Inginerul Teodor Bene – truditor la „subteranele” istoriei mineritului maramureşean

de Gabriel STAN-LASCU
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

ing. TEODOR BENE
n. 11 iulie 1936

Baciul Toader, cum îl cunosc prietenii şi breslaşii din domeniul mineritului, este un om cu inimă mare. Deşi ajuns la o venerabilă vârstă, când i s-ar cuveni cu asupra de măsură să-şi bucure zilele în tihnă şi detaşare, neodihna spiritului şi sentimentul datoriei şi al veneraţiei faţă de cei care au condus destinele celor mai importante exploatări miniere şi ale ramurilor conexe – geologia, cercetarea, explorarea şi prospecţiunea – îl determină să continue truda întru recunoaşterea publică a meritelor, sacrificiului şi implicării deosebite cu care aceştia şi-au desfăşurat activitatea de o viaţă pentru prosperitatea societăţii româneşti.

Alături de inginerul Lazăr Aurel Pantea, care este, la rândul său, un harnic truditor la aspectele tehnico-ştiinţifice ale mineritului maramureşean, inginerul Bene rămâne, din câte cunosc, singurul „ortac” care menţine vie flacăra din „galeriile” istoriei recente a mineritului maramureşean, preocupându-se, în cea mai mare parte, de latura sentimentalo-umană a acestui domeniu prevalent în trecutul, mai depărtat şi mai apropiat, al judeţului nostru. Fiindcă, aşa cum reiese limpede din documentaţiile elaborate de Teodor Bene, mineritul a fost, de-a lungul secolelor, cel care a dus faima acestor locuri nu doar în ţară, ci chiar şi în Europa. Se ştie că aici se băteau monedele de aur pentru Regatul Ungariei şi, mai apoi, pentru Imperiul Habsburgic: „În anul 1410, la mina Dealul Crucii din Baia Mare se înregistra o producţie anuală de 100 kg aur, 200-250 kg argint şi 144 tone plumb, în valoare de 250.000 florini. (…) În anul 1441, dreptul de a exploata aurul în regiunea auriferă de la nord era legat de dreptul de a bate monede. Din aurul şi argintul extrase se băteau la Baia Mare, în monetăria regească, monede”. În plus, pe lângă uzinele şi întreprinderile conexe exploatării miniere propriu-zise, mineritul a susţinut, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, şi ramuri ca sportul, sănătatea şi protecţia socială, cultura, turismul, acestea dezvoltându-se şi (sau) prosperând datorită bogatelor zăcăminte de metale neferoase extrase din străfundurile munţilor Maramureşului. De asemenea, datorită afluxului mare de mineri în această parte de ţară, au apărut şi s-au dezvoltat noi ramuri industriale şi s-au construit o sumedenie de locuinţe şi edificii deosebite precum Palatul Administrativ, Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare, Bazinul de înot, Cinematograful Dacia, Gara CFR, Muzeul de Mineralogie – ca să enumerăm doar câteva din municipiul reşedinţă de judeţ.

Dar, concret, care sunt preocupările inginerului Teodor Bene, care nu-i dau pace la cei peste 80 de ani ai săi?

În primul rând, se cuvine menţionată strădania acestuia de a li se decerna titlul de Cetăţean de Onoare – al judeţului Maramureş sau al localităţilor în care şi-au desfăşurat cu preponderenţă activitatea – unor personalităţi marcante din domeniul mineritului, aflate (încă) în viaţă sau trecute în lumea celor drepţi. Fiindcă nu dorim să îi nominalizăm pe cei care sunt încă printre noi, îi vom aminti doar pe următorii: academician dr. ing. Mircea Socolescu (d. 1993), ministru ing. Nicolae Dicu (d. 2020), inginer Cornel Grama (d. 2019), inginer Ioan Izvoran (d. 2005), profesor geolog Victor Gorduza (d. 2014). Cu toate că documentaţia a fost depusă de inginerul Bene în octombrie 2018, fosta conducere a Consiliului Judeţean n-a binevoit să o treacă pe ordinea de zi şi, din nefericire, doi dintre cei nominalizaţi au făcut deja marea trecere în perioada scursă de la demararea demersului de a fi numiţi cetăţeni de onoare, astfel că nu-şi vor mai vedea recunoscutele meritele (şi) pe această cale. Nutrim speranţa că tergiversările celor îndrituiţi a duce la îndeplinire propunerile inginerului Teodor Bene (alături de un colectiv de susţinători din domeniu, printre care şi ing. Aurel Pantea, menţionat mai sus) nu vor continua prea mult, încât ceilalţi încă rămaşi în viaţă să-şi poată vedea numele înscrise în cărţile de onoare ale instituţiilor diriguitoare. Fiindcă este trist şi aproape de necrezut, dar cât se poate de adevărat, că nici până azi judeţul Maramureş nu are niciun „Cetăţean de Onoare” din domeniul mineritului sau geologiei. Şi este regretabil că foştii mineri şi urmaşii acestora sunt atât de neglijaţi şi aproape cu totul daţi uitării de oficialităţile judeţului, după ce au trudit o viaţă în măruntaiele pământului, în condiţii inumane şi supuşi în permanenţă riscurilor iminente de a-şi pierde viaţa. Poate că noua conducere va trata cu mai multă aplecare această chestiune, luând exemplul Primăriei Borşa, care a fost cât se poate de promptă în a concretiza decernarea titlului de Cetăţean de Onoare al Oraşului academicianului Mircea Socolescu şi inginerului Partenie Hărănguş.

Dar Baciul Toader nu se rezumă doar la domeniul său, ci merge mai departe, fiindcă sfera preocupărilor sale nu este limitată la minerit şi geologie, ci caută să suplinească lipsa de interes pe care alţi oameni meritorii ai locului, de renume internaţional, îl merită cu prisosinţă, prin a fi onoraţi – fie şi post mortem – pentru eforturile şi realizările excepţionale în domeniile lor de activitate: este vorba de academicienii ing. Artur Coman (1881-1972) şi dr. ing. Ionel Valentin Vlad (1943-2017).

La fel de bătăios este inginerul Bene şi în ceea ce priveşte mobilizarea colegilor „ortaci” în desfăşurarea a diferite activităţi, întâlniri, aniversări etc., dintre care o vom evidenţia pe cea care se distinge ca importanţă şi impact comunitar: organizarea, în 4 februarie 2016, a manifestării „Prima atestare documentară a mineritului din ţara noastră – Roşia Montană”, prilej cu care a pregătit şi o plachetă care marchează aniversarea celor 1885 de ani de când avem această atestare, pe o tăbliţă cerată romană datând din anul 131 e.n., purtând inscripţia cu numele latinesc al localităţii, „Alburnus Maior”. Manifestarea a avut loc în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, iar moderatorul evenimentului a fost însuşi directorul instituţiei, dr. Teodor Ardelean, care în cuvântul său de început l-a felicitat pe inginerul Teodor Bene pentru iniţiativa organizării şi pentru meritul de a fi adunat laolaltă atâţia specialişti ai domeniului minier: „Astăzi e o mare sărbătoare pentru noi, în acest lăcaş de cultură care mereu adună diverse eşantioane de public. Vreau să salut magnitudinea întâlnirii de faţă. Dumneavoastră sunteţi «specimene» umane care aţi performat într-o anumită perioadă într-un domeniu de importanţă majoră şi tot dumneavoastră aţi asistat la fenomenul retorsiunii, când s-au închis minele. Geologia, mineritul, prepararea au suferit ceea mai cruntă lovitură”.

Legat de placheta realizată cu ocazia acestei manifestări aniversare, trebuie să precizăm că ea a ajuns până în Biblioteca Vaticanului, tot prin intervenţia salutară a inginerului Bene, care a profitat de vizita făcută în Baia Mare, în luna mai a anului 2017, de Excelenţa Sa Miguel Maury Buendía, Nunţiul Apostolic în România şi Moldova, şi de Excelenţa Sa Jean-Louis Burguès, arhivist şi bibliotecar al Sfintei Biserici Romane. Astfel că, după Sfânta Liturghie Arhierească oficiată duminică, 14 mai, la biserica „Sfânta Maria” din Baia Mare, celebrată de către Preasfinţitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic al Maramureşului, inginerul Teodor Bene i s-a adresat Excelenţei Sale Jean-Louis Bruguès – care a oficiat împreună cu episcopul şi a rostit şi cuvântul de învăţătură – cu salutul de bun venit în Baia Mare, oraş cu istorie multiseculară în domeniul mineritului, precum şi cu salutul minerilor de „Noroc bun!”. Apoi, i-a relatat că în anul 2016 a avut loc la Baia Mare o manifestare istorică prilejuită de împlinirea a 1885 de ani de la prima atestare documentară a mineritului din România – Roşia Montană: 6 februarie 131 e.n. – 6 februarie 2016, oferindu-i o plachetă în folie, pe format mare (A3), cu rugămintea ca ea să facă parte din Biblioteca Vaticanului, ca o secvenţă din Istoria mineritului din România. Aceeaşi plachetă a fost oferită şi Excelenţei Sale Nunţiul Apostolic din România şi Republica Moldova, Miguel Maury Buendía, cu precizarea că în istoria poporului român stă scris că, în Anul Domnului 105-106, când armata Imperiului Roman a cucerit Dacia, prin sud-vest, a descoperit la Roşia Montană şi în minele adiacente peste 100 de tone de aur, cea mai mare avere mobiliară pe care a găsit-o armata Imperiului Roman în provinciile cucerite, de unde rezultă că mineritul în provincia Dacia se cunoştea cu cel puţin 100 de ani înainte de Era noastră, iar cu această imensă bogăţie poporul nostru a contribuit şi el la înfrumuseţarea Romei.

Dar aportul inginerului Teodor Bene în promovarea şi perpetuarea memoriei mineritului local nu se limitează la implicare practică, ci şi la un aport teoretic, prin materiale documentare şi omagiale publicate în revista Familia română („Omagiu geologilor din nord-vestul României”, „Inginerul Nicolae Dicu şi Maramureşul”, „Prof. univ. dr. ing. Ilie Paraschiv – cel mai mare specialist român în domeniul preparării minereurilor”, „Un director venerabil la o vârstă venerabilă: ing. Cornel Grama la 88 de ani”) şi în cotidianul băimărean Graiul Maramureşului, unde varietatea subiectelor este largă, pornind de la şcoala în care şi-a urmat specializarea în inginerie minieră, Institutul de Mine Petroşani („Academia dintre brazi”), trecând printr-o „Întâlnire emoţionantă” a ultimei promoţii de tehnicieni minieri (la 62 de ani de la absolvire – 2017, dar şi la 63 de ani, în 2018), evocând „Prima atestare documentară a mineritului din România” şi mărturisindu-şi fericirea cu care Dumnezeu l-a cadorisit şi prin care „Am trăit două Centenare” (al „Unirii mici” – 1959 şi al „Unirii Mari” – 2018), comemorând catastrofa de la Certej în „30 octombrie 2020 – 49 de ani de la cea mai mare catastrofă ecologică din istoria mineritului din România”, evidenţiind „Contribuţia mineritului la dezvoltarea oraşului Baia Sprie”, omagiindu-l pe „Patriarhul geologiei, inginer Cornel Grama, la venerabila vârstă de 90 de ani”, consemnând „Resfinţirea Statuii Minerului, eveniment istoric şi unic la Baia Borşa” şi culminând (considerăm noi) cu un „Eveniment istoric la Borşa”, în cadrul căruia şi-a văzut împlinit unul dintre marile proiecte de suflet: decernarea titlului de Cetăţean de Onoare academicianului inginer Mircea Socolescu şi inginerului Partenie Hărănguş (fost director al Exploatării Miniere Şuior), ocazie cu care le-a adus celor doi şi un prinos de „Omagiu şi recunoştinţă”. Şi mai sunt şi altele pe care nu le mai menţionăm aici, dar cu siguranţă a publicat şi unele articole de care nu avem cunoştinţă şi ar fi meritat consemnate.

Unul dintre numeroasele aspecte demne de menţionat din biografia profesională este acela că, în anul 1981, inginerul Teodor Bene a condus o delegaţie de experţi români în domeniile geologiei, mineritului şi preparării minereurilor taman în Argentina, în vederea expertizării şi confirmării importanţei unor rezerve de minereu de magneziu din provincia Córdoba, ocazie cu care ţara noastră a semnat un contract în valoare de 40 de milioane de dolari cu guvernul argentinian, pentru lucrările de proiectare şi montare a instalaţiilor extractive şi a celor conexe la faţa locului, conduse de către tehnicieni români.

Baciul Toader este nu doar omenos, generos, cu mult bun simţ şi atent cu doamnele, cărora nu ratează niciun prilej să le ofere câte o floare, o ciocolată sau un mărţişor, ci şi cu multă frică de Dumnezeu şi implicat în viaţa religioasă, atât la modul practic, prin aportul său la edificarea unor lăcaşuri de cult (cum ar fi Biserica „Sfântul Anton de Padova”), ci şi prin consemnarea unor evenimente festive care au loc în cadrul acestora: „6 August 2016 – Zi istorică la Baia Borşa” – de hramul „Schimbarea la Faţă” al bisericii ortodoxe din localitate), „Biserica de lemn Ieud-Deal” – cu ocazia jubileului de 300 de ani de la prima atestare documentară a Bisericii Ieud-Şes (construită în 1717), mai nouă decât cea din Deal, care este mult mai veche. Nu-şi uită nici satul de origine, Fericea, despre care consemnează sărbătoarea prilejuită de „Resfinţirea Bisericii”, printr-o „Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie Arhierească”, din al cărei Cuvânt de învăţătură citează următorul paragraf: „Mântuitorul se adresează tânărului ca şi cum ar fi într-un somn adânc, nu vorbea cu trupul neînsufleţit, ci cu sufletul nemuritor, aşa ca la învierea lui Lazăr, pentru ca să arate că sunt două realităţi, două vieţi: o viaţă biologică sau pământeană, când trupul trăieşte-petrece alături şi împreună cu sufletul, aşa cum suntem fiecare dintre noi în viaţa aceasta, şi o viaţă spirituală nevăzută, care este viaţa sufletească şi care este atât aici văzută şi simţită de noi, cât şi dincolo. Omul când pleacă din viaţa aceasta nu moare efectiv şi nu dispare efectiv, ci se mută la o altă viaţă, la şi mai multă viaţă, la cea veşnică”, după cum a explicat Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Dar inginerul Bene nu-l uită nici pe părintele său de suflet (şi duhovnic totodată), care a făcut eforturi deosebite pentru edificarea Bisericii „Sfântul Anton” din Baia Mare, preotul greco-catolic Simion Mesaroş, cel care a oficiat liturghii în clandestinitate în perioada comunistă, iar, după căderea regimului autoritar, a slujit enoriaşilor săi în faţa Monumentului Ostaşului Român din Baia Mare, până în iarna anului 2003 (când s-a mutat în noua biserică), şi care a fost Rector al Institutului Teologic Greco-Catolic din Baia Mare timp de 10 ani (1990-1999). Acestuia îi închină articolul omagial „O viaţă întreagă consacrată credinţei şi demnităţii”, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani.

Nu trebuie să omitem nici faptul că apropierea inginerului Teodor Bene de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” este proverbială, astfel încât directorul ei, dr. Teodor Ardelean, l-a numit – pe bună dreptate – „voluntar cu timp deplin al bibliotecii şi al cauzelor mineritului românesc”. Baciul Toader priveşte cu multă veneraţie instituţia noastră şi o numeşte „Academia de carte”, fiind, totodată, unul dintre cei mai fervenţi şi mai simpatici colaboratori şi prieteni ai bibliotecii şi ne dorim şi îi dorim ca apropierea aceasta să fie de o durată cât mai îndelungată, atâta cât ne va ajuta Dumnezeu.

Pentru toate strădaniile sale şi pentru interesul şi atenţia cu care-i omagiază pe foştii colegi, aceştia, la rândul lor, l-au gratulat cu un splendid articol în cotidianul Graiul Maramureşului (11 iulie 2016), cu ocazia aniversării frumoasei vârste de 80 de ani, intitulat „O «istorie vie» a mineritului, la o vârstă venerabilă”, semnat de inginerul Ioan Dulfu, dar la care au achiesat şi alţi colegi – de şcoală sau de muncă –, după cum reiese din urarea făcută la finalul articolului:

Dragă şi stimate
domnule inginer Teodor Bene,

Pentru tot ce aţi realizat în activităţile profesionale şi nu numai, la ceas aniversar, la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, colegii de şcoală, de producţie, din cercetarea ştiinţifică şi colaboratorii din Maramureş şi din ţară, inclusiv domnul ministru Nicolae Dicu, îţi dorim din toată inima «La mulţi ani», sănătate, bucurie şi fericire!

Teodor Bene

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: