Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXI (2021), nr. 452 (16 – 31 August)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Faraonii din noi. Cine citește a doua carte a Sfintei Scripturi, Ieșirea, se înspăimântă văzând grozăvia plăgilor aduse de Dumnezeu asupra Egiptului. Patru capitole (VII-XI) descriu cu lux de amănunte cele zece catastrofe naturale, prin care Dumnezeu încerca să-l convingă pe Faraon ca să permită poporului evreu să meargă în pustie și acolo, în deplină libertate, să-I aducă jertfă și rugăciune. Conducătorul Egiptului se dovedește a fi un om foarte încăpățânat, care nu-și abandonează convingerile și hotărârile proprii. El crede cu tărie că știe ce vrea, că e foarte corect și drept față de zeii lui și față de poporul pe care-l stăpânește. Nimic nu-l poate influența, nimic nu-l poate face să-și schimbe ideile. Vin nenorocirile asupra lui una după alta, poporul suferă cumplit de pe urma fiecăreia, dar faraonul rămâne de neînduplecat. Convingerile lui, ideile lui trebuie să triumfe, trebuie să se dovedească a fi mai puternice decât toate piedicile, chiar dacă ar fi să moară oameni și animale, să fie distruse recolte, să fie infestat pământul și apele. Nici Dumnezeu nu poate să aibă mai multă dreptate decât el. Abia a zecea plagă, moartea propriului fiu și a tuturor întâilor născuți (Ieș., XI) îl dau gata. Abia acum înțelege că Dumnezeu e mai puternic decât el, că lui Dumnezeu nu-i poate sta în cale, iar cel ce face aceasta este spulberat ca pleava de vânt.

Pasajul acesta din Sfânta Scriptură a fost comentat și explicat de-a lungul veacurilor în fel și chip. Unii au susținut că cele relatate acolo au fost realități istorice, că faptele respective s-au petrecut întocmai, iar autorul cărții Ieșirea nu a făcut decât să le consemneze, așa cum s-au întâmplat ele. Alții au susținut că personajele și evenimentele sunt simbolice și ele privesc anumite stări sufletești, morale și religioase ale individului în special și ale societății în general. E treaba interpreților Vechiului Testament ce spun!

Sunt destule argumente, care mă fac să cred că evenimentele descrise, în cele patru capitole menționate mai sus, se repetă, în mod simbolic, în vremea noastră. Fiecare dintre noi cei de azi putem fi asemenea lui faraon, când este vorba de relația noastră cu Dumnezeu. Câți dintre noi ascultăm  poruncile lui Dumnezeu? Câți Îi mai facem voia? Câți mai credem cu adevărat în Dumnezeu? Câți dintre noi nu socotim că mintea noastră știe totul și străbate totul, că puterea noastră e imbatabilă, că civilizația veacului nostru este asemenea „Titanicului” de la începutul veacului trecut și „nici Dumnezeu n-o poate distruge!”.

Aruncați o privire asupra societății în general, indiferent de granițe, de limbi, de religii, de convingeri și mentalități. Încercați să vă imaginați relația acestei lumi cu Dumnezeu. Nu vă trebuie mult să constatați că lumea veacului nostru e bolnavă de nedumnezeire. Peste 2.500 de biserici și catedrale din țările europene s-au dărâmat anul trecut; sute de alte biserici și catedrale sunt goale, fiindcă enoriașii lor și-au pierdut credința, ori au devenit indiferenți față de Dumnezeu. Gânditori ai veacului acestuia susțin că „Dumnezeu a murit”, s-a „pensionat” sau a plecat în… „concediu”. În locul Lui, la cârma lumii, socotesc că a venit satan sau alt fârtat de aceeași teapă. În numele unor dumnezei străini, inventați, sunt uciși oameni, sunt distruse valori materiale și spirituale. Decăderea morală a atins cote nemaiîntâlnite vreodată. Destrăbălarea e la ea acasă pe planeta noastră. Averea, puterea și plăcerea sunt dumnezeii veacului și lumii acesteia. Incultura, lipsa unor idealuri superioare, alergătura după câștiguri ușoare, indiferent de mijloace, hoția, corupția, traficul de carne vie, de organe umane, de droguri și de arme, banditismul, războaiele, atentatele, crimele și uciderile, multe altele asemenea, sunt doar câteva pete de întuneric de pe tabloul lumii de azi.

Dumnezeu există, n-a murit și n-a plecat la pensie ori în concediu. Că nu-i place tabloul descris mai sus, e de la sine înțeles. Este vorba de creația Lui, pentru care Și-a jertfit pe cruce pe Unicul Său Fiu! Nu-i este indiferentă starea morală a lumii în general și a fiecăruia în special. Ne respectă voia liberă, dar când aceasta întrece orice măsură, intervine ca-n vremea lui faraon. Iar intervenția Lui e cumplită, mânia Lui îngrozește și munții. Auzim de boli necruțătoare, în urma cărora rămân munți de cadavre, auzim de cutremure, de inundații, de alunecări de teren, de erupții vulcanice, de secete cumplite, de forțe ale Răului, care ucid tot într-o veselie mii și mii de oameni nevinovați.

Acestea toate și altele asemenea, nu vi se par ca o reeditare a vremurilor și plăgilor aduse asupra Egiptului din vremea lui Faraon și a lui Moise? Eu cred că da. Nu vi se pare că Faraon de atunci și încăpățânarea lui sunt, mai mult sau mai puțin, în fiecare dintre noi și în toți laolaltă? Mai știu însă un lucru, pe care l-a spus părintele Istoriei: „Istoria este învățătoarea vieții!” Românii au tradus-o pre limba lor, fără să-și piardă umorul: „Înțeleptul învață din pățania altuia, prostul nici dintr-a lui!”.

Oricum, cine îndrăznește să se ia la trântă cu Dumnezeu, nu are șanse de izbândă, de-ar fi și faraon!

*

Nicolae Iorga
(5 iunie 1871-27 noiembrie 1940)

Sfaturi părintești. Redăm mai jos un articol al marelui Profesor Nicolae Iorga, publicat în „Neamul Românesc” din 16 aprilie 1937, pe pagina întâia, sub titlul Pază asupra copiilor, care e actual și azi. Iată-l:

„Păziți-vă copii, oameni buni! Căci vremurile sunt rele!

Școala la care râvniți, ca să vi-i înălțați în viață, nu e ce credeți. Se capătă acolo multă învățătură deșartă și se deprind multe fumuri. Ajungă-i cuiva ce-i trebuie ca să se întoarcă, dacă n-are aripi peste măsură de mari și tari, la truda cinstită și sfântă a părinților.

Și ce tovărășii rele îi pândesc!

Sufletele blânde se desfac în zvâcniri sălbatice către desfrâu sau către lăcomia de putere și pentru aceasta trec și peste moarte de om.

Păziți-vă copii, oameni buni, țineți-i cât mai mult lângă brazdă și lângă biserică!

Țineți-i, mai ales, lângă caldele inimi ale voastre!”.

*

Odă lui Tudor Vladimirescu.

Domnul Corneliu Constantin Cristescu din Bolintinu din Vale ne-a trimis o poezie dedicată lui Tudor Vladimirescu cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la Revoluția din 1821. Autorul susține că Tudor ar fi trecut cu oastea și prin satul său.

Iat-o:

 VIN OLTENII, VIN PANDURII

„Vin oltenii, vin pandurii, vin aici la Bolintin,
Au în fruntea lor pe Tudor, ei spre capitală vin.
Vino, Tudore, odată, Ţara e plină de hoţi,
Vino, Tudore, şi scapă Ţara de Fanarioţi!

Tudor, clucerul, cu-oltenii au pornit din Vladimir,
Tudor s-a luptat cu turcii, în armată, volintir!
Merge acum în capitală, i-a avertizat pe toţi,
Ca să scape ţara toată de Domnii Fanarioţi!

Înainte de aceasta, Tudor s-a oprit puţin,
Ca să pregătească totu-n tabăra din Bolintin.
Face ordine în oaste, oastea de tineri olteni,
În fruntea căreia, Tudor, va intra în Cotroceni!

Ca să liniştească lumea şi pe cei din capitală,
Tudor le-a trimis-o scrisă Proclamaţia orală:
Către toţi locuitorii din partea bisericească,
Mirenească, boierească,
dar şi negustorească;

Fraţilor! Câţi n-aţi lăsat să se stingă-n inimi dorul,
Eu vă chiem pe toţi, acuma, să ne unim cu poporul.
Să lucram cu toţi-mpreună, la obşteasca fericire,
Făr’ de care nici în parte nu poate fi… norocire!

Aduceţi-vă aminte, că sunteţi părţi a unui neam,
Câte bunătăţi aveţi, sunt răsplătiri ce le aveam…
Să uităm patimi… şi vrajbe…” eu acuma v-am chemat,
Fiindcă mult rău ne-au făcut şi neamul ne-au defăimat!

Ca să… fim acum mai vrednici, a ne numi  noi ca neam,
Amintiţi-vă Români, cine am fost şi ce eram!
Noi să ne unim cu toţii şi, ca fraţi mai mari, mai mici,
Să nu lăsăm ţara noastră condusă de venetici!

Sfânta dragoste de ţară, către patrie se-ndreaptă,
Fii ai unei maici curate, s-alegem calea-nţeleaptă!
Să lucrăm cu toţi-mpreună şi cu rugi spre zări albastre,
Pentru naşterea a doua, cea a dreptăţilor noastre!

Vericarele ce face cea mai mică împotrivire,
În lucrarea acestei naşteri de al doilea, după fire,
Vor primi pedeapsă cruntă, fără pic de pietate,
A celor ce voiesc slujirea patriei cu dreptate!

Pentru cei ce slujesc Ţara, fără vicleşug, cinstiţi,
Vă transmit un Jurământ, pe care să-l iscăliţi!
Ţara-acum, va fi condusă de-adevăraţi patrioţi,
Fără de liftele păgâne, fără greci Fanarioţi!

Astfel, zise Domnul Tudor, un oltean între olteni,
Din Bolintin: Proclamaţia către bucureşteni!
Mă uimeşte şi acuma, când mă-aplec ca să citesc,
Ce-a scris Tudor în Cererile norodului românesc!

Mă tot mistuie-ntrebarea: cum de la români se poate,
Când apar conducătorii luptători pentru dreptate,
Cine-s cei ce-aduc trădarea, cine-s cei ce-aduc necazul?
Cei ce l-au trădat pe Tudor, cel tăiat ca şi Viteazul!

Când privim în perspectivă, ce se-ntâmplă-n aste vremi,
Vei vedea cu-ngrijorare, c-ai motive să te temi.
Au condus o vreme-ai noştri, când mai rău şi când mai bine;
Istoria se repetă, Ţara e pe mâini străine?

*

In memoriam: Pr. prof. dr. Niculae Șerbănescu. L-am cunoscut abia în 1973, când am ajuns student la Institutul Teologic Universitar din București. Era titularul catedrei de Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Se născuse în 1914. Nu am aflat prea multe despre originile, copilăria și tinerețea sa. Știu că în perioada 1947-1972 a fost funcționar superior al Patriarhiei Române, având însărcinarea de a se ocupa de arhiva Patriarhiei. Arhiva acestei instituții nu însemna numai documentele curente, ci și documentele istorice, emise cu sute de ani înainte. Pentru a le utiliza, pentru a le cerceta, era nevoie ca să cunoască limbile paleoslavă și slavonă, scrierea chirilică, limba greacă veche și neogreaca. Părintele Șerbănescu citea cursiv asemenea documente, le traducea cu ușurință, ba chiar le știa pe multe pe de rost.

Mai știu despre dânsul că a slujit patru decenii ca preot la fosta biserică Albă-Postăvari din strada Bateriilor nr. 41. În anii 1972, 1978-1984 a funcționat ca profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române la Institutul Teologic din București.

Era un bătrânel foarte vioi, iute, întotdeauna binevoitor, zâmbitor, gata să te asculte, să te încurajeze, să-ți dea sfaturi. În mijlocul studenților părea un bunicuț fericit. Avea un suflet bun, părintesc, asemenea Părintelui Ioan Ionescu de la Seminarul Teologic din Craiova. Cursurile sale erau o bucurie, deși erau foarte bogate în conținut, în informație. Avea o memorie impresionantă. Știa cu lux de amănunte istoricul mănăstirilor, știa pe de rost textul multor pisanii de la biserici și mănăstiri vechi, se juca cu anii și numele personalităților istorice. Era o adevărată enciclopedie istorică. Cred că dacă aș fi terminat doctoratul și nu m-aș fi căsătorit așa devreme, m-ar fi oprit asistent. Mă simpatiza foarte mult pentru faptul că începusem să public în revistele bisericești și socotea că aș avea multe de făcut și de spus în domeniul istoric. Mai târziu am aflat că a avut foarte puțini ucenici, tocmai datorită exigenței sale. Am înțeles că doar un doctorand și-a luat teza la dânsul în tot timpul cât a funcționat ca profesor la Teologie. În ciuda faptului că avea cursuri stufoase, cu nenumărate date și nume, studenții participau cu plăcere și interes la orele dumnealui. Știa să-și presare discursul cu istorioare picante din viața unor personalități istorice, din istoria unor monumente, amănunte inedite ale unor evenimente, pe care dânsul le aflase de-a lungul anilor fie din documente, fie din scrieri, fie de la generațiile trecute.

La cursurile de masterat și doctorat am avut câteva lucrări la dânsul și atunci am înțeles cât de importantă este seriozitatea în abordarea unui subiect istoric. Mai târziu, după ce am conspectat numeroase lucrări de teoria și filozofia istoriei pentru cartea Nicolae Iorga. Concepția istorică, am înțeles că în cursurile Părintelui Șerbănescu era o mare lacună: lipsa înscrierii istoriei bisericești în contextul istoriei naționale.

A fost foarte mâhnit, când a aflat că abandonez doctoratul, când eram în anul al doilea. Dețin mai multe scrisori de la dânsul, în care mă îndemna insistent să continui. Mă căsătorisem, mă preoțisem și nu-mi mai puteam permite să mă deplasez în București, pe la biblioteci și arhive ca să-mi pregătesc lucrările și examenele. Din cauza aceasta nu am putut să-i dau ascultare.

La 1 Martie 1982 m-am întâlnit întâmplător cu dânsul în București, undeva, pe strada Antim Ivireanul. A tresărit, parcă ar fi reîntâlnit pe unul din familia sa după mulți ani de despărțire. Era în cizme, plin de noroi. Plângea. În zilele următoare trebuia să-i demoleze biserica Albă-Postăvari (sec. XVI), la care slujise 40 de ani. Patriarhul Iustin n-a vrut să miște un deget ca să o salveze. Profesorul l-a caracterizat drept „o cârpă, care n-a dat niciodată piept cu viața și cu greutățile ei”. Părintele făcuse nenumărate memorii către toate autoritățile și forurile superioare pentru salvarea bisericii. Fusese în multe audiențe,  dar se izbise peste tot de un zid. Așa hotărâse Ceaușescu și cuvântul lui trebuia dus la îndeplinire. Atunci am aflat că Mihai Viteazul, înainte de a ajunge domn al Țării Românești, când fusese condamnat la moarte de către domnul Alexandru cel Rău (1592-1593), a trecut prin fața bisericii Albă-Postăvari. Îl duceau la locul de osândă. A cerut să i se dea voie în biserică să-și facă ultima rugăciune. I s-a dat și el s-a rugat la icoana Sfântului Nicolae. A ajuns la locul de execuție, a pus capul pe bedreag și, când s-a uitat la călău cum numai el știa să se uite, acesta s-a înfricoșat, a aruncat barda și a luat-o la fugă. Toată lumea a fost convinsă că aceasta a fost încă o minune a Sfântului Nicolae.

Biserica Albă-Postăvari a fost dărâmată la câteva zile după discuția mea cu Părintele Șerbănescu. N-a reușit s-o salveze! Cu siguranță că a fost una din  neîmplinirile vieții lui!

Era a treia biserică din zonă dărâmată, alături de sute de case particulare și clădiri publice din zonă, pentru a face loc Casei Poporului, actualul sediu al Parlamentului României.

Părintele Șerbănescu a deplâns atunci starea de la Institutului Teologic din București. Tânăra generație de cadre e pusă doar pe căpătuială și pe afaceri, zicea dânsul. Mi-a spus că și dumnealui a realizat împreună cu Teodor Manolache bibliografia revistei „Biserica Ortodoxă Română” la 75 de ani de la apariție, dar că patriarhia nu a vrut să le-o publice. Atitudinea patriarhului de a nu-mi publica lucrarea Bibliografia Revistei „Biserica Ortodoxă Română” (1874-1983) nu trebuie să mă mire. Nu e decât o mumie folosită ca marionetă de factorul politic și nimic mai mult. M-a rugat să-l vizitez când mai vin în București, să țin legătura cu dânsul „cât voi mai fi în viață!” M-a felicitat pentru activitate și ne-am despărțit prietenește. M-a impresionat mult!

Din păcate, nu am mai ținut legătura cu dânsul. Am fost plăcut surprins, când am găsit în librării în anii următori o carte monumentală a dumnealui, Mircea cel Mare, realizată în colaborare cu prof. univ. dr. Nicolae Stoicescu, viitorul ambasador al României în Grecia.

Am aflat că a murit în 1999.

Dumnezeu să te ierte, dascăl scump al tinereții mele!

*

File de jurnal – 23 septembrie 1982. „Campania culesului la porumb continuă, deși a dat o ploiță bună. Oamenii încearcă, – fiecare cum poate -, să scape de această corvoadă, iar dacă nu pot, o fac cu lehamite. Nu pot pleca de pe tarla cu un știulete măcar. Miliția, conducerea C. A. P. – ului și a Consiliului Popular supraveghează totul. Pedepsele sunt drastice pentru contravenienți. Porumbi ies mulți. Recoltă ca anul acesta nu a fost pe la noi de multă vreme. Cu toate acestea, factorii de răspundere afirmă în dreapta și în stânga, că nu se poate face planul nici anul acesta. Planul e de 3.200 kg/ha. Oamenii sunt stupefiați. Când țăranul nostru scoate 18 care de porumb dintr-un hectar de cultură, nu poți să crezi că nu se fac 3.200 kg. Așa este cazul lui Anghel Nicolae, spre exemplu. Porumbii culeși stau în grămezi pe marginea drumului și așteaptă să fie transportați la bază. C. A. P. – ul nu are decât o mașină, iar S. M. T. – ul are toate tractoarele la arat. De pe teren porumbii sunt încărcați direct în mașină, fără să fie cântăriți și duși la „bază” la Severin. Acolo sunt cântăriți. Când se va împlini planul la fondul la stat, abia atunci va fi oprită o cantitate și pentru retribuția oamenilor. Sofica lui unchiu-meu Sandrică afirma în gura mare că „anul acesta am muncit degeaba!”.

Am vorbit cu Pera Dumitru, paznic la C. A. P. și paracliser la biserică în Malovăț. El face norma de 90 zile/muncă și astfel are voie să primească 150 kg grâu și 30 kg porumb. Îi pare bine, dar îi pare și rău. „- Când coboram cu sacul porumbi din pod și curățam toată noaptea, umplând casa de gloduri, tot nu-mi ajungea să duc la moară! Ce să fac cu 30 kg de drugi de porumb? O să fac 15 kg de boabe  și 5-6 kg făină. Trăiește, omule, dacă poți!”.

În Liban au fost masacre îngrozitoare făcute de bande de soldați israelieni asupra unei colonii de palestinieni refugiați din Beirut. Încă nu se cunoaște numărul victimelor. Întreaga opinie publică mondială face front comun și condamnă aceste atrocități. Păcat de bieții oameni nevinovați. Își doreau și ei o patrie a lor, nimic mai mult!

De câteva zile a început o campanie neobișnuită. Toți muncitorii din întreprinderile severinene, care au buletine de țară, au fost trimiși pentru o lună și jumătate în satele lor, ca să muncească în unitățile agricole. Acolo sunt obligați să-și facă prezența zilnic. La trei zile absentate li se va dezlega contractul de muncă la instituția unde sunt angajați. În timpul acestei campanii sunt obligați să muncească la ce sunt puși!. Muncile lor sunt retribuite pe categorii. La Ferma de Stat din Bârda, au venit muncitori, vreo 50-60 soldați, elevii de la școlile din Malovăț, Bâlvănești, Bobaița și Pârlagele, fără a mai socoti muncitorii permanenți și zilierii din Maramureș, Bihor, Botoșani și satele de câmp din Mehedinți. În câteva zile va fi terminat recoltatul fructelor și vor începe alte lucrări. Deja tăticu și cu alți muncitori permanenți au luat foarfeca și au făcut tăieri de formare la pomi, urmând apoi să planteze 20 ha căpșuni prin pomii tineri (….).

Zilele acestea încep în Bulgaria manevre ale forțelor armate ale țărilor din Pactul de la Varșovia”.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Casa de Catering „Costea” din Izvorul Bârzii (MH): 300 lei (costul mâncării de la Azilul din  Vânjuleț); Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg (Germania): 243 lei; Domnul Surugiu Nicu din Bergano (Italia), fiu al satului Malovăț, Domnul Hau Eugen din Tr. Severin: câte 200 lei; Domnul Berneanu Costinel din Italia, fiu al satului Malovăț, Domnul Gheorgheosu Alin-Florentin din Tr. Severin, Domnul Taloescu Vasile din Tr. Severin, Domnul Gheorgheosu Paul-Silviu din Tr. Severin: câte 100 lei;

Domnul Crașoveanu Marian din Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 155 lei; Domnul Sava Marius  din Malovăț a mai adăugat 80 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 140 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

În ziua de 19 august am organizat o acțiune caritabilă la azilul de bătrâni din Vânjuleț jud. Mehedinți. Cu acest prilej, parohia noastră a donat acelui azil următoarele: masa de prânz (sarmale cu mămăligă, friptură la grătar cu garnitură, cozonac, mere, suc și apă minerală); o mașină de spălat rufe, 25 seturi de lenjerie de pat de două persoane, 6 tigăi, 20 candele mari. Mâncarea a pregătit-o Casa de Catering „Costea” din Izvorul Bârzii. Costul total al acțiunii a fost de 3.673 lei. Dintre aceștia, Casa de Catering „Costea” din Izvorul Bârzii a achitat 300 lei, diverși enoriași din parohie au achitat 250 lei, iar restul de 3.111 lei au fost acoperiți din acontul Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș. Au participat la această acțiune preotul paroh și Domnii Dima Vasile, Nistor Petre și Crumpei Vasile, consilieri parohiali.

A fost o acțiune reușită. Dumnezeu să le răsplătească tuturor celor ce au contribuit la realizarea ei.

Pentru Joi, 7 Octombrie, organizăm o acțiune similară la Azilul și Spitalul-Azil de la Strehaia. Sunt două secții, cu un total de 70 persoane (bătrâni și persoane cu dezabilități). Le vom duce masa de prânz, cât și următoarele: 70 seturi de lenjerie de pat de o persoană, 70 pilote, 70 perine. Sperăm să reușim!

În cursul lunii august am donat pâine participanților la slujbe, astfel: 1 Aug. (Bârda): 180 pâini; 6 Aug. (Bârda): 74 pâini; 8 Aug. (Malovăț): 145 pâini; 15 Aug. (Malovăț): 280 pâini; 22 Aug. (Malovăț): 147 pâini; 29 Aug. (Bârda): 70 pâini. Așadar, în luna August s-au donat 896 pâini. Copiilor participanți la slujbă li s-au donat și ciocolată. Totodată, s-a vândut pâine, cu prețul de achiziție de 0,70 lei/buc., astfel: 1 Aug. (Bârda): 620 pâini; 6 Aug. (Bârda): 126 pâini; 8 Aug. (Malovăț): 155 pâini; 15 Aug. (Malovăț): 20 pâini; 22 Aug. (Malovăț): 153 pâini; 29 Aug. (Bârda): 630 pâini. Așadar, în luna August s-au vândut 1.704 pâini.

Se apropie începerea școlii. Rugăm pe enoriașii parohiei noastre, care n-au posibilități materiale ca să le asigure copiilor lor cele necesare pentru a merge la școală, să ia legătura cu preotul și împreună vor găsi soluțiile potrivite. Important este să nu întrerupă copiii școala!

*

Plăți. În luna august am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 3.180 pentru excursia din ziua de 26 august; 1.820 lei pentru cele 2.600 pâini donate și vândute în luna august; 1.850 lei plexiglas și silicon pentru turla bisericii din Malovăț; 1.725 lei  cele 25 seturi de lenjerie de pat pentru azil; 1.434 lei mașina de spălat rufe pentru azil; 1.235 lei pentru 75 kg vopsea lavabilă pentru zugrăvirea exteriorului bisericii de la Bârda; 1.052 lei o scară metalică de 9 m pentru biserica de la Bârda și o scară dublă pentru cea de la Malovăț; 900 lei tipografiei pentru cărți; 642 lei impozit; 450 lei protoieriei pentru candele; 300 lei mâncarea de prânz pentru azilul Vânjuleț; 262 lei poștei pentru colete; 200 lei transport cărți de la Craiova; 147 lei pentru tigăile duse la azil; 131 lei protoieriei pentru icoane; 120 lei pentru măști la cele două biserici; 106 lei pentru lac și diluant pentru porțile bisericii din Malovăț; 104 lei internetul; 74 lei ciocolată pentru copii; 52 lei pentru coama acoperișului clopotniței vechi de la Malovăț și altele mai mici.

*

Publicații. În această perioadă preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale astfel: Proverbul și Religia, în „Datina”, Tr. Severin, an. XXXI (2021), nr. 7864 (12-13 iun.), p. 9; nr. 7869 (19-20 iun.), p. 9; nr. 7874 (26-27 iun.), p. 9; „Scrisoare pastorală” – 451, în „Observatorul”, Toronto (Canada), 1 sept. 2021, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); în „Armonii Culturale”, Adjud, 1 sept. 2021, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 1 sept. 2021, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Biserică ortodoxă ori catolică, în „Națiunea”, București, 6 sept. 2021, ediție on-line (https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); Tăcerea satului, în „Art-Emis”, Rm. Vâlcea, 8 sept. 2021, ediție on-line (https://www.art-emis.ro/literatura/tacerea-satului); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 8 sept. 2021 (https://bentodica.blogspot.com); Păcate și păcătoși, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XIII (2021), nr. 1094 (9 sept.), p. 12.

*

Excursii-pelerinaje.

Joi, 26 August, am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Orșova- Mănăstirea Mraconia – Valea Dunării – Mănăstirea  „Sf. Mihail” din Coronini – Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Gornea – Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea Călugăra  – Mănăstirea „Țara Almăjului” din Bozovici – Munții Banatului – Cascada Bigăr – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Au participat 53 enoriași din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Cocorova și Izverna. Cu toate că nu am putut ajunge la toate obiectivele propuse, excursia – pelerinaj a fost o reușită în sine. Am văzut mănăstiri noi, necunoscute nouă până acum, ne-am rugat și am dat pomelnice în multe locașuri de cult monahale. Am admirat un peisaj mirific oferit cu generozitate de Valea Dunării și Munții Banatului. După o asemenea drumeție nu poți decât să exclami: Avem o țară minunată, o adevărată Grădină a Maicii Domnului! Dumnezeu să ne-o țină!

Duminică, 29 August, s-a prezentat dimineața, la ora 8, un autocar la biserica de la Bârda și a îmbarcat o bună parte din enoriașii veniți la slujbă. Ații de la Malovăț au așteptat la Glavani, la intersecție. Transportul a fost gratuit. Domnul Gheorghe Ungureanu, patronul firmei de transport, nu ne-a taxat autocarul, așa cum a făcut-o și-n anii trecuți. Dumnezeu să-i ajute! În autocar au urcat 31 participanți. Mai mulți enoriași din Malovăț și Bârda au mers cu mașinile personale, așa încât am depășit de 60 persoane. Am mers cu toții la Mănăstirea Schitul Topolnița, unde se sărbătorea hramul acelui Sfânt Lăcaș. A participat multă lume din Tr. Severin și din județ. A slujit Prea Sfințitul Episcop Nicodim al Severinului și Strehaei, înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei, ierarhul a conferit preotului Dumneavoastră Crucea Mehedințeană pentru  bogata activitate misionară, duhovnicească și culturală”. Participanții la slujba de la mănăstire, care au mai trecut pe la biserică, au primit pâine gratuită, ca-n duminicile obișnuite. A fost o duminică de neuitat!

► Joi, 21 Octombrie, organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin – Orșova – Mănăstirea Piatra Scrisă – Caransebeș (catedrala) – Lugoj (catedrala) – Timișoara (centrul+catedrala) – Mănăstirea Timișeni – Mănăstirea Săraca – Bocșa – Vasiova – Reșița (centrul+muzeul CFR) – Anina – Bozovici – Mânăstirea Putna – Domașnea – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Costul este de 60 lei/pers. Am început înscrierile.

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să punem plexiglas gros la ferestrele turlei bisericii  Malovăț. E fixat în holșuruburi de tâmplăria metalică și etanșat cu silicon. Am pus tablă groasă, ondulată, Lyndab și pe clopotnița veche de la biserica din Malovăț. Lucrarea a executat-o gratuit, Domnul Popescu Iulian-Constantin din Malovăț. Dumnezeu să-i răsplătească!

*

Zâmbete.

☺Unuia îi este furată nevasta. Primește un telefon. O voce autoritară îi spune: „- Dacă nu plătești urgent o sută de mii de euro, îți aducem nevasta înapoi!”

☺- Doctore, ce să iau când mă dor picioarele? „- Autobuzul!”

☺- Ce nu trebuie să mâncăm în post, părinte? „- Unii pe alții, fiule!”

☺Consumul de morcovi îmbunătățește vederea! Consumul de vin, chiar o dublează!

☺Cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie este 75-80 ani. El nu mai aude, ea abia mai poate vorbi…!

☺Am fost la spovedit. Ce amintiri frumoase!

*

Anunț. Începând cu 1 Septembrie, conform reglementărilor primite, participanții la slujbe vor purta mască de protecție și vor păstra o distanță de cel puțin un metru unul de altul. Cei care nu au mască vor primi gratuit de la biserică.

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 21 August am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Lupșa David-Vlad, fiul Domnului Lupșa Ionuț-Eduard și al Doamnei Lupșa Loredana din Timișoara, pentru Băleanu Cristian-Andrei, fiul Domnului Băleanu Petre-David și al Doamnei Băleanu Domnița-Cristiana din Tr. Severin și pentru Popescu Anastasia-Ștefania, fiica Domnului Popescu Dumitru-Adelin și a Doamnei Popescu Denisa-Iuliana din Italia, iar în ziua de 28 August pentru Surugiu Daria, fiica Domnului Surugiu Nicu și a Doamnei Surugiu Maricica din Italia și pentru Berneanu Mateo-Gabriel, fiul Domnului Berneanu Costinel și a Doamnei Berneanu Ramona-Valentina din Italia. Să le trăiască! În ziua de 22 August am oficiat slujba înmormântării pentru Înv. Michescu Ion (88 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-l ierte!

*

Program. În cursul lunii Septembrie avem următorul program de slujbe: 4 Sept. (Malovăț-Bârda); 5 Sept. (Malovăț); 8 Sept. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 11  Sept. (Malovăț-Bârda); 12 Sept. (Bârda); 14 Sept. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 18 Sept. (Malovăț-Bârda); 19 Sept. (Malovăț); 25 Sept. (Malovăț-Bârda); 26 Sept. (Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: