Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmației și-a desemnat câștigătorii

În perioada 13-15 octombrie 2022, la Sighetul Marmației a avut loc Festivalul Internaţional de Poezie, festival ajuns la o jumătate de veac de existenţă.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, în cadrul căruia s-a desfășurat festivitatea de premiere a poeților şi un recital susţinut de maestrul Grigore Leşe în fața unui număr mare de sigheteni, transformându-se într-o adevărată catedrală a muzicii și poeziei, avându-l ca moderator pe prof. dr. Ioan Dorel Todea.

Pentru reușita acestui eveniment, echipa Centrului Cultural s-a mobilizat într-o formulă completă, iar împreună cu manager Ileana Matus și referent cultural Ileana Pop-Nemeș, acestui festival i s-a insuflat o imagine inedită, amplă și de interes pentru participanții acestei ediții.

„Poezia închisorilor și destinul poeților” a fost o dezbatere emoționantă care s-a desfășurat la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, întrucât acesta reprezintă un loc în care s-a dorit exterminarea elitelor culturale, religioase și politice.

Prin întâlnirea cu cele patru licee sighetene, Colegiul Național ,,Dragoș Vodă”, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Liceul Tehnologic Marmația, Liceul Tehnologic Forestier, s-a mai adăugat o filă din povestea acestei ediții memorabile.

La Serile de poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, Marele Premiu i-a revenit poetului Nichita Danilov, iar Premiul Consiliului Local Desești – elevei Anastasia Herbil.

La dezbaterea cu tema despre ,,Credință și poezie” dedicată poetului Ioan Alexandru, desfășurată la Mănăstirea Peri-Săpânța, participanții au găsit liniștea, căldura și tihna unei zile perfecte, omagiind opera și viața marelui poet, cel care a integrat poezia și Maramureșul în opera sa prestigioasă, prin volumul „Imnele Maramureșului”.

Pe durata celor trei zile, cu ocazia bucuriei revederii s-a creat un regal al versurilor, prin participarea poeților cu nume de referință în poezie atât din țară, dar și din afara granițelor, respectiv Ucraina și Serbia.

În cadrul Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmației, juriul a acordat următoarele premii pe secțiuni:

Secțiunea Antologie de autor – poeților Cassian Maria Spiridon și Vasile Morar;
Secțiunea volum – poeților Angela Baciu și Ion Mariș;
Premiul Special al Juriului „Ion Zubașcu” – poetului Alexa Gavril Bâle;
Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Baia Mare, poetului Gheorghe Moiș;
Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” a fost acordat post-mortem poetei Ioana Ileana Ștețco;
Premiul Centrului Cultural Sighetu Marmației a fost acordat post-mortem poetului Stere Bucovală;
Secțiunea traduceri – poetului Paul Romaniuc;
Secțiunea debut – elevei Nicoleta Giurgi;
Premiul revistei Marmația Literară – poetei Mihaela Poduț Ienuțaș;
Premiul revistei Archeus – poetului Radu Botiș;
Premiul revistei Nord Literar – poetei Maria Pal
Premiul revistei Convorbiri Literare – poetului Daniel Luca;
Premiul revistei Familia – poetului Daniel Bozga;
Premiul revistei literare Vatra – poetului Flaviu Claudiu Mihali;
revistei literare Steaua – poetei Angi Melania Cristea;
Premiul revistei literare Conta – poetului Cezar Haiura;
Premiul Revistei Cronograf – poetei Andreea Alexandra Făt;
Premiul Editurii Limes Cluj-Napoca – poetului Ionel Rusu;
Premiul Editurii Junimea Iași – poetului Răzvan Ducan.

Se poate spune cu adevărat că Maramureşul Voievodal este un „pământ ce se sprijină pe poezie.”

Sursa: Centrul Cultural Sighetul Marmației

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

1 Responses to Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmației și-a desemnat câștigătorii

  1. […] „e-Bibliotheca septentrionalis”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia […]

Scrie un comentariu