Iuliu Maniu, în vizorul contemporanilor

Iuliu Maniu
(8 ian. 1873 – 5 feb. 1953)
Monumentul Comemorativ din Baia Mare

Discursul prof. dr. Teodor Ardelean, Directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, cu ocazia dezvelirii în parcul de lângă Hotelul Mara din Baia Mare, în data de 26 octombrie 2018. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Sălăjenilor „Porolissum” din Maramureş în colaborare cu Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria Baia Mare.

Redăm textul unei rugăciuni pe care am putea-o rosti în fiecare zi, cu toții, preluat din lucrarea părintelui Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 281:

Rugăciunea lui Iuliu Maniu

Doamne Dumnezeule, dă-mi sănătate, putere de muncă, rezistenţă morală şi fizică. Curăţă-mi Doamne gândurile, îndreaptă-mi judecăţile, apără-mă de griji, necazuri şi schinjuiri. Alungă de la mine lenea, neştiinţa şi uitarea, micimea de suflet şi nesimţirea împietrită.

Doamne Dumnezeule, îndură-te spre noi, omenirea păcătoasă şi iartă-mi, Doamne, păcatele. Ajută-mi, Doamne, să-ţi mulţumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat. Nu mă lăsa Doamne! Isuse Cristoase ia-mă sub scutul Tău, Spirit Sfânt luminează-mi mintea, întăreşte-mi voinţa, arată-mi ţintele nobile şi mijloacele potrivite. Prea Sfântă Maria, roagă-te pentru noi, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, îngeri păzitori şi spiritele bune, rugaţi-vă pentru mine şi pentru ai mei!

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu