VEȘNICIA ARTELOR

de Ioan MICLĂU-Gepianu,
Australia

Mi-e dor…

Mi-e dor de sat,
Mi-e dor de strada mea cu praf,
Ascunsă de salcâmi în floare,
Poteca cea din lemn de brad
Se-ncovoia ușor,
Călcând-o sub picioare!

Mi-e dor de sat,
De oameni simpli, neschimbători
Din vorba lor cea blândă la rostire,
Înfășurată într-un sincer zâmbet,
Eu regăseam cu dor,
Acea aleasă, prea sinceră simțire!

Mi-e dor să văd
Țărani mergând la coasă,
Țărănci cu fusta prinsă-n brâu,
Grăbind cu lucru-n casă
Și-apoi cu-același sârg,
S-alerge a da sprijin la secerat de grâu!

Mi-e dor să văd,
Duminici după rugăciuni,
Jucând și fratele și sora,
Toți tineri cu obraji arzând,
Iubire veșnice jurând!

******

RÂMA

De-o viață
ară solul dedesubt și-l afânează,
în desțeleniri lucrează
harnica
agricultoare.

În grădini
e necesară;
Cât e râma de firavă,
face lucruri de ispravă,
Zdrumicând bulgării mari.

Aduce
la suprafață
pământ viu, să-l revenească,
ajutând să încolțească
bobul pus
de gospodar.

Râma
e folositoare,
însă tare-i necăjită,
căci de-ndată ce-i privită
de-o găină
e-nghițită.

Și sub sol
e urmărită
de cârtița cea hulpavă,
ce, săpând fără zăbavă,
lacomă
o înghițește.

Noaptea
iese și ariciul,
scurmând frunza de sub vie
și cu multă lăcomie,
o sucește
după limbă.

******

RACUL

Decor:

În fuioare auroase
Curg luminile din stele
învelind duioasa zare
cu eterne floricele.

 

Micul rac,
ce de voință este încă și mai mic,
sta ca pustnicul în grotă
pe un țărmure de lac;

Se scufundă
în nisipuri, iese iar pe îndelete,
De se-așează la lumină
pe al stâncilor perete;

Dornic de-adevăr
crustacul, el mai mult fugea de țintă,
căci mișcarea-i îndărătă,
făcea logica-i să-l mintă.

Stă pe loc
în căutare, ca și cel cu cuie-n talpă,
ne-ncercând vreo mișcare,
stă ca trestia pe baltă.

Dar, din lac,
pe-a stâncii buză,
cu-a ei albe multe brațe,
se agață o Meduză.

Se încropi filozofia:
„Lumea-i cât o vedea Racul”
Iar Meduza în prezumțuri, zise:
„Și-s prea mulți pescari cu sacul”.

„Ce ne facem?”
– Cum ce facem? Vorbi Racul mai lucid,
hai și noi să facem, soro,
„o platformă de partid!”

******

ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL

În arte descifrăm un drum,
Pe-unde tiranul curgător,
Tot ia pe val ne-ntorcător,
O lume de pripas.
Cum timpu-i vis nesimțitor.
El duce-n cârcă buni și răi,
Și înțelepți și nătărăi,
Și leneș ca și truditor.
În arte însă, stă un sfânt,
Un duh de adevăr
Ce ia din timp cum ia un măr,
Copilu-n joc și cânt,
din mărul cel încrengurat.
Vezi? Artele au spirit pur,
Culeg dreptatea dimprejur,
O scot din timp și-o țin curat.