Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi – Anul XI (2013) nr. 267 (1-15 Decembrie)

foto_Attila Hajos_a

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Cununa veacurilor. Ziua de 1 Decembrie nu a fost o întâmplare, un accident în istoria poporului român. Ea a fost împlinirea unei aspiraţii de veacuri, răsplata unui lung şir de lupte, de jertfe, de lacrimi şi de speranţe. Voievozi şi domni, ostaşi, plăieşi, ţărani şi voinici ai neamului au însemnat cu jertfa vieţii lor această speranţă pe răbojul istoriei, rămânându-le oasele pe câmpurile de luptă, în morminte fără cruce şi amintirea în sufletele celor dragi. Basarabi şi Muşatini, Mircea, Ştefan, Mihai şi Brâncoveanu, Horea, Tudor, paşoptişti şi unionişti, ştiuţi şi neştiuţi arhitecţi ai Independenţei şi ai Primului Război Mondial şi-au pus amprenta pe cronica idealului unităţii româneşti. Alături de aceştia cităm pe ostenitorii cărţii şi altarului românesc, fie că s-au numit Coresi, Macarie, Varlaam, Ivireanul, Dosoftei, Movilă, Neculce sau Costin, Cantemir, Cantacuzinii, Bălcescu, Kogălniceanu, Xenopol, Iorga şi mulţi, mulţi alţii.

Pe poteci de munte numai de ei ştiute, românii treceau noaptea munţii cu sacii în spinare plini cu manuscrise, iar mai târziu cu cărţi în limba românească şi le răspândeau în toată Transilvania, până în Ţara de Sus a Bucovinei, ori treceau Prutul şi le duceau în satele şi cetăţile basarabene. Aproape două mii de ani, Biserica Ortodoxă Română a lucrat pe-ncetul la temelia marelui act istoric de la 1918.

Însăşi Marea Adunare populară de la Blaj din 1848 nu era altceva decât expresia conştiinţei unităţii de neam, de limbă şi de religie a românilor din toate provinciile româneşti. Unirea de la 1859 a fost o nouă etapă în înfăptuirea marelui act al Unirii de la 1918. Ea a arătat însă, atât neamului românesc, cât şi lumii întregi, că unirea românilor nu este un calcul diplomatic, un artificiu strategic al unor politicieni, ci este o realitate şi o necesitate, care trebuie recunoscută. Naţiunea română se impunea în concertul popoarelor europene cu o identitate inconfundabilă, cu nişte realităţi politico-sociale specifice, cu o voinţă de neînfrânt, cu nişte idealuri mature şi juste. Unirea de la 1859 dovedea fraţilor din Transilvania, din Basarabia şi din Bucovina, că unitatea este voită de toţi, că este posibilă, în ciuda tuturor vicistitudinilor. Unirea de la 1859 le întărea tuturor speranţele în realizarea apropiată a României Mari. Mai era un pas, un pas mic în politica europeană; un pas uriaş în politica românească. Pentru înfăptuirea lui au militat toate forţele politice, sociale, culturale şi bisericeşti. Toţi ca unul, fiecare cu specificul său, au adus o parte de contribuţie la realizarea speratului act de la 1918.

Am avut atunci capacitatea de a regăsi în noi înşine reazimul cel mai de preţ, care a contribuit substanţial la rezultatul dorit. Clarviziunea diplomaţiei româneşti şi a clasei politice din acea vreme a făcut ca România să se alăture acelei grupări de forţe care i-a asigurat victoria finală. Eroismul fără seamăn de care a dat dovadă atunci armata română, dar şi întreaga societate civilă românească, a făcut ca România să se impună pe firmamentul european ca o putere militară de care trebuia să se ţină seamă, iar idealul românesc al unităţii naţionale nu mai putea fi tratat cu indiferenţă. La aceasta a contribuit efortul făcut de intelectualitatea şi diplomaţia forţelor politice unioniste din Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Acestea, asumându-şi riscuri incalculabile, au actualizat în conştiinţa populaţiei idealul unităţii cu Patria-mamă şi au militat pe toate căile şi sub toate aspectele pentru înfăptuirea acestui ideal. Circulaţia publicaţiilor prounioniste, a cărţilor, a intelectualilor, manifestările culturale, congresele şi întrunirile culturale cu tentă politică, chiar circulaţia unor formaţiuni corale dintr-o parte în alta a hotarelor vremelnice făceau ca ideea de unitate naţională să devină de o actualitate stringentă. Liga Culturală, alături de Biserica Ortodoxă din acele provincii, de intelectualitate, de întreaga populaţie transmiteau Europei şi lumii în 16 februarie 1915 mesajul că ,,toţi românii din cele patru unghiuri una suntem şi hotărâţi până la moarte a ne lupta pentru înfăptuirea marelui ideal naţional”.

Terenul era pregătit în întreg spaţiul românesc. Poporul român era gata pentru a da examenul final şi hotărâtor, pentru care se pregătise fără încetare, cu înfrigurare şi jertfe, timp de două mii de ani. Scânteia care a declanşat războiul a fost şi momentul de start al mişcării făţişe, unanime, pentru realizarea României Mari.

Intrarea României în Războiul Balcanic şi apoi în Primul Război Mondial nu a însemnat alinierea la o situaţie de conjunctură. România îşi cunoştea bine interesele, care la acea vreme îi erau ameninţate, şi a intrat în luptă pentru împlinirea lor. Avea de apărat, în primul rând, independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi însăşi fiinţa neamului românesc; avea de câştigat, în al doilea rând, unitatea teritorială şi spirituală cu toţi românii din provinciile româneşti rupte din trupul Patriei-mame de-a lungul vremii, avea de realizat România Mare în hotarele vechii Dacii. Episcopul Râmnicului de atunci spunea: „Suferinţele românilor de veacuri, suspinul lor după libertate, năzuinţele lor de a-şi vedea visurile împlinite, dorinţa de demult a străbunilor noştri de a vedea uniţi laolaltă pe toţi ci ce vorbesc şi simt româneşte va duce la realizarea idealului nostru naţional”. Responsabilitatea, costurile şi riscurile erau imense, aşa cum s-a văzut, dar idealul era suprem. Atunci, ori niciodată!

La 4/16 august 1916 România a semnat Tratatul de alianţă cu ţările Antantei. Încă din ziua de 15 august, ziua Sfintei Marii Mari se sunase mobilizarea. Din toate satele şi oraşele româneşti curgeau râuri de tineri, dar şi râuri de lacrimi şi de rugăciuni. Veneau din Transilvania, din Bucovina şi din Basarabia tineri şi vârstnici şi se înrolau voluntari, cauza pentru care luptau fiind comună. Cei ce plecau, aveau să lupte pe un front cumplit de greu şi de sângeros; cei ce rămâneau acasă duceau pe umeri al doilea front. Fiecare palmă de pământ românesc a fost apărată cu disperare şi udată cu sânge românesc. Am pierdut atunci floarea tinerimii româneşti, ofiţeri şi soldaţi. Valea Jiului, Valea Oltului, Turtucaia, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz şi locuri sfinte de aducere aminte au însemnat repere ale istoriei româneşti. În război au mers şi preoţi şi sute de călugări şi călugăriţe. Aveau experienţa Războiului de Independenţă. Asigurau nu numai asistenţa religioasă, ci erau folosiţi ca brancardieri şi personal medical inferior. Cei rămaşi acasă, organizaţi de preoţi, făceau rugăciuni pentru izbânda armatei româneşti, lucrau voluntar pământul celor plecaţi pe front, le ajutau acestora familiile, strângeau ajutoare în bani, în haine şi alimente pentru front, făceau scamă şi bandaje pentru pansament, ciorapi şi mânuşi pentru soldaţi. Toată ţara a fost în război în anii aceia. Zeci şi zeci de tineri din fiecare sat au căzut pe câmpul de luptă. Nu a fost localitate românească fără eroi. Nu putem aici să prezentăm tot cursul evenimentelor, dar ele au fost de un dramatism fără seamăn.

Parcă Dumnezeu Însuşi S-a îndurat de această sforţare fără seamăn a neamului românesc şi l-a răsplătit pe măsură. În primăvara lui 1918 s-au creat condiţiile prielnice şi Basarabia s-a unit cu România. Câteva luni mai târziu, în octombrie, s-a unit Bucovina cu Patria-Mamă, iar la 1 Decembrie însăşi ,,perla” coroanei, Transilvania, prin Adunarea Populară de la Alba Iulia, a hotărât unirea cu ţara. De pe vremea dacilor România nu mai fusese atât de mare, atât de rotundă şi completă. Era un act pecetluit cu mii de jertfe presărate pe câmpurile de luptă, cu mii de eroi aflaţi până astăzi în morminte ştiute sau neştiute. La aceste jertfe de viaţă şi de sânge se adăuga lucrarea mare a neamului românesc de pretutindeni. Am putea numi aici pe cei risipiţi prin ţările europene şi chiar pe cei de peste ocean. Poporul român îşi dovedea în faţa lumii maturitatea, forţa şi voinţa de a fi el însuşi, de a lupta până la jertfa supremă pentru înfăptuirea marilor sale idealuri.

Unirea de la 1918 a fost o etapă din istoria atât de zbuciumată a neamului românesc. Ea a dovedit că împlinirea este posibilă. Aceasta ne dă speranţe pentru prezent şi pentru viitor.

*

Clopotul reîntregirii. Redăm mai jos poezia lui Adrian Păunescu, Clopotul reîntregirii, dedicată zilei de la 1 Decembrie 1918:

Bat clopote cântând reîntregirea
Şi sufletul ia foc în clopotari,
Întâi decembrie ne e unirea
Şi strălucirea României Mari.
Mihai Viteazul intră-n catedrală
Şi are harta Daciei în mâini,
Într-însul Burebista se răscoală
Şi-apoi pe vatra lui se nasc români.

Cât flamura roş-galbenă-albastră
Ne este prag şi steag şi ideal,
Veniţi, români, veniţi la Mecca noastră
Veniţi la Alba Iulia-n Ardeal!

Şi iar începe clopotul să bată
Şi sângerează sutele de ani,
În osul naţiei se-aude-o roată
Muşcând din Horea, Cloşca şi Crişan
Şi iar la Alba Iulia ni-i flancul,
Pe care ardem şi ne batem toţi,
Când dinspre Apuseni răsare Iancu,
Ca un Iisus Hristos cu chip de moţ.

Dar e un an, care nicicând nu trece,
Un an pe care-n veci îl vom dori,
O mie nouă sute optsprezece,
Al nostru an de fiecare zi.
Ne fie el de-a pururea an-noul
În lupta cu problemele de azi,
Cântăm din Alba Iulia eroul,
Pe reîntregitorul cel viteaz.

*

Sfaturi părinteşti. Din cartea Cărarea Împărăţiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:

DESPRE SPRITISM ŞI VORBIREA CU MORŢII (Continuare din numărul trecut). Răspunsul acesta îndeamnă la o legătură. Odată, Mântuitorul atrăgea aminte celor ce se izbăvesc de rele, că duhul cel rău (recunoscut de noi prin muncirea unei patimi), fiind alungat de pocăinţa omului unită cu darul lui Dumnezeu, neavând acela unde petrece, mai ia cu sine alte şapte duhuri, mai rele decât sine şi se întoarce la casa de unde a fost alungat. Deci, dacă află casa curată, dar stăpânul – mintea, sufletul – umblă pustiu, plecat de-acasă prin cine ştie ce excursii astrale după informaţii, lăsând geamuri şi uşi deschise – că nu pot rămâne altfel – sigur că cele de pe urmă ale omului aceluia vor fi mai rele decât cele dintâi. Ar fi interesant de ştiut întocmai ce înţelegeau Sfinţii Părinţi când îşi disciplinau ucenicii deprinzându-i să-şi aibă necontenit sufletul întreg acolo unde le era şi trupul şi să se împotrivească răpirii minţii afară din trup. Trebuie că aci e ceva mai mult decât simpla împrăştiere a fanteziei, care, nestăpânită, multă slăbire aduce. Alt spiritist (Allan Kardec) răspunde cam aceleaşi: ,,Una dintre cele mai mari primejdii ale mediumităţii (însuşirea ce-o au unele persoane de-a intra, chiar fără voie, în legături cu spiritele – însuşire care e datorită unei inaderenţe normale a sistemului nervos la lumea reală) e obsesia, adică stăpânirea pe care anumite spirite o pot exercita asupra mediilor […] Obsesia are trei trepte principale: obsesia simplă, fascinaţia şi subjugarea.” Un profesor (Laiquel-Lavastine) mai precizează şi alte laturi: ,,Studiul ocultismului […] nu are nici un neajuns în ce priveşte sănătatea morală a celor echilibraţi. Dar se întâmplă că la baza acestor studii să stea o tendinţă anormală, sau chiar bolnăvicioasă. În acest caz ele pot fi vătămătoare. Cu atât mai mult aplicaţiile practice. Unele din aplicaţii sunt experimentele de disociere a personalităţii. Se poate înţelege de aci cât sunt de vătămătoare la subiectele a căror sinteză mintală e mai mult sau mai puţin insuficientă. Printre mediile existente se pot face trei grupe: 1. înşelătorii şi escrocii, care intră în jurisdicţia tribunalelor; 2. nebunii, care, într-un delir sistematic, fac spiritismul să intervie ca un izvor de elemente noi; 3. inşii, de cele mai multe ori debili mintali, la care spiritismul nu e decât pricina ocazională a apariţiei delirului.

Spiritismul este, prin urmare, păgubitor, fiindcă înlesneşte izbucnirea delirului. Rolul psihiatrului este să arate neajunsurile şi primejdiile sale. Cel mai răspicat strigăt de alarmă îl dă un magician şi orientalist englez (C. W. Leadbeater), în următoarele cuvinte: ,,Mijloacele cele mai înaintate de vrăjitorie (magie neagră) pot da viaţă elementelor artificiale puternice şi acest fel de viaţă este câteodată foarte rău. Dar elementele acestea reacţionează cu o putere îngrozitoare asupra autorului lor, dacă persoana vizată se află, prin curăţia firii ei, la adăpost de înrâurirea lor. Aşa că povestea cu vrăjitorul sfâşiat de dracii pe care-i chemase nu-i numai poveste, ci poate avea o bază de adevăr. // Fac, foarte solemn, pe toţi atenţi, să nu se străduiască să deştepte energiile acestea de temut, dacă nu sunt călăuziţi de un om încercat, căci am constatat personal la ce urmări teribile se expune o persoană neştiutoare şi cu călăuză rea, când vrea să se joace cu aceste lucruri foarte serioase. A te arunca în experienţele acestea, fără să ai pricepere, este mult mai primejdios decât jocul unui copil cu nitroglicerină”.

Semuind ,,motivele” care ademenesc oamenii spre spiritism, dintre cele mai serioase sunt durerile nemângâiate pentru moartea câte unuia din familie; iar dintre motivele mai puţin serioase, curiozitatea şi naivitatea. Normal ar fi ca cei rămaşi în viaţa aceasta să vrea să se refacă şi să se împace cu hotărârea cea mai presus de ei, care a orânduit aşa. Dar ei fac dimpotrivă: nu vor să se împace, se revoltă, nu vor să întrerupă legătura cu cei mutaţi dincolo, refuză a se mulţumi numai cu mijlocirea Bisericii pentru sufletul lor. Ei vor să treacă hotarul pus de Dumnezeu între cele două împărăţii ale vieţii sufletului. Neastâmpărarea lor îi pune în conflict cu Providenţa divină; iar starea asta nenormală îi poate împinge până la dezechilibru mintal – sau, socotind întors, această neastâmpărare chiar dovedeşte dezechilibru latent, care abia acum se manifestă pe „motivul” unei morţi în familie.

*

Vicleiul. Când eram copil, mai bine-zis până prin anii ’60, se mai umbla în Bârda cu Vicleiul. Îmi amintesc că l-au primit părinţii mei de câteva ori în serile de Crăciun. Tăticu îmi povestea că în tinereţea sa umblase mulţi ani el însuşi cu Vicleiul şi jucase păpuşile. Renumit în Bârda la jocul păpuşilor fusese Ionică al lui Puraică. Din păcate, anii au trecut şi n-am mai văzut nicăieri, nici în satul Bârda, nici la televizor în alte zone acest obicei. Dar să vedem despre ce este vorba:

,,Vicleiul” era o ladă, care, de multe ori, putea fi o masă, pe picioarele căreia se fixau în cuie scânduri, aşa încât partea din faţă şi părţile laterale erau acoperite. În spate rămânea liberă. Pe peretele din faţă era o fereastră cu policioară. La Viclei participau patru flăcăi, care cântau atât vocal, cât şi din instrumente, în special din fluier. Puteau avea la ei chiar şi Steaua. Cel de-al cincilea flăcău nu era văzut de spectatori. El şedea pe un scăunel în spatele Vicleiului. Peste lada Vicleiului era pus un cearşaf, care acoperea şi pe flăcăul din spate. Acest flăcău avea rolul de-a juca păpuşile pe policioara ferestruicii, în timp ce flăcăii ceilalţi cântau texte, respectiv colinde, care vorbeau tocmai de evenimentele pe care încercau să le interpreteze păpuşile.

Primele scene reprezentate de păpuşile Vicleiului erau scene biblice, respectiv Naşterea Mântuitorului, venirea magilor, tăierea pruncilor etc. În partea a doua a programului, pe fondul unor cântece populare interpretate la instrument (fluier), păpuşile interpretau diferite scene din istoria românească (executarea domnitorului Constantin Brâncoveanu, spre exemplu) sau scene din viaţa socială locală. În aceste scene ,,de actualitate” erau biciuite anumite fapte imorale petrecute în sat în timpul anului. În final, o păpuşă mai cu ,,tupeu” cerea bani într-o farfurioară, alta cerea băutură, pe care gazda trebuia să i-o toarne pe o ţeavă. Ţeava străbătea ,,trupul” păpuşii, ajungând în gura celui ce juca păpuşile. Tăticu povestea că de multe ori, când mergea cu Vicleiul, cel ce juca păpuşile mai şterpelea din casa gazdei câte o oală de sarmale, câte o strachină cu friptură, câte o dimigeană cu băutură sau altceva ce nu era pus bine. Totul era iertat însă în serile Crăciunului!

Vicleiul era o formă de teatru popular religios. El a fost cunoscut în mai multe regiuni ale ţării, cum ar fi Oltenia, Moldova, Muntenia, Banatul, zona minieră a Transilvaniei şi chiar în Maramureş, fiind cunoscut sub mai multe denumiri: ,,tăierile”, ,,cei trei magi”, ,,vifleim”, ,,viclei”, ,,irozi”, ,,ladă cu păpuşi”, ,,bisericuţă”. L-au practicat nu numai românii, ci şi populaţii conlocuitoare, precum nemţi, saşi, secui, unguri, ruteni, sârbi etc. Despre Viclei există menţiuni şi la alte popoare, precum macedoromânii balcanici, ruşii, polonezii, sârbii, nemţii şi francezii. Desigur, că avea particularităţi specifice la fiecare popor şi în fiecare zonă. Se practica din serile Crăciunului până la Bobotează. Într-o însemnare românească de pe la 1830, aflăm că în Bucureşti umblau cu Vicleiul fii boiereşti, cu haine aurite, care umblau călări pe la casele boiereşti şi la curtea domnească. Erau însoţiţi de 30 de ostaşi.

Desfăşurarea pieselor reprezentate de păpuşi, dialogurile lor şi întregul cadru depindeau de isteţimea şi ingeniozitatea interpreţilor, în special a păpuşarului, adică a celui ce juca păpuşile.

Folcloristul G. Dem. Teodorescu ne informează că se mai obişnuia să meargă şi Steaua cu Vicleiul. Primele menţiuni despre Viclei apar în Principatele Române în secolul al XVIII-lea. Secretarul lui Constantin Brâncoveanul, Anton Maria del Chiaro, vorbeşte de ceva asemănător Vicleului, care se practica la acea vreme în Bucureşti. Cel mai vechi text despre Vicleiul propriu-zis ni se păstrează de la 1821. În 1827, Ion Thomici publică la Buda o variantă mai dezvoltată a Vicleiului. Formele cele mai complete datează de la 1848 şi aparţin lui Anton Pann şi G. Dem. Teodorescu. La 25 nov. 1864, în Moldova se interzicea Vicleiul prin ordin domnesc, fiind calificat drept ,,imoral”, ceea ce a făcut ca să nu mai fie jucat acolo Vicleiul până 1879, când au intervenit pentru modificarea ordinului respectiv Ion Creangă şi alţi intelectuali ai vremii.

Vicleiul a fost studiat de-a lungul timpului de o serie de folclorişti şi istorici orientalişti de seamă, precum: Kunos, Laschen, G. Iacob, K. Weinhold, A. Martin, I. C. Schuller, G. Dem. Teodorescu, M. Gaster, N. Cartojan şi alţii. Nu au ajuns toţi la o concluzie comună privind originile Vicleiului. G. Dem. Teodorescu, spre exemplu, susţinea că Vicleiul a fost o formă de răspândire a creştinismului în părţile noastre. Pentru aceasta folosea unele mărturii ale lui Tertulian, Teofilact, Inocenţiu al III-lea şi alţii. M. Gaster fixează apariţia Vicleiului în perioada introducerii în cultul Bisericii a sărbătorilor Naşterii şi Botezului Domnului, respectiv secolul IV. Şi Nicolae Cartojan vede o vechime foarte mare a acestui obicei tradiţional. În 1916, s-a descoperit în Biblioteca Vaticanului Codexul Palatin de către Spiridon Lambros. În acest codex există două variante de Viclei din secolul al XIV-lea. Oricum, se pare că el provine din mediul bizantin şi de acolo a fost adus şi la noi. Câtă vreme Vicleiul şi-a păstrat caracterul său pur religios, Biserica l-a sprijinit şi l-a ajutat să se răspândească. Faptul că mare parte din repertoriul Vicleiului a fost laicizat cu timpul, el devenind o adevărată armă prin care se biciuiau moravurile sociale, a făcut ca Biserica să nu-l mai agreeze.

Este păcat că astăzi Vicleiul a dispărut aproape complet din spaţiul românesc. El făcea parte din zestrea ce ne-au transmis-o strămoşii prin veacuri.

*

Ajutoare şi donaţii. În această perioadă am primit câteva ajutoare şi donaţii, astfel: Domnul Ioan Cătălin Toncea din Bucureşti: 1.500 lei; Doamna Mătuş Natalia din Timişoara: 500 lei; Domnul prof. Virgil Sfetcu din Bucureşti, fiu al satului Bârda: 200 lei; Domnul Teşilă Puiu din Tr. Severin, fiu al satului Malovăţ: 155 lei; Doamna Ionescu Ana-Maria din Câmpina (PH), Domnul Ceontea Traian din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna ing. Aurica Zăuleţ din Tr. Severin, fiică a satului Bârda şi Doamna farm. Nicoleta Golea din Tr. Severin: câte 100 lei; Doamna dr. Mihaela Funk din Hanau (Germania): 84 lei; Doamna Butoi Denisa din Londra (Anglia), fiică a satului Malovăţ: 70 lei; Domnul Vermeşan Mirel din Timişoara, Doamna Deatcu Viorica din Tr. Severin, Doamna Elena Mocănaşu din Tr. Severin, Doamna Băzăvan Simona din S. U. A., fiică a satului Malovăţ, Domnul Căprioru Viorel din Italia, fiu al satului Malovăţ, Doamna Săvescu Aurelia din Tr. Severin, fiică a satului Malovăţ şi Doamna Ibraş Alexandrina din Tr. Severin: câte 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Dvs. aţi hotărât în biserică, iar Consiliul Parohial a aprobat, să dăm câteva ajutoare unor enoriaşi ai parohiei noastre, care au o situaţie deosebită. Aceştia sunt: Cojocaru Maria, Oproiu Dumitru (pentru fiică), Pau Dumitru (pentru fiu), Badea Leontina (pentru nepot), Ştefu Constantin (pentru copil), Cioabă Constantin (pentru mătuşă), Ianăş Atena (pentru soră) şi Căprioru Ion, toţi din Malovăţ. Li s-au trimis prin poştă câte 100 lei. Atâta s-a putut!

*

Pentru anul viitor, contribuţia de cult rămâne aceeaşi, adică nu este o sumă fixă, ci fiecare dă cât vrea şi dacă vrea. Serviciile religioase rămân, în continuare, gratuite, indiferent dacă se achită ceva sau nu pentru contribuţia de cult.

foto_Attila Hajos_b

*

Plăţi. În această perioadă am efectuat câteva plăţi mai mari, astfel: 644 lei poştei pentru colete; 80 lei băncii pentru comisioane; 150 lei pentru curent; 840 lei ajutoare (inclusiv taxe poştale); 4.000 lei tipografiei (achitat Vieţile Sfinţilor); 100 lei toner pentru imprimantă; 1.500 lei tipografiei (o nouă tranşă la Călăuză biblică); 110 lei plicuri; 136 lei ciocolată pentru copii; 90 lei protoieriei (supliment la calendare); 512 lei pâinea donată în octombrie; 756 lei pâinea donată în noiembrie şi altele mai mici. Deficitul la 30 nov. a fost de 17.835 lei! Asta este! Mergem înainte!

*

Publicaţii. În această perioadă, preotul Dvs. a reuşit să mai publice câteva materiale astfel: Scrisoare pastorală – 265, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2013, 4 dec., ediţie on-line (http:// www. armoniiculturale.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 266, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2013, 9 dec., ediţie on-line (http://www.armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca septentrionalis”, Baia Mare, 2013, 9 dec., ediţie şi on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Biserică în derivă, în ,,Omniscop”, Craiova, 2013, 26 nov., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 26 nov.., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Istorie condensată, în ,,Omniscop”, Craiova, 2013, 11 dec., ediţie on-line (http://www.omniscop.ro); Bogaţi şi bogaţi în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 17 nov.., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Pilda Samarineanului milostiv, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 12 dec., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Cinci cântece din Mehedinţi, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 23 nov., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Folclor din Mehedinţi, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 24 nov., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Restituiri: Folclor din Mehedinţi, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 8 dec., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Folclor cules din satele mehedinţene, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 10 dec., ediţie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Mâţele Părintelui Ganea, în ,,Naţiunea”, Bucureşti, 2013, 3 dec., ediţie on-line (http://www. ziarulnatiunea.ro);

*

O recenzie deosebită face Domnul Ioan Miclău din Australia cărţii preotului Dvs., Lumini şi umbre, în revista ,,Melidonium”, Roman, 2013, 16 dec., ediţie şi on-line (http://melidonium.com). Îi mulţumim!

*

Preotul Dvs. a reuşit să publice la Editura ,,Cuget Românesc” două cărţi ale Doamnei ing. Melania Caragioiu din Laval (Canada). E vorba de Doi pisoi cu ochi de stele şi Basm în versuri şi poeme pentru copii. Autoarea şi-a cumpărat întreg tirajul.

*

Alegeri pentru Consiliul şi Comitetul Parohial. Duminică, 15 decembrie, la biserica de la Malovăţ s-a întrunit Adunarea Parohială în şedinţă extraordinară, pentru a alege membrii Consiliului şi ai Comitetului Parohial pentru perioada 2014-2018, conform instrucţiunilor primite de la centru. La această şedinţă au fost aleşi provizoriu, prin vot deschis, următorii enoriaşi:

  1. a.      Consiliu Parohial: Domnii Coman Gheorghe, Bobiţ Gheorghe, Ghilerdea Sevastian, Iordache Mihai, Tărăbâc Grigore, Pera Dumitru, Dima Vasile, Manolea Nicolae şi Voican Ion;
    1. b.       Comitetul Parohial: – în Malovăţ: Borugă Norica, Oproiu Ica, Paicu Domnica, Bazavan Constantina, Dima Cornelia, Crăciunescu Paraschiva, Surugiu Virginia, Oproiu Elisabeta, Haidamac Miroana, Cotea Dorina, Popescu Elena, Meilă Angela, Ghilerdea Elisabeta, Ciurel Eugenia, Tătucu Angela, Meilă Angela, Popescu Nete, Munteanu Minodora, Popescu Ion, Coman Nicolae, Parpală Ion, Manescu Dumitru, Pătrulescu Virginia, Mănescu Valeria, Stefu Elena, Manolea Natalia, Pera Aurica, Popescu Marga, şi Vasilescu Petre; – în Bârda: Motreanu Elena, Anghel Nicolae, Stănciulescu Petronela, Botoşan Viorica, Curea Gheorghiţa, Boroancă Maria, Curea Ioana, Luca Domnica, Butoi Ion, Ivaşcu Vasile, Ivaşcu Jana, Luca Jana, Luca Mihăiţă, Luca D. Maria, Duţoniu Gheorghe, Duţoniu Elena, Stănciulescu Petre, Turlacu Valeria, Gheran Pantelie, Gheran Maria, Luca Nica, Sfetcu George, Sfetcu Sabina, Rolea Mariţa, Sfetcu Delia, Răulescu Eleonora, Cola Emilia, Gheran Paraschiva, Drăghia Maria, Bufanu Luminiţa, Rolea Marina, Sfetcu Bebe, Coman Elena, Rolea Maria, Sfetcu Dumitru, Sfetcu Aurel(II), Stoichină Dumitru, Bobocea Savu, Bobocea Marioara, Catană Elena, Mucioniu Elena, Mema Păuna, Gârbovan Ion, Gârbovan Aurica, Mema Ana, Ivaşcu Domnica, Avram Dumitru şi Şonea Ana.

Alegerea nu este defintivă. Până la Sf. Ioan (7 ian. 2014) se pot face contestaţii, observaţii şi propuneri, de care vom ţine cont şi la următoarea şedinţă a Adunării Parohiale din ianuarie vom stabili care este componenţa definitivă a celor două foruri de conducere ale parohiei pentru următorii patru ani.

*

Zâmbete. – „Doctorul mi-a dat şase luni de trăit, dar când a văzut că nu pot să-i plătesc onorariul, mi-a mai dat şase;

–          Mă duc la Boston să-mi văd doctorul. E un om foarte bolnav;

–           După o anumită vârstă, dacă nu te dor toate alea când te trezeşti, înseamnă c-ai murit.

–          Moartea naturală survine când mori singur, fără ajutorul unui medic.

–          Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile;

–          Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară;

–          Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%

–          Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză;

–          Medicii cred că mulţi pacienţi care pur şi simplu au plecat dezamăgiţi înainte să intre la consult – sau după prima consultaţie şi n-au mai revenit –, au reuşit să se vindece!

–          Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat!

–          În Govan, dacă o parte a corpului nu se înnegreşte şi nu cade, se consideră că e de prost gust să-l deranjezi pe medic;

–          Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta?

–          Fluierul piciorului este un dispozitiv de găsire a mobilierului pe întuneric;

–          Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi bani;

–          Leacul sigur pentru o durere de măsea e să gâdili copita unui măgar;

–          Întai o rog pe martoră să-şi declare vârsta, după care va fi pusă să jure că spune numai şi numai adevarul;

–          Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul.

–          Vând măgar model CC, an de fabricaţie 2006, gri metalizat, nichelat, copite de magneziu, climatronic bizon, urechi reglabile, încălzire, audio iha, servo bici 6 trepte, consum 6 la 100, paie, rar 2009, preţ 300 euro. Rog urgent SMS, până nu moare!”

*

Program. În luna Ianuarie avem următorul program: 1 Ian. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ); 2 Ian. (colindul cu Botezul în Bârda); 3-4 Ian. (colindul cu Botezul în Malovăţ); 5 Ian. (Bârda); 6 Ian. (Aghiazma Mare la Bârda dimineaţa; Aghiazma mare la Malovăţ, începând de la ora 10); 7 Ian. (slujbă la Bârda, pomeniri la Malovăţ, la ora 12,00); 11 Ian. (Bârda – Malovăţ); 12 Ian. (Malovăţ); 16 Ian. (Pomeniri la Malovăţ şi Bârda dimineaţa); 17 Ian. (Pomeniri la Malovăţ şi Bârda dmineaţa); 18 Ian. (Malovăţ-Bârda); 19 Ian. (Bârda); 25 Ian. (Malovăţ-Bârda); 26 Ian. (Malovăţ); 30 Ian. (pomeniri dimineaţa la Bârda; slujbă la Malovăţ). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la şcoală, acasă ori la telefon: 0724.99.80.86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Sfintele Sărbători să le petreceţi cu sănătate şi bucurii în casa şi în viaţa Dvs.

La mulţi ani!

One Response to Scrisoare pastorală – Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi – Anul XI (2013) nr. 267 (1-15 Decembrie)

  1. Iuhas Marian spune:

    buna ziua !
    ma numesc Marian Iuhas – din Ploiesti. am primit cartile de la dvs – am vorbit cu parintele [am uitat numele – cel care se ocupa de Micul Anticariat] la telefon. nu ma pot tine de promisiune ca am pierdut adresa. nu mai am nici nr de telefon. va rog sa ma contactati la nr de Vodafone – 0723 318 590. scuze !!! neglijenta mea dar … nu mai am ce face.
    muktumesc anticipat !!!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: