Bibliografia zvonistică

de Angela-Monica JUCAN

Există şi o bibliografie zvonistică. O vom descrie cu ajutorul unor perle extrase din câteva lucrări de acest gen consacrate lui Octavian Goga, precum şi dintr-un zvon pur – transmis pe cale orală. Din decenţă, nu vom da nici titlurile „lucrărilor”, nici numele autorilor.

Află cineva că Octavian Goga a susţinut, în revista „Luceafărul”, rubrica „Poşta redacţiei”, Goga făcând şi pe emitentul unor încercări AMJ_foto_Delia Florealiterare, şi pe redactorul-consultant. Prinde din zbor ştirea şi, fuga, la colecţia revistei. Copiază toate semnăturile corespondenţilor (unele constând din formule-fragmente de frază), face repede o listă şi… o publică! Bibliografii de meserie sau, mai ales, amatori folosesc bibliografii anterior elaborate – altfel, riscă să descopere, fiecare, America ori să „care apă cu ciurul”. Dacă nu verifică „ştirea” (şi, de câte ori, titlurile nu sunt preluate „pe încredere”…), îi dau şi ei drumul mai departe. După un timp, nici nu va mai crede nimeni adevărul, că doar n-o să dai un zvon senzaţional pe o ştire anostă. Senzaţional, poate. Însă aiuritor. Goga s-a ocupat de „Poşta redacţiei”, dar nu de fiecare dată. La 5 iulie 1902, de exemplu, Alexandru Ciura îi scrie din Abrud lui Goga: Ce-i de nu-mi trimiţi nimic pe numărul 2. [sic] / Nici măcar poşta redacţiei? (Vezi: *** Octavian Goga în corespondenţă. Documente literare. [vol. I], Ediţie îngrijită de Daniela Poenaru, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 184). Numărul 2 al revistei „Luceafărul” a apărut, totuşi, cu „Poşta redacţiei” (vezi respectivul număr al revistei sau: Mihail Triteanu, Luceafărul. 1902-1920. Indice bibliografic analitic, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 307), deci, e posibil ca, cel puţin de data aceea, nu Goga să fi redactat textele rubricii (între data scrisorii şi cea a apariţiei revistei este o distanţă de zece zile, timp în care materialul ar fi putut ajunge, totuşi, în redacţie; trebuie însă luat în calcul şi timpul necesar tipăririi; de asemenea, data însemnată pe revistă ar putea să nu coincidă cu data efectivă a ieşirii ei de sub tipar). Dar mai avem o probă. La 5/18 ianuarie 1905, Octavian C. Tăslăuanu îi scrie lui Goga: Emil Isac iar a trimis material. Ai citit poşta r[edacţiei] (vezi: *** Octavian Goga în corespondenţă. Documente literare. [vol. II], Ediţie îngrijită de Mihai Bordeianu şi Ştefan Lemny, Bucureşti, Minerva, 1983, p. 423-424), ceea ce înseamnă că pentru acel număr altcineva a realizat rubrica. Şi corespondenţii au fost fictivi numai la început (pentru a da exemplu de urmat, cititorilor). Încă prin 1902, lui Ion Duma i s-a răspuns la această rubrică, reproducânu-i-se şi o strofă din versurile trimise redacţiei (vezi revista sau: Ion Duma, Icoane fugare, în „Luceafărul”, II, serie nouă, nr. 7-8, iul.-aug. 1942, p. 283-285). Şi nu numai atât. Octavian C. Tăslăuanu îi scria lui Octavian Goga, la 27 februarie 1912: Îţi trimit un teanc de poezii. Citeşte-le şi ce-i bun trimite-mi, restul aruncă-l, după ce le vei fi dat un răspuns la poşta redacţiei (vezi: *** Octavian Goga în corespondenţă. Documente literare. [vol. I], Ediţie îngrijită de Daniela Poenaru, Bucureşti, Minerva, 1975, p. 344). Vezi şi supra, referirea la Emil Isac.

Aude altcineva despre o carte, dar nu e atent la titlu, îl încasează „haplologic” şi face bine să-şi informeze o cunoştinţă care tocmai lucra la o bibliografie dedicată lui Goga, cum că Al. Husar are o carte numită „Anti Goga”. Adevărul este însă că volumul lui Al. Husar este intitulat Anti-Gog şi, după cum se şi precizează pe pagina de titlu, este o replică la Gog de Giovanni Papini. Pentru o literă…

Pentru o literă, se dă drumul şi altor erori. Cineva răsfoieşte nişte reviste sau doar consultă un catalog de bibliotecă, dar, în goana după ştiri „Goga”, nu se uită prea bine şi-i atribuie lui Octavian Goga o proză scurtă, intitulată Fântâna. În realitate, textul (apărut în „Orizont”, XXII, nr. 4, apr. 1971, p. 42-46) este semnat de Octavian Gog şi evocă lupta ilegaliştilor comunişti…!

Drăguţ este şi cazul textului V vole’em logove (dacă o fi fiind transliterat corect, că nu l-am văzut), apărut în două episoade în „Rumynija”, nr. 4 (p. 41-43) şi 5 (p. 32-33), din 1986. Textul nu este semnat de cunoscutul poet şi om politic, ci de un autor omonim: colonelul (полковник) Octavian Goga.

Unul din pseudonimele lui Goga este Lia (cu câteva variante: Domnişoara Lia, D-ra Lia). Povestirea Domnişoara doctor, publicată în „Luceafărul”, IV, 3, din 1 februarie 1905, este semnată: Lia. Dar sunt multe Lia pe lume. Acest text nu îi aparţine lui Goga, care, de altfel, are foarte puţine scrieri beletristice în proză. Mihail Triteanu nu a reuşit să identifice autorul/autoarea şi consemnează textul numai sub pseudonim (Vezi: Triteanu, Mihail. Luceafărul. 1902-1920. Indice bibliografic analitic, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 85, poziţia 1317 şi p. 360 – la Indice de nume şi persoane). Alţi bibliografi însă sunt mai inimoşi şi i-l atribuie lui Goga.

Putem formula, acum, o definiţie. Bibliografia zvonistică este acea bibliografie care, neîntemeiată pe o documentare minuţioasă, aduce triplă atingere cercetătorului: intelectuală, fizică, materială – induce în eroare, îl incomodează, îl determină să facă nişte cheltuieli inutile. Interesat de conţinutul unui text semnalat într-o bibliografie, cineva va face efortul de a o căuta (şi căutarea ar putea avea mai multe etape), iar în cazul unei bibliografii zvonistice, omul va fi cel puţin dezamăgit. Cum însă a remarcat Rafail Noica, a fi dezamăgit înseamnă a fi dez-amăgit, adică scos dintr-o amăgire în care te aflai (în cazul nostru, în care ai fost plasat de un „bibliograf”).

One Response to Bibliografia zvonistică

  1. Lucas spune:

    cred că s-ar putea rezolva foarte uşor problema, mai ales în mediul rural unde au rămas acele difuzoare imense folosite la participarea activă a tuturor membrilor C.A.P. la şedinţele de la primărie ori chiar de la birtu local unde mereu „depăşeau planul” la absolut orice…nu-e departe acele zile….pe o axă a timpului, depinde încotro pedaezi, înainte sau înapoi în viitor ori trecut, deja noţiuni complementare, fără „acoperire” empirică….pînă atunci, din amintirile unui depanator de asemenea difuzoare, moment interpretat de foarte talentatul Ioan Gyuri Pascu, înregistrare făcută la un spectacol de prin 1992/93, care suna aproximativ – citez din memoria-mi proaspăt rebrănduită…. „Stau pe stîlp ca un cioroi/ şi aud ce spuneţi voi/ /hai vorbiti, sa notez/ ce interceptez.” ….(Spectacolul respectiv se numea „Sfârşitorul”:şi era interpretat de cei de la Divertis).
    Aşadar, ajung unde voiam, cu vorbărie mai puţină: bibliografia zvonistică viitor de aur pare-se că va avea sub nou rebrănduitele STS. UM0215 „doi şi-un sfert”, Ciocănelul şi timpanul ejusdem farinae. Noi să fim sănătoşi, că cele rele s-adună….
    Doamne Ajută să fie bine!
    Excelent materialul, tonul, abordarea şi „micile ghionturi” academic-colegiale fac „sarea şi piperul” textului! Felicitări, Angela!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: