„Mă împiedic de treptele timpului meu”

de Florica BUD

Îl cunosc pe Gelu Dragoș de mult timp. Dar cine nu îl cunoaște pe Gelu? „Lasă-mă să cad lângă nopțile lungi”, zice poetul, mereu prins între datorie și vise. Dar, Gelu Dragoș este în primul rând dascăl, om de vază în comuna sa, părinte, făuritor de reviste școlare, vector de cultură între sate, sat și oraș, între oamenii de cultură ai orașului Baia Mare, chiar și atunci… „Când poezia și poetul devin o osie în lemn”. Conducător al unui cenaclu cunoscut, cenaclul „Petre Dulfu” din Satulung, el este și un ziarist destoinic, scriitor și nu în ultimul rând, poet.

„Sunt rouă, iarbă, izvor și vis”. Ce simplu își definește complexitatea, în dorința de a fi înțeles de cei din jur! Clocotind de seva ce vine din rădăcini bine înfipte în glia strămoșească, declară cu lejeritate: „Mai trag o brazdă prin cuvinte/ înnobilând cum se cuvine”. De altfel în casa în care a văzut lumina zilei Gelu, nu doar el, adună cuvinte alese, căci Domnul și-a întors fața către familia sa. Iar, ursitoarele au fost darnice, binecuvântând familia Dragoș, gospodari de vază ai comunei Mireșul Mare și pe cei doi copii talentați și sârguincioși. Este vorba de Gelu și Ioan, ambii atât de cunoscuți în comună, oraș și în județ. Fiecare vlăstar Dragoș a avut drumul său, în aparență par diferiți, dar, în esență, având același țel, urcușul pe… Golgota Poeziei. Gelu se definește ca fiind: „un puzzle/ piatră/ sudoare/ rouă topită/”. Dar în același timp gândește și în viitor: „Gândul îmi zboară la nucul sădit pentru nepoți”.

Gelu Dragoș mai este și colegul nostru, un membru de bază al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Întâlnirile noastre ar fi ca bucatele fără sare, dacă Gelu nu ar fi prezent cu energia sa, cu iubirea de oameni, de viață și cu farmecul său adolescentin, chiar dacă poetul declară: „Sunt hăituit un anotimp întreg/ îmi trage lanțul ploilor în pleoape”. Nu ne mirăm, este un lucru cunoscut, omul și poetul ce împart același nume pot să fie atât de diferiți încât cei care îi cunosc doar o dimensiune nu îl vor cuprinde nici cu gândul pe cel care afirmă, că: „Vântul pleznește-n oase de zăpadă”. Cu atât mai puțin pe poetul care cere: „Dumnezeule, mai lasă-mi timp măcar/ să-mi adun comoară și-n cer”.

Gelu Dragoș este poetul ce crede cu tărie că: „Dincolo de stele, de gând/ patria e ținutul vorbelor alese”. Fie ca omul și poetul să rămână mereu în acest ținut mult dorit, căutat și până la urmă și găsit, când… „Ninsoarea din pragul casei părintești e mai înaltă”.

Dragă Gelu, îți doresc să îți dea Domnul cât mai mult timp, pricepere și răbdare, să poți să îți așterni toate trăirile în sarabanda filelor imaculate de hârtie, tovarășe ce așteaptă cuminți să fie înnobilate de gândurile și visele tale.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: