Sfântul Simeon Stâlpnicul – 1 septembrie –

de Maica Preoteasă
(Florica BAŢU-ICHIM)

Sfântul Simeon Stâlpnicul s-a născut în satul Sisan din Cilicia, având părinţi creştini şi fiind botezat de mic. Nu a fost dat la şcoală, ci păştea oile tatălui său. La 13 ani, într-o duminică de iarnă, când oile erau înăuntru şi el a putut merge la biserică, auzind citindu-se din Sfânta Evanghelie că fericiţi sunt cei săraci, cei blânzi şi cei curaţi cu inima, a cerut să i se explice aceasta, apoi, înţelegând, a fost adânc impresionat şi a hotărât să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu. Nu s-a mai reîntors acasă, ci s-a dus într-un loc singuratic şi, „căzând cu faţa la pământ în chipul crucii”, a început să se roage la Dumnezeu să-i arate cum se poate mântui.

Adormind, a avut o vedenie: „I se părea că sapă o temelie şi a auzit un glas zicându-i: Sapă mai adânc! Şi a săpat mai adânc. Iar când a încetat din cauza oboselii, socotind că este destul, iarăşi a auzit glas poruncindu-i să sape tot mai adânc, şi aşa se ostenea săpând. Dar şi a treia oară când încetă din lucru acelaşi glas îl trezi la osteneală. Apoi i-a zis: Încetează, este destul. Iată, acum de voieşti să zideşti, zideşte, ostenindu-te cu stăruinţă, că fără de osteneală nimic nu vei putea spori!” Această vedenie s-a împlinit cu dânsul când a pus o asemenea temelie întru smerenie adâncă, spre zidirea sa şi a altora.” (Vieţile Sfinţilor). Atunci s-a dus la o mânăstire, unde a învăţat pravila călugărească, iar la 18 ani s-a călugărit şi „a ajuns la atâta înălţime duhovnicească, încât pe toţi călugării de acolo i-a întrecut; căci fraţii mâncau unii o dată pe zi, spre seară, alţii a treia zi, iar el toată săptămâna petrecea nemâncând” (Vieţile Sfinţilor).

Apoi Sfântul Simeon s-a rugat, pentru o vreme, într-o fântână pustie, de unde a fost scos aproape mort de către egumenul mânăstirii la porunca unui vis de la Dumnezeu. Când şi-a revenit, a plecat din nou într-o peşteră mică de piatră dintr-un munte, unde a trăit, în post şi rugăciune, trei ani. Aici i-a cerut lui Vassos, mai-marele duhovnicesc al călugărilor din munte, să zidească uşa peşterii şi să-l lase 40 de zile fără apă sau pâine. Vassos i-a zidit uşa peşterii, dar l-a forţat să ia o pâine şi apă cu el în peşteră. Peste 40 de zile, când Vassos a deschis uşa peşterii, pâinea era neatinsă, apa de asemenea, dar Simeon era întins pe jos. Vassos l-a ajutat să-şi revină şi de atunci în fiecare an în Postul Paştelui Simeon ţinea post fără mâncare şi fără apă timp de 40 de zile.

Cuviosul Simeon şi-a supus trupul şi sufletul la multe încercări, iar vestea despre el s-a răspândit repede,  mulţime de oameni de toate neamurile venind să îl vadă şi primind mângâiere de la el. Pentru ca oamenii să nu se mai atingă de el, „a zidit un stâlp de şase coţi înălţime şi pe el o chiliuţă de doi coţi, unde, suindu-se, petrecea în post şi rugăciune, devenind astfel întâiul stâlpnic” (Vieţile Sfinţilor). Mai târziu oamenii i-au construit alt stâlp de 12 coţi, apoi de 22 de coţi, apoi de 36, iar ultimul stâlp, cel pe care a stat până la sfârşitul vieţii avea 40 de coţi. Şi aşa se suia cuviosul pe aceşti stâlpi spre cele cereşti, ca pe nişte trepte, multe suferind, udându-se de ploaie, arzându-se de zăduf şi îngheţând de frig. Mâncarea lui era linte muiată şi drept băutură avea apă.” (Vieţile Sfinţilor)

Cuviosul Simeon a fost ispitit de diavol care, luând chip luminos ca îngerii, a apărut sus lângă stâlpul lui cu o caretă cu cai de foc, spunându-i că pentru credinţa lui a fost trimis de Dumnezeu să-l ia ca pe Sfântul Ilie, să-l laude îngerii etc. Cuviosul Simeon a ridicat piciorul drept să păşească în căruţă şi în acelaşi timp şi-a făcut semnul crucii. Când şi-a făcut semnul crucii, careta a dispărut şi atunci Simeon şi-a dat seama că a greşit crezând arătării şi şi-a pedepsit piciorul drept stând un an întreg numai în el.

Tatăl Cuviosului Simeon murise la puţin timp după intrarea Sfântului în mânăstire, iar după ani de zile maica sa, Marta, aflând despre dânsul, a venit să îl vadă. Simeon i-a spus că dacă are puţină răbdare se vor vedea în viaţa viitoare. Dânsa, totuşi, dorea foarte mult să îl vadă şi Simeon i-a trimis vorbă să aştepte puţin în tăcere. Iar ea a adormit şi şi-a dat sufletul. „Şi îndată, cunoscând Sfântul sfârşitul ei, a poruncit să o aducă înaintea stâlpului şi, văzând-o, s-a rugat pentru dânsa cu lacrimi. Rugându-se el, sfântul ei trup se lumina şi faţa îi strălucea, încât toţi cei ce vedeau se minunau, lăudând pe Dumnezeu. Şi au îngropat-o înaintea stâlpului său. Şi când făcea rugăciune, o pomenea de două ori în toată ziua.” (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Simeon Stâlpnicul, care se sărbătoreşte în fiecare an pe 1 septembrie, a trăit 103 ani, din care 50 i-a petrecut pe stâlpi. Prin rugăciunile lui s-au făcut şi se mai fac încă multe minuni.

Întrebări pentru părinţi:

1. În copilărie, Cuviosul Simeon de multe ori nu mergea la biserică pentru că păştea oile tatălui său. A patra din cele zece porunci zice: „Păzeşte ziua odihnei, ca să o ţii cu sfinţenie. Şase zile lucrează şi-ţi fă toate treburile tale; ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci în ziua aceea niciun lucru; nici tu, nici fiul tău, nici asinul tău, nici străinul care se află la tine”. Am discutat cu copiii noştri despre această poruncă? Oare i-am încurajat pe copii să-şi facă lecţiile sâmbăta, pentru ca duminica să ne putem duce la biserică, apoi să ne bucurăm de familie? Nu cumva este exact invers: sâmbăta dimineaţa mergem la activităţi sportive sau de alt fel, sâmbătă după-masă la petreceri, duminică dimineaţa suntem prea obosiţi pentru biserică şi duminica după-masă copiii intră în panică pentru că nu şi-au terminat lecţiile pentru luni şi toţi sunt nervoşi şi ţipă şi numai ziua Domnului nu este?
2. Nu cumva prin indiferenţa noastră i-am oprit pe copii să meargă la biserică sau nu am făcut tot ce am putut să-i ducem la biserică sau să-i învăţăm religie?
3. Nu cumva avem părinţi bătrâni care nu pot conduce maşina şi nu se pot duce la biserică dacă nu îi ducem noi, dar noi preferăm să dormim, iar ei, săracii, nici nu mai îndrăznesc să ne roage de teamă că ne deranjează?
4. Pentru a zidi trebuie să sapi adânc, şi mai adânc, şi mai adânc. Am muncit noi din răsputeri pentru zidirea spirituală a sufletelor noastre? Am muncit noi din răsputeri pentru zidirea spirituală a sufletelor copiilor noştri?
5. Până şi Sfântul Simeon Stâlpnicul a fost ispitit de diavol; de ce ne mirăm că noi şi copiii noştri suntem ispitiţi? Sfântul Simeon a avut o armă puternică şi care l-a salvat: crucea cu care s-a însemnat înainte de a pleca. Ne însemnăm cu semnul crucii înainte de a pleca de acasă sau înainte de a începe o treabă? De ce îi lipsim pe copiii noştri de o apărare atât de importantă? Tot ce trebuie este să ne vadă pe noi făcând aceasta şi să le amintim din când în când. Când pleacă de acasă şi afară e frig, le amintim să-şi ia un pulover; dacă plouă, le spunem să-şi ia ceva de ploaie. Atunci de ce ezităm să le spunem să-şi facă semnul crucii?
6. Când Sfântul Simeon Stâlpnicul se ruga pentru maica sa moartă, trupul şi faţa acesteia se luminau. Noi ne rugăm pentru morţii noştri: părinţi, bunici, moşi, strămoşi? I-am învăţat pe copii să se roage pentru morţi? I-am rugat să se roage pentru cei vii: pentru ei înşişi, pentru părinţi, pentru fraţii lor? Copiii se sfinţesc prin părinţii lor, dar şi părinţii se pot sfinţi prin rugăciunile copiilor.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca rugile copiilor noştri să ne ajute pe lumea aceasta şi să ne mângâie când vom fi trecuţi la Domnul. Şi să nu uităm: de noi depinde dacă se vor ruga copiii noştri sau nu se vor mai ruga pentru noi când nu vom mai fi lângă ei.