Pe 27 martie 1882 a decedat la Leta Mare (Ungaria) scriitorul și preotul Iustin Popfiu

de Mária BERÉNYI

Iustin Popfiu
23 oct. 1941 – 27 mart. 1882

Iustin Popfiu s-a născut în 1841 în comuna Dijir, comitatul Bihor.

Studiile elementare le face la şcoala primară din Baia Mare, iar cele liceale în Oradea. Ca elev de liceu redactează pentru colegii săi revistele Deşteaptă-te, române şi Muza Crişană. În 1859 se înscrie la teologie şi intră în seminarul românesc unit din Oradea.

În 1860 episcopul Vasile Erdeli îl trimite la Colegiul „Sf. Barbara” din Viena. Aici Iustin Popfiu, împreună cu Gheorghe Lazăr şi alţi clerici români, înfiinţează o bibliotecă românească şi o societate literară. Ca teolog la Viena, colaborează la revista lui George Marchiş, Armonia, pune bazele Societăţii bisericeşti literare şi contribuie la traducerea cărţii lui Nicolae Wiseman, Fabiola sau Biserica catacombelor, fapt pentru care primeşte mulţumirile autorului. În acelaşi timp, redactează şi publică biografiile episcopului Iosif Popp-Szilagyi şi a mitropolitului Alexandru Şterca-Şuluţiu.

Revenit la Oradea, în 1863 este hirotonit preot şi numit profesor de limba şi literatura română la liceul din Oradea, urmând a se ocupa şi cu reorganizarea vechii Societăţi de leptură. Din 1874 până în 1879 predă liturgia pentru clericii români în Seminarul latin din Oradea, fiind şi vicerector al acestui institut.

Nu a stat departe nici de politică. În 1871 candidează fără succes pentru un loc de deputat de Marghita, pe listele partidului lui Deák Ferenc. Tot fără succes, candidează pentru funcţia de episcop. Decepţiile lui au găsit mângâiere într-o măsură, prin faptul că Papa l-a distins cu titlul de camerar papal, iar episcopul Olteanu l-a numit asesor consistorial şi protopop onorar.

Sub povara acestor multe funcţiuni munceşte din răsputeri până în 1880, când fiind obosit, episcopul Mihai Pavel, îl numeşte paroh şi protopop în Leta Mare. După doi ani de slujbă, moare în 1882, la vârsta de 41 ani, fiind înmormântat în curtea Bisericii Greco-Catolice române din Leta Mare.

Iustin Popfiu a desfăşurat o bogată activitate literară şi culturală. În Familia are câteva articole în care se ocupă de problemele ortografiei române. Ca poet şi prozator, conduce lucrările pentru editarea almanahului Fenice. Scrie şi articole pe teme istorice.

Popfiu era şi un publicist renumit al Bihorului pe lângă Iosif Vulcan. Colaborează la Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Concordia, Aurora română, Familia, Sionul românesc. Popfiu fiind orator bisericesc distins, în 1868 redactează revista omiletică Amvonul, care apărea în 1300 de exemplare.

Iustin Popfiu e prozator şi poet. În 1870 tipăreşte volumul Poezie şi proză, ce cuprinde o serie de poezii, unele ocazionale, altele religioase. Partea a doua a volumului – proza – e intitulată: „O privire fugitivă peste literatura română în lipsa unei istorii critice a literaturii române”.

Iustin Popfiu scrie cele mai multe din poeziile sale la Viena. Aceste poezii au atmosferă similară cu poeziile celorlalţi scriitori români transilvăneni (Iosif Vulcan, Andrei Mureşianu etc.). Poeziile sale sunt patriotice şi religioase. Neamul şi credinţa erau pentru el cele mai importante teme poetice. Activitatea literară a lui Popfiu este mai mult o formă de propagare a ideilor sale politice, naţionale şi morale. Opera lui n-a prezentat, din punct de vedere literar şi artistic, o valoare deosebită, dar din punct de vedere cultural-naţional şi-a avut rolul ei bine precizat. Iustin Popfiu în istoria literaturii – ca şi ceilalţi creatori români din Tarnsilvania şi Ungaria -, cu câteva excepţii – a rămas mai degrabă un cântăreț local.