Recomandare de lectură: „ROMÂNII CLUJENI DIN SECOLELE XV-XVII” de Vasile LECHINȚAN (în „Povești despre Cluj, I”)

Un inedit tablou social economic al vieții românești citadine din Clujul secolelor XV-XVII se reconstituie din documentele de epocă aflătoare în arhivele clujene, fondul Primăria municipiului Cluj Napoca.

Bogata zestre documentară a marelui și înfloritorului oraș liber regesc de pe Someșul Mic din această perioadă istorică, în primul rând foarte importantele „Socoteli ale primăriei”, care se țin începând cu mijlocul secolului al XVI-lea, procesele verbale ale adunărilor consiliului orășenesc, protocoalele cu procesele judecătorești, documentele și registrele breslelor (unele începând din secolul XV), ne dezvăluie o interesantă prezență românească, între ziduri și în afara zidurilor orașului, inclusiv în Feleacu, sat românesc de pe teritoriul și sub jurisdicția orașului, relevându-ni-se totodată și contribuția românilor prin puterea lor economică, precum și prin muncă și faptă cotidiană, la dezvoltarea și apărarea orașului lor și la susținerea instituțiilor acestuia.

Această lume liberă românească, necunoscută până acum, este prezentă într-o diversitate de stări și ocupații de condiție modestă mai cu seamă (ca și secuii și slovacii din oraș), de la străjeri și comandanți de străjeri la porțile orașului, drabanți sau lefegii în rândurile oștirii constituite și finanțate de oraș pentru diferite expediții militare ale principilor transilvani (cum este aceea din Moldova, a lui Gabriel Bethlen, în anul 1617), un mic nobil nevoit să renunțe la titlu de noblețe în acest oraș liber, un magistru al spitalului Sfânta Elisabeta, la trâmbițași ai orașului, șpani sau administratori ai posesiunilor românești „de sus” (Filea de Jos, Filea de Sus și Săcel), la mici negustori de toate categoriile și la meșteșuguri: măcelari nebreslași, căruțași, telegari, ferestrari, zugravi, coșari (hornari), olari, tăbăcari, blănari, șelari, croitori, cizmari (păpucari), bărbieri, calfe de argintari, calfe de morari, agricultori (proprietari de vie, de pământ arabil și de grădini), paznici de câmp, de păduri și de vii, păstori ai hergheliei orașului și ai cirezilor suburbiilor (cartierelor), zilieri, brutărese etc.

În Clujul medieval de atunci conviețuiau, din punct de vedere etnic, alături de maghiari și sași/germani, cele două neamuri juridic și politic existente și care participau la conducerea orașului, și români, precum și secui, și în mică măsură slovaci (aceștia având chiar o stradă a lor, numită a Slovacilor – Toth Ucza) și chiar și polonezi. În secolul al XVII-lea era în Cluj, cam pe unde este astăzi strada Ion Rațiu, o Casă a Bisericii Poloneze.

De amintit faptul că în chiar conscripția parțială de la 1453, cunoscută sub numele de „Regestrum Hungarorum de civitate Cluswar” (Registrul ungurilor din cetatea Cluj), figurează și un „ungur” cu numele de familie „Olah”, adică Valah, respectiv Român sau Românul. Cercetătorul imensului material documentar de epocă al Primăriei clujene este surprins de frecvența mare a apariției în documentele secolelor XV-XVII a acestui nume de familie – „Olah”. O direcție de cercetare a fost întreprinsă în privința cunoașterii apartenenței etnice a celor care în epocă posedă acest nume. Documentele clujene confirmă cu claritate – ceea ce era de altfel de așteptat – că aceștia erau români, așa cum validează acest fapt exemplele de mai jos. Dintr-un diferend din 1562 între un Petru „Olah” și Clemente „Zekel”, reiese din context că ambele apoziții ale prenumelor Petru și Clemente reprezintă apartenența etnică, adică român, respectiv secui, deoarece la un moment dat Petru se adresează lui Clemente: Tu, secuiule… (în textul latin: „Tu, sikule…”), iar textul vorbește apoi despre secuiul Clemente. Un alt caz și mai concludent este cel din 1583, când se făcea audiere de martori în favoarea lui Toma Kis, care avea casă în suburbia Napilor („Rapularum”, azi a Mănășturului), și era român, așa cum se menționează în document, trecut însă într-o altă audiere de martori din acel an, făcută tot în temeiul pricinei sale de judecată, cu numele de Toma „Olah” (deci Toma Românul). În unele cazuri de judecată, în introducerea latină a textelor, se scrie clar că este vorba despre un român, așa cum se menționează în 1586, când se luau mărturii împotriva românului Petru („volachum Petrum”), iar în textul maghiar, același personaj este trecut „Olah” Peter (Petru Românul).. În 1590, în Socotelile orașului se menționează că era plătit un român („egi olah”) pe nume Grigore Nagi pentru transportat nisip, iar în continuare, tot pentru servicii de transport, același personaj apare trecut cu numele de „Olah” Nagi Gergeli (Grigore Nagi Românul). Un alt exemplu concludent este cel din 1603, când în Socotelile din acel an, în ziua de 2 noiembrie, economul orașului consemna că a cumpărat (pentru găzduirea principelui) pâine de la soția lui Ioan „Olah” (Românul) și imediat sub această notație scrie că a mai cumpărat pâine și de la o altă româncă („mas olahnetol”). Tot în Socotelile orașului se menționa în 20 martie 1604 că economul a tăiat un bou cu măcelarul român Ioan Românul („Az olah minzarossal Olah Janossal”). Un text al unei audieri de martori din 1608 vorbește despre un anume Petru Precup, român, așa după cum se menționează în document și după cum ne dezvăluie însăși numele, și care este trecut și cu forma de Precup „Olah” (Românul). În 1613 se luau mărturii împotriva unui român pe nume Ioan „Olah” (Românul). Un Andrei Naghi zis și „Olah” (Românul), din suburbia Străzii Lungi (azi str. 21 Decembrie 1989), și soția sa Elena, sunt și ei români, așa cum precizează textul audierii de martori din procesul în care ei sunt implicați în 1630. Semnificativ este faptul că în Cluj mai locuiau, tot atunci (în 1630) un Andrei Nagi zis și „Szekely”, deci Secuiul, așa cum era (în 1632) și un Ioan „Olah”, deci Românul zis și Nagy și un Ioan Nagy „Szekely”, deci Secuiul, și tot astfel erau în Clujul de atunci un Gheorghe Varga (Cizmarul) „Olah” (Românul) și un Gheorghe Varga „Szekely” (Secuiul). Un alt român pe nume Nicoară figurează și cu numele „Nikora Olah” (Nicoară Românul). Despre aceste echivalențe ale patronimului „Olah” cu calitatea etnică de român, a se vedea și Vasile Lechințan, „Românii din scaunele secuiești la 1614”, în „Angvstia”, Sfântu Gheorghe, I, 1996, p. 93-126. Așadar exemplele sunt suficient de concludente pentru a valida un criteriu sigur de recunoaștere a elementului etnic românesc în această perioadă istorică. (pp. 65-69)

Vasile Lechințan

Sursa: https://scoalaardeleanacluj.ro/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: