de Adrian POP
îmbătrânesc
şi-mi pare rău
puteam o clipă mai rămâne
eram nevrednicul flăcău
ce sta ades la sfat cu sine…
şi ne vorbeam de munţi,
de cărţi,
de stoluri libere de-albine
că nu mai pot
vorbi cu mine…
This entry was posted on Vineri, 6 martie 2015 at 1:08 am and is filed under Literatură. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Când nu mai poţi vorbi cu tine Renaşte într-o altă vatră, Întinerită-ntre retine, Scăldată-n aburul de piatră…
De s-ar putea pe loc aş face-o dar e deasupra Mare Zeu ce tihnă are, colbuită, nerostuitul tînăr eu?!…
Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:
Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare / Schimbă )
Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare / Schimbă )
Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare / Schimbă )
Conectare la %s
Notifică-mă prin email când sunt comentarii noi.
Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.
Δ
Când nu mai poţi vorbi cu tine
Renaşte într-o altă vatră,
Întinerită-ntre retine,
Scăldată-n aburul de piatră…
De s-ar putea
pe loc aş face-o
dar e deasupra Mare Zeu
ce tihnă are, colbuită,
nerostuitul
tînăr eu?!…