ORAȘUL MEU

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Se spune că locul natal este casa venerabilă a trăirilor, tot astfel precum școala este așezământ al științelor.

M-am născut în ORAȘUL MEU! Când am început a simți energia pe care o degajează unele toponime din arealul nașterii mele, mi-am dat seama că Scripturile sunt adevărate și că locul în care venim pe lume nu este întâmplător. Nici numele pe care-l primim la botez nu este aleatoriu, dar astăzi mă concentrez spre loc, ca spre un spațiu sacru. Câmpurile, pădurile, ulițele mereu noroioase, în loc să-mi provoace distanțare, îmi aduceau fericire. Dar cum nu puteam să-mi formulez credința în sfințenia locului natal, am dus trăirile cât mai sus în emoții și am lăsat considerațiile complexe pentru mai târziu. Pentru că ORAȘUL MEU, ca spațiu cu reverberații multiple, îmi spunea mereu mult mai mult decât putea rosti lumina cunoașterii ce creștea în fiecare zi. Și cu cât creștea, cu atât eram mai convins că progresa și sfera de-cunoscutului.

Oamenii, în vremea aceea, erau minunat de sinceri și-și rosteau fără nicio jenă apartenența la ORAȘUL MEU, cu toate că acel coeficient de urbanitate, ce ar fi dat așezării drept de oraș cu adevărat, era insuficient. Dar când prezentul nu ne ajută suficient de mult, ne îndreptăm privirea încărcată de speranțe spre trecut. Zicea Iancu Văcărescu: „La rând, românilor, ieșiți! / Mergeți pe calea dreaptă / Slava strămoșilor vestiți / În cale vă așteaptă!”. Ideea cu trecutul salvator era pe buzele tuturor. În ciuda vitregiilor sociale, politice, culturale ș.a.m.d., noi ne închipuiam Paradisul acolo în ORAȘUL MEU. Și se nășteau și fervoare, și energii suplimentare. Și sentimentul luptei, dar și pofta de a câștiga competiția cu lumea. De aceea, în acest spirit, mulți copii ai ORAȘULUI MEU, au devenit oameni cu anvergură și prestigiu, oriunde au fost duși de vânturile vremii…

Circulau mereu prin ORAȘUL MEU știri răsunătoare. Că academicianul Constantin Daicoviciu, prin ’37-’38 ar fi făcut primele săpături în acest punct cardinal al Limesului de nord al Imperiului Roman. Copil fiind, cu toată dragostea mea de carte, nu îmi puteam explica miracolul științei istorice. De unde știe domnul academician de la Cluj că aici în orașul meu, în anul 106, împăratul Traian a adus peste 5000 de militari din Spania, Galia și Britania? Sau că în 124 a devenit capitală de provincie sau că sub Septimius Severus a ajuns municipiu.

Când am aflat că ORAȘUL MEU a fost și municipiu, am uitat de toată mocirla de pe cărările și ulițele localității ce m-a adoptat definitiv și am început a zburda prin lume demonstrativ. Eram un om născut la sat, acolo unde Lucian Blaga zicea că s-a născut și veșnicia, dar satul meu se numea ORAȘUL MEU! Pentru că el avea cel mai sfânt nume deținător de taine. Se chema MOIGRAD, ceea ce într-adevăr în limba slavonă înseamnă chiar ORAȘUL MEU. În liceu, când la română ni s-a dat să compunem un text despre satul natal, eu am folosit aceeași licență de gândire, ca și în rândurile de față. Iar fericirea mea cea mai mare a venit pe filiera timpului mult mai târziu, atunci când viața mi-a permis să pot gândi și susține trecerea ORAȘULUI MEU de la un nume simplu la supranumele MOIGRAD-POROLISSUM! Pe care nimeni nu-l mai poate contesta văzând înălțimea ce-i este dată de cercetările istorice și reconstituirile contemporane.

Oraș al meu, fie-ți memoria culturală binecuvântată!

(28 aprilie 2018)

Sursa: Teodor Ardelean, „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, Cluj Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021, p. 40-41.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: