O lume într-un clasor sau cum e să fii pasionat de filatelie

Alexandru Leonard Pop – filatelie la Baia Mare

Alexandru Leonard Pop s-a născut pe 3 noiembrie 1977 la Baia Mare și a absolvit în 1996 Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare. Ulterior a avut mai multe ocupații, pe de-o parte colaborator sau animator în radiourile locale băimărene, „Cinemar”, „Contact” și „Galaxia” sau ocazional ziarist și de cele mai multe ori tehnoredactor la cotidiene sau săptămânale băimărene cum ar fi: „Informația zilei”, „Glasul Maramureșului”, „De toate pentru toți” sau „Jurnalul de vineri”. Mult mai târziu a absolvit Facultatea de Inginerie din cadrul CUNBM, specializarea Calculatoare, urmată de un master în Inginerie Electrică. În cele din urmă s-a dedicat ingineriei de sistem în cadrul UTCN, CUNBM și este cadru didactic asociat specialist în IT unde se ocupă și cu instruirea asistată de calculator la Departamentul de Pregătire Profesională a Personalului Didactic.

Este căsătorit și are un copil.

Pasiunea lui pentru filatelie s-a născut încă din copilărie și cu consecvență și-a adunat în 30 de ani de activitate filatelică o colecție impresionantă de timbre. Este membru al Asociației Filateliștilor Feroviari din România (AFFR) din 2007 și redactor la „Jurnalul filatelic” (www.jurnalulfilatelic.blogspot.ro). A trecut între timp de la a fi doar colecționar la studiu filatelic pentru a înțelege și mai bine fenomenul filatelic.

A participat la mai multe expoziții de filatelie pe plan local:

2011 – Expoziție de literatură filatelică: „Jurnal filatelic”, rubrică filatelică în săptămânalul regional „Jurnalul de vineri”, expusă la Planetariul din Baia Mare.

2015 – Expoziție personală de filatelie tematică: „De la locomotiva cu abur la cea electrică”, expusă în holul Facultății de Inginerie din Baia Mare.

2017 – Expoziție filatelică tematică: „Valențele comunicării prin timbre în promovarea protecției mediului”, expusă la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

2017 – Expoziție carto-filatelică tematică: „Casa tradițională românească între vis și realitate”, expusă în holul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare.

2018 – Expoziție carto-filatelică tematică: „Cactușii în filatelie”,expusă în Pavilionul Expozițional din Parcul central Baia Mare.

2019 – Expoziție carto-filatelică: „Cactuși”.

2019 – Expoziție personală de filatelie tematică: „De la locomotiva cu abur la cea electrică”, ediția a II-a, cu ocazia aniversării a 50 de ani de învățământ tehnic la Baia Mare

2019 – Expoziție carto-filatelică tematică: „Destinații de vacanță”.

 2019 – Expoziție filatelică : „Istorie feroviară – 120 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Jibou – Baia Mare”.

2020 – Expoziție filatelică tematică: „Mărturii ale mineritului maramureșean în filatelie”.

Proiecte de viitor – deschiderea unui Club de filatelie pentru copii la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare (2021).

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis” vă urează un sincer „La mulți ani!”

Realizator interviu – Corina Șandor-Martin
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: