrumentist (pianist, în primul rând), reprezentant de geniu a muzicii culte, iar cel de-al doilea un geniu a muzicii lăutărești de pe la noi. Întâlnirea celor doi a avut loc în anul 1847, în timpul unui turneu (nici primul și nici ultimul) prin Moldova, a lui Franz Liszt.

Teodor Burada, în presa vremii, prezintă, cu lux de amănunte, această întâlnire (revedere? P.A.). În cele ce urmează, iată câteva fragmente din prezentarea menționată:

„… Liszt, într-o seară, a fost invitatul boierului Alecu Balș, care și-a întâmpinat oaspetele în acordurile tarafului vestit a lui Barbu Lăutaru, pentru a-i arăta marelui maestru ce soi de muzică se cânta, pe-atunci, prin Moldova. În ziarul „La vie Parisienne”, din 28 nov. 1874, găsim următoarea descriere despre impresia, pe care taraful lui Barbu Lăutaru, a făcut-o asupra distinsului oaspete. Reproduc cu exactitate textul original: „Aceștia erau țigani din Iași și căpetenia lor se numea Barbu Lăutaru. Toți purtau anterie mari, strânse la piept, legate cu brâie, cu căciuli de piele de miel și opinci. Pletele lor lungi și groase le cădeau pe umeri; căpetenia lor, Barbu, era bătrân, barba sa căruntă împletită în două, cădea până la piept și sub căciula ce-i acoperea fruntea, se vedeau strălucindu-i ochii plini de inteligență. Și când intrară-n casă, toți puseseră mâna la piept și se închinară până la pământ; li s-au dat apoi șampanie. Alecsandri dădu semnalul și Barbu, întorcându-se la taraful său, făcu semn cu degetul și o stranie armonie izbucni în sala cea mare. Taraful lăutarilor se compunea din o violină, un nai, o cobză, un instrument pentru acompaniament care seamănă cu mandolina. Barbu ceruse să se cânte un marș național, după care boierii entuziasmați aruncau galbeni în paharul Barbului zicându-i: Bea Barbule, bea! Iar bătrânul lăutar, înghițea și galbenii și vinul, ținând în gură galbenii pe care-i scotea apoi, sărutându-i cu sfințenie.

– Ascultă Barbule, cântă-ne! îi zise Niculae Sturza. Taraful începu să cânte „Tu îmi ziceai odată”, un cântec lin, melancolic, dar cam sălbatic, mereu în ton minor, pe care, lăutarii, îl cântau cu un accent particular, propriu modului lor de interpretare. Cei doi lăutari acompaniatori cântau bătând coardele cobzelor, cu o peniță. Acele dulci cuvinte ale cunoscute-i romanțe începeau astfel: „Tu-mi ziceai odată…”, apoi, după romanță, Barbu se dădea la un cântec țigănesc, minunat. Liszt asculta doar și nu zicea nimic, el asculta cu sfințenie pe acești artiști ambulanți care nici nu știau ce este muzica, pe care o ghiceau doar. Este cu neputință a se descrie, cu câtă simțire trăgeau cu arcușul, iar sunetele ascuțite ale naiului, le acopereau pe cele grave, în acest gen de muzică auzindu-se țipete de mâhnire, izbucniri nebune și melancolice totodată, totul fiind susținut de acompaniamentul monoton al cobzei, înfrumusețat uneori de câte-o frază, care se oprește uneori și revine la câte un interval neașteptat. Liszt asculta fascinat, rezemat de un scaun de stejar, cu ochii-nchiși spre visare. Când se auzi ultimul acord, cu mâinile pe piept, scotea un suspin de ușurare: Ah, Doamne, cât e de frumos! zise el copleșit de atâta splendoare.

Toți boierii bătură din palme iar Liszt luă, din buzunarul său, un pumn de galbeni și turnându-i în paharul lăutarului îi zise: Să bem amândoi lăutarule! și amândoi ciocniră paharele. Liszt era atât de impresionat încât tremura când își umplea paharul. În fundul sălii, boierii deprinși cu aceste curioase melodii, vorbeau între dânșii, după fiecare melodie cântată câțiva galbeni alunecau în paharul celebrului lăutar. După câteva melodii Liszt se adresă acestuia, cu cuvintele: Barbule, m-ai făcut să cunosc muzica ta; am să te fac să o cunoști și tu pe a mea. Lăutarul puse mâinile pe piept și se înclină până la pământ. Pe o tăcere ce cuprinsese totul, Liszt se așeză la clavir (pian, P.A.) și începu să cânte. Barbu, cu scripca în mână, asculta totul, cu luare aminte. Liszt își începu recitalul cu un preludiu, după care, sub îmboldirea unei inspirații extraordinare de moment, improviză un marș unguresc a cărei ritm larg și melodios, domina mereu în mijlocul arpegiilor și a trilurilor cu care își împodobea cântecul. Apoi (…) cu ochii pe jumătate închiși mergea de la un capăt la altul al claviaturii. Făcea să curgă printre degetele sale, o ploaie de mărgăritare care lin se contopeau cu primul motiv melodic. După un șir de magistrale improvizații, revenea mereu la acel cântec de la început, magistral și trist ca un cântec de organ (orgă, P.A.). Niciodată marele Liszt nu se urcase la o așa mare înălțime; boierii ascultau cuminți, fără a pricepe ceva, Barbu Lăutaru pricepea totul, nu pierdea nici o notă în tot timpul acestei strălucite improvizații. La final Liszt se ridică, puse capacul instrumentului, în timpul aplauzelor frenetice, iar Barbu Lăutaru i-a oferit un pahar de șampanie zicându-i pe românește: La rândul meu, stăpâne, te rog să bei! Paharele se ciocniră din nou.

– Barbule, lăutar vestit, îi zise Liszt. ce zici de această melodie, dăruită vouă???

– E atât de frumoasă, stăpâne că, dacă-mi dai voie, am să-ncerc să ți-o cânt și eu.

Liszt zâmbi cu un aer de neîncredere, făcând semn cu capul că este de acord. Lăutarul se întoarse spre taraful său, și cu scripca la gât, începu să cânte marșul unguresc. Perfect de la un capăt la celălalt. Nimic nu fu uitat: nici trilurile, nici variațiunile, nici adorabilele treceri din semiton în semiton, pentru a reveni la primul motiv. Cânta, cu amănunțime, pe scripca sa, toate improvizațiile pianistului , care asculta, uluit, tot ce cântase, la pian, mai înainte, și pentru prima dată, și pe care poate, pe unele, le-a și uitat deja. Taraful său îl urma cu preciziune, uitându-se cu toții drept la Barbu care mergea cu cântecul înainte, străpungând inima lui Liszt. Când se sfârși cântecul, Liszt se ridică deodată și mergând direct la Barbu îl sărută respectuos, apoi luând paharul cu șampanie, i-l întinse zicându-i:

– Bea Barbule Lăutar, stăpânul meu, bea, căci Dumnezeu te-a făcut artist mai mare decât mine.”

paul-antoniu

Paul Antoniu

Notă: Articol publicat în revista „Cronica muzicală a orașului Iași” din martie 1888. Autor: Teodor Burada. Am respectat forma și conținutul autorului, P.A.
Sursa: Arhiva Paul Antoniu și internet.

One Response to O întâlnire istorică între celebri: FRANZ LISZT și VASILE BARBU LĂUTARU

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: