Daruri din suflet!

Prin poeziile mele, în sufletul cititorilor
(Timur ChișMembru Asociația Poeților Mondiali)

Am primit în dar trei volume de poezii ale scriitorului Timur Vasile Chiș, ce completează colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare: Viața la 55 de ani (2020); Drum în penumbră (2021); De vorbă cu Ariel (2021), apărute la Editura Liric Graph.

Mulțumim maramureșeanului, dr. habil. ing. Timur Vasile Chiș, pentru această donație de carte sosită la Redacția e-Bibliotheca Septentrionalis.

Volumele pot fi consultate la Sala de lectură carte curentă, conform programului bibliotecii: Luni – Vineri: 08:00 – 20:00; Sâmbătă: 09:00 – 14:00.

Mulțumiri, respect și prețuire!

Redacția

*****

TIMUR-VASILE CHIȘ

Sunt un maramureșean umblat prin lume, cum ar spune bunicul meu. Și mai sunt un inginer petrolist, care a lucrat peste 30 de ani în această industrie, un profesor care transmite studenților săi câteva crâmpeie de inginerie petrochimică și un îndrăgostit de poezie și proză.”

Născut în 25 octombrie 1964 în localitatea Săliștea de Sus, județul Maramureș, este fiul lui Simion Chiș și al Ilișcăi Iuga, părinții fiind descendenți din vechi familii nobiliare din Săliștea de Sus (Familia Iuga și Familia Blojenilor).

Tatăl, Chiș Simion, a fost timp de 27 de ani, Directorul Adjunct al Școlii Generale din Săliștea de Sus și apoi învățător la aceiași școală.

A absolvit Școala Generală în Săliștea de Sus. A fost Șef de promoție la absolvirea Liceului Industrial, nr. 22, București (cunoscut ca și Liceul de Arhitectură și Construcții București).

În perioada 1984-1989 a urmat studiile Institutului de Petrol și Gaze Ploiești, Facultatea de Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaze (actuala Universitate de Petrol-Gaze, Ploiești).

Din anul 2011 este și cadru didactic al Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie (în perioada 2011-2015 a fost șef de lucrări, iar din anul 2015 este conferențiar).

În anul 2005 a obținut titlul de doctor al Universității Petrol-Gaze Ploiești, cu o temă unicat în România și anume, Cercetări asupra metodelor de calcul al conductelor submarine flexibile, iar în 2019 obține abilitarea de a conduce doctorate la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.

Din anul 2018 este cadru didactic asociat al Universității Petrol-Gaze Ploiești, Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor.

În anul 2019 obține abilitarea de a conduce doctorate la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești.

Afilieri: Membru al SPE România şi al Societăţii Inginerilor Chimiști din România.

A publicat 12 cărți în edituri din România pentru a completa cariera universitară și anume:

Mihai Albulescu, Timur Chiș, Renata Rădulescu – Procese hidrodinamice – Îndrumar de lucrări de laborator, aplicații numerice, Editura PIM, 2021, 140 pagini;

Timur Chiș – Optimizarea proceselor chimice si biotehnologice, Aplicații seminar, Editura Ștef, 2020, 100 pagini, ISBN 978-606-028-402-4;

Timur Chiș – Modelarea proceselor chimice, Note de curs, Editura PIM, 2015, 221 pagini, ISBN 978-606-13-2483-5;

Garabet Gulbekian, Timur Chiş – Breviar de Mecanică Aplicată, Teorie şi aplicaţii, Editura PIM, 2015, 115 pagini, ISBN 978-606-13-2284-8;

Timur Chiş – Optimizarea proceselor chimice – Aplicaţii şi probleme, Editura PIM, 2011, 122 pagini, ISBN 978-606-13-0374-8;

Timur Chiş – Mecanica fluidelor – Îndrumar de laborator, Editura PIM, 2010, 160 pagini, ISBN 973-606-13-0015-0;

Timur Chiș, Renata Rădulescu – Transportul Gazelor, Editura Universității Petrol-Gaze, 2021, 215 pagini;

Renata Rădulescu, Timur Chiș – Controlul automat al proceselor de transport fluide petroliere, (Elemente SCADA), Editura Universității Petrol-gaze, 2020, 161 pagini, ISBN 978-973-719-786-3;

Timur-Vasile Chiș, Cercetări privind optimizarea proceselor din transportul și depozitarea țițeiului, produselor petroliere și a gazolinei, Editura Estfalia, 2019, 376 pagini, ISBN 978-606-757-026-7;

Timur Chiș – Pierderi de produse petroliere, Editura PIM, 2018, 110 pagini, ISBN 978-606-13-4426-6;

Timur Chiş – Transportul produselor petroliere prin conducte, Îndrumar de proiectare, Editura PIM, 2015, 317 pagini, ISBN: 978-606-13-2435-4;

Timur Chiş – Contribuţii la studiul comportării conductelor flexibile, Editura Ex Ponto Constanta, 2005, 155 pagini, ISBN 973-644-398-1;

Timur Chiş, Renata Rădulescu – Depozitarea fluidelor, Iaşi, Editura PIM, 2021, ISBN 978-606-13-6349-0.

Susține următoarele cursuri la Universitatea Ovidius Constanța:

Proiectarea, controlul și siguranța instalațiilor din industria chimică, masterat Management în petrol și petrochimie, anul I, Universitatea Ovidius;

Optimizarea proceselor tehnologice din industria chimică, TPPP anul IV, Universitatea Ovidius;

Automatizarea proceselor industriale, TPPP anul III, Universitatea Ovidius;

Transportul produselor petroliere, TPPP anul III, Universitatea Ovidius;

Modelarea proceselor chimice dinamice, masterat  Management in petrol si petrochimie, anul I, Universitatea Ovidius;

Modelarea proceselor chimice statice, TPPP anul IV, Universitatea Ovidius;

Forajul sondelor marine, III UIPM, Universitatea Ovidius;

Structuri marine moderne, III UIPM, Universitatea Ovidius.

În perioada 1985-2019 a publicat articole:

– 17 articole în volumele Conferinței SGEM, Varna, Bulgaria (conferință indexată în baza de date ISI);

– 6 articole în volumele unor conferințe internaționale;

– 17 articole în rezumat în volumele unor conferințe internaționale;

– 19 articole în reviste internaționale indexate în baze de date;

– 15 articole în cadrul unor manifestări internaționale organizate în România.

Poezii în antologii: fiind nepotul poetului Ion Iuga (Cel mai frumos bărbat din nord), este și un îndrăgostit de poezia modernă, publicând :

Iubirea ca o poezie, Asociația Liga Scriitorilor, Buzău, 2021, ISBN 978-606-95114-3-5;

Literatura popoarelor, de ieri, de azi și de mâine, Editura Liric Graph, 2020, ISBN 978-606-8835-70-9;

Toamna metaforelor, Editura InfoRapArt, Galați, 2020, ISBN 978-606-012-168-8;

Zâmbetul liric al Toamnei, Editura InfoRapArt, Galați, 2019, ISBN 978-606-012-107-7;

Liric zbor de primăvară, Editura InfoRapArt, Galați, 2019, ISBN 978-606-012-064-3;

Labirint literar de primăvară, Editura InfoRapArt, Galați, 2018, ISBN 978-606-8725-96-3.

Premii:

În anul 2020 a obținut Premiul Special al Juriului la concursul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „CAMPIONATUL EUROPEAN de POEZIE, 2020’’.

De asemeni obține și premiul de excelență la concursul OLYMPIQUES MONDIAUX DE POÉSIE, 2020.

Este autorul volumelor de versuri:

Viața la 55 de ani, Editura Liric Graph, 2020, ISBN 978-606-8835-58-7;

Drum în penumbră, Editura Liric Graph, 2021, ISBN 978-606-8835-75-4;

De vorbă cu Ariel, Editura Liric Graph, 2021, ISBN 978-606-8835-91-4.

A mai publicat versuri în revistele:

Boema, ISSN 2066-0154, numărul 139 (9/2020), pg.13;

Boema, ISSN 2066-0154, numărul 144 (2/2021), pg.14.

A publicat articole în volumele editate sub egida Academiei Române, Centrul de Cultură și Civilizație Săliștea de Sus, fiind un îndrăgostit de plaiurile natale, și anume:

Cultură și Civilizație Românească în Maramureș, Editura Risporpint, Cluj Napoca 2018, Volumul 8, Geopolitica alimentării cu gaze a Europei, pg.167-188, ISSN 2247-2258;

Cultură și Civilizație Românească în Maramureș, Editura Risporpint, Cluj Napoca 2019, Volumul 9, Geopolitica conductelor de transport țiței, pg. 184-202, ISSN 2247-2258;

Cultură și Civilizație Românească în Maramureș, Editura Risporpint, Cluj Napoca 2020, Volumul 10, Zăcământul de țiței Săcel – Săliștea de Sud, un zăcământ controversat, pg. 182-188, ISSN 2247-2258.

Este prezent în lucrarea Oameni de seamă ai Maramureșului voievodal, editată de prof. Aurel Ghilezan, Vișeu de Sus, 2020, ISBN 978-973-0-32162-3.

Proiecte de viitor:

– Coordonarea unor tineri pentru obținerea titlurilor de doctor inginer în domeniul Petrol și Gaze;

– Elaborarea unor lucrări științifice în domeniul Petrol și Gaze;

– Publicarea unor analize privind piața de energie în viitor;

– Publicarea unor volume de versuri și teatru.

Își dorește să fie o prezență permanentă la simpozionul Cultură și Civilizație de la Săliștea de Sus.

Sursa datelor biobibliografice: https://timurchis.com/about/

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu