„Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş”

Nicolae Dabija

Zile de ianuarie pe malul Prutului. Aici, pe malul drept al apei, care încă mai este graniţă între oameni de acelaşi neam şi sânge, mă întâlnesc cu binecunoscutul scriitor şi om politic din Basarabia. Nicolae Dabija. Era în ziua de 14 ianuarie 1992, deci în preziua naşterii lui Eminescu. Eu mă îndreptam cu un grup de maramureşeni spre Căpriana şi Chişinău, dânsul pleca la Putna pentru a-şi ridica un premiu literar. Drumurile noastre s-au întâlnit în punctul de frontieră Sculeni. Cu toată graba noastră, l-am rugat să aibă răgazul unui dialog, aici la Prut.

Gheorghe Pârja: Domnule Nicolae Dabija, au venit şi maramureşenii spre Basarabia. Am venit cu istoria şi cu sufletul deschis să ne cunoaştem, că prea mult am stat despărţiţi unul de altul de o apă nevinovată şi o vinovată sârmă ghimpată. Deci, am venit.

Nicolae Dabija: Am impresia că descalecă sufletul nostru încă o dată dinspre Maramureş, aşa cum a descălecat odinioară sufletul românesc al lui Dragoş, care nu s-a oprit la apa Prutului, fiindcă atunci, la 1352, nu exista încă grănicerul sovietic. Din ceea ce ştiu eu, a venit întâi Dragoş, ca vasal al regelui Ungariei, şi după aceea, în 1359, a venit Bogdan ca voievod al unei ţări independente, care a fost Moldova. Pentru noi anul 1359 este o dată mai importantă, ca şi numele lui Bogdan, şi Moldova nu s-a numit Kara-Dragoşia, ci Kara Bogdania, pentru că Bogdan a fost cel care ne-a dat nouă, moldovenilor, iluzia de libertate în aceste locuri. Este un gest frăţesc, ceea ce fac maramureşenii pentru basarabeni, şi spun acest lucru de astă parte a Prutului. Prutul, cu apa cea mai lăcrimoasă din lume, a ajuns să fie blestemat de noi, de ambele părţi, fiindcă a ajuns să ne despartă pe noi de noi şi timp de decenii ne-a fost interzis să ştim prea multe noi despre noi.

Gh. P.: Şi totuşi avem o stea tutelară, l-am numit pe Eminescu, care a luminat şi România şi Basarabia prin Limba Română…

N. D.: Este semnificativ faptul că ne întâlnim – doi oameni care muncim cu cuvântul – în preziua naşterii marelui Eminescu, cel care a făcut abstracţie de frontierele dinspre Ungaria, de frontiera cu Austria, cu Rusia şi a scris pentru toate provinciile româneşti. Deci limba română nu a avut hotare, nu a avut frontiere şi faptul că ne înţelegem şi vorbim acum fără translatori şi traducători este iarăşi o minune a lui Dumnezeu. Nouă, celor din Basarabia, limba ne-a fost smulsă din gură, pentru faptul că vorbeam româneşte, eram consideraţi duşmani ai poporului, cum se spunea pe vremea lui Stalin.

Gheorghe Pârja și Nicolae Dabija

Gh. P.: Vorbind despre Eminescu, îmi face plăcere să-mi amintesc de reportajele documentare scrise de condeiul inspirat al dv., despre Eminescu la Königsberg, Cracovia, Lvov şi Odessa. Vorbind despre limba română, îmi amintesc despre vorba lui Nichita Stănescu – Limba Română este patria mea – deci până unde ţine limba până acolo ţine şi patria. Dar noi stăm aici pe malul Prutului, între grăniceri şi frontiere. Fac parte din istorie, ce ziceţi?

N. D.: Păi atunci înseamnă că România se întinde până în fundul Siberiei, că şi acolo se vorbeşte româneşte. Este adevărat, eu am avut un sentiment extraordinar, când am fost cu Grigore Vieru, la românii din Ungaria, la Giula, şi chiar am avut impresia că românii din Ungaria vorbesc în dialect basarabean. Adică, ca şi cum nu ne-am dus nicăieri de acasă. Nichita Stănescu, când a fost la Chişinău, în 1976, a spus o frază care ne-a bucurat: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea ca să ajung de acasă – acasă”. Deci aţi făcut şi dv. un drum lung ca să ajungeţi tot acasă. Aş vrea foarte mult ca să vă simţiţi în Basarabia ca şi în Maramureş. Aş mai face aici nişte paralele: destinul nostru, al basarabenilor şi al transilvănenilor, este foarte înrudit şi chiar aş zice că nici moldovenii din Moldova românească nu ne înţeleg întotdeauna la fel de bine, cum ne înţeleg românii din Maramureş, fiindcă destinele noastre au fost vitrege.

Gh. P.: Domnule Dabija, ştiu că recent v-a apărut o carte despre Transnistria, despre Moldova de dincolo de Nistru. Recent vorbeam cu doi cercetători de la Institutul de Folclor din Chişinău şi mi-au spus că au întâlnit maramureşeni în Transnistria. Dv. îmi puteţi confirma sau infirma…

N. D.: Graiul din Transnistria este un dialect al limbii române. Şi acest dialect conţine multe cuvinte dispărute din aria latină. Spre exemplu la nisip spun anină, deci arena, este cuvântul vechi latinesc care s-a păstrat numai acolo. Ei au un cuvânt parazitar şante, care înseamnă şi ante, şi înainte de toate, deci acest ante latinesc.

Gh. P.: Şi mai spun ştergură, ca în Maramureş.

N. D.: Da, ştergură. Sunt multe comuniuni de fraze, de cuvinte care trebuie în paralel cercetate. Şi aş spune, pe alocuri, este acea îndărătnicie blândă maramureşeană prezentă în Transnistria. Dar haideţi să vedeţi şi vă veţi convinge singur.

Gh. P.: Când veneam spre graniţă, trecând prima dată Prutul, mi-am amintit de cuvintele mareşalului Antonescu, care se referă la ordinul de trecere a Prutului. Nu comentăm latura istorică a acestui ordin, ci încărcătura semantică. Deci Prutul va trebui trecut într-o zi.

N. D.: Ca să-l redactez şi eu pe Antonescu, aş zice că sufletul nostru, al basarabenilor, spune astăzi acelaşi lucru. Deci sufletul românesc din Basarabia spune: „Români, vă ordon treceţi Prutul!”

Şi am trecut Prutul cu Nicolae Dabija. Poetul ţine să adauge: „Îmbrăţişaţi trecem Prutul şi să ne ajute Domnul ca Prutul să nu mai fie un râu de la margine de ţară, ci să fie un râu de la mijlocul ţării aşa cum a curs el dintotdeauna”.

Noi ne-am îndreptat cu troiţele spre Căpriana şi Codreni (satul lui Dabija), iar poetul spre Putna. Când ne vom reîntâlni – şi sperăm ca în Maramureş să se întâmple – vom continua dialogul.

La malul Prutului, 14 ianuarie 1992

 

Sursa: Pârja Gheorghe, Ochii Basarabiei; cuvânt-înainte de Nicolae Dabija, postfaţă: Teodor Ardelean, Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018, 344 p. Lucrare apărută sub egida Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, în cadrul Programului Cultural Parteneriatul româno-român.

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: